E plină ţara de rable, dar fenomenul pare abia la început. Orice om care câştigă salariul minim pe economie îşi poate cumpăra duminica o maşină din târgul de la Livezile, iar unii chiar o fac. Nu se gândesc la riscurile la care se expun circulând cu asemenea „sicrie” ambulante pe şosele şi nici la costurile cu întreţinerea unei maşini uzate.
Peste 200 de maşini au intrat duminică în târgul de maşini de la Livezile. Cei mai mulţi şoferi sunt din judeţ, dar mai vin şi din Cluj, Suceava şi Mureş.
În zona de încheiere a contractelor am stat de vorbă cu mai mulţi şoferi care şi-au cumpărat sau urmau să-şi cumpere maşini. Iată ce ne-au declarat:
„Am cumpărat un Golf 3 cu 1000 de euro. Are 240.000 de kilometri. Atâţia bani am avut. Dacă aveam bani mai mulţi cumpăram alta cu 100.000 de km, dar nu sunt bani. Nu ne-am gândit la cât va costa întreţinerea. Ce? Mai contează? Orice costă. Şi la o bicicletă costă întreţinerea. Din ce am văzut, se vând numai maşinile ieftine. Nu sunt bani”.
„Am cumpărat un Audi A6 din 1998. Are peste 200.000 de km şi a costat 3000 de euro. Dacă aş fi avut bani mai mulţi, cumpăram alta cu kilometri mai puţini”.
„Am 1200 de euro şi, dacă mă forţez, găsesc 1500. Mă uit un pic la ele, dacă merită, cumpăr, dacă nu, nu. Aş lua nouă, dar nu am bani. Zic parlamentarii să nu fie maşini mai vechi de 12 ani, dar nu te poţi atinge de cele noi. Eu mă uit după o maşină veche, dar îngrijită. Am avut cam 7 maşini. niciodată noi. Toate au avut direcţie bună, sistem de frânare bun, suspensie bună. Am avut un Renault Clio din 2001, am luat-o în 2012, ca şi nouă, bijuterie. Am făcut 25.000 de km. Am vândut-o în stare bună”.
„Din păcate, sunt multe rable, dar nu avem noi, românii, putere de cumpărare. Rămâne la libertatea omului să aleagă în funcţie de bani şi posibilităţi. O maşină pe care o cumperi ieftin te costă mult. E posibil să bagi mai mulţi bani în reparaţii, piese, omologare, dar românul e vânător de chilipiruri, chiar dacă după aceea îl costă mai multă. E bine că s-a scos taxa de mediu, dar, pe de altă parte, ar trebui făcută o reglare cel puţin a stării tehnice a maşinilor care intră în ţară”.
Am stat de vorbă şi cu câţiva oameni care au venit cu maşini de vânzare, însă doar cei care au cerut bani puţini pe ele au avut cumpărători.
„Am un Ford Focus din 2011 şi cer aproape 6000 de euro. E o maşină mai nouă faţă de celelalte din 1990. E şi înmatriculată, trebuie doar transcrisă. Vin oamenii, se uită, dar nu a dat nimeni nimic până acum. Poate că oamenii nu au bani, dar maşina e bună. La o maşină mai bună e siguranţa mai mare, maşina nu are cum fi scumpă la banii ăştia, dar lumea cumpără după ce posibilităţi are. Nu prea iau în considerare faptul că au de făcut reparaţii. Nu cred că a fost bună măsura asta să elimine taxa”.
„Eu am un Golf 3 din 1993 cu vreo 300.00, dar mai merge încă pe atât. Motoarele vechi sunt mai bune decât ce cele ce se fac acum. Cer pe ea 500 de euro. E cea mai ieftină maşină din piaţă (în realitate însă, o alta se vindea cu 850 de lei, deci nici măcar 200 de euro -n.r). Pe cine îl interesează urcă în ea şi merge. Dotări nu are, dar e după bani. Sunt mulţi interesaţi, mai ales de pe la ţară. E ca un tractor care merge pe dealuri. Eu am fost mulţumit de ea, o vând că trebuie să o vând. Mai am una şi nu ţin două. Eu nu mint cumpărătorul. O maşină bătrână presupune nişte costuri ca orice om bătrân. Pensionarii tot timpul sunt la medic. (râde -nr.). Nu am vopsit-o. Cine vrea să oa facă mai frumoasă să bage bani”.
Cei care încheiau contracte de vânzare-cumpărare ne-au declarat că nu s-au tranzacţionat maşini mai scumpe de 2000 de euro.
Am devenit încetul cu încetul groapa de gunoi a Europei. Fără infrastructura necesară și fără să țineă cont de pericolele la care se expun participanții la trafic,contând doar votul au ridicat această „barieră „. Acum am ajuns în situația în care avem programări la trei luni și rable parcate de-a lungul drumului oriunde te duci. Nu mai contează sănătatea oamenilor și nici normele de siguranță. Dacă votează cum trebuie pot să facă și lipsa mare în fântâna lui Radu de la Cj.Ne-am întors înapoi la anii ’90 și la haosul de atunci. Acum oamenii își vor cumpăra mașini pe care le vor exploata câteva luni după care vor merge la piață cu speranța că vor găsi pe cineva mai naiv decât el. Vorbiți de 200.000 de km ?
Ar fi foarte frumos să fie adevărat, numai că o mașină diesel are o normă medie de exploatare de 30.000 km anual. Dacă faceți un calcul simplu veți constata că aceste mașini sunt la capătul duratei de viață.Acum nu ne rămâne decât să privim neputincioși și să ne rugăm la Bunul Dumnezeu să nu fim niciodată în fața unui astfel de vehicul cu sistemul de frânare și direcție îmbătrânite. Peste trei ani mai puneți odată ștampila pe „Nea Liviu „poate vă dă el bani de impozit și Rca dacă înmatriculați autovehicule mai vechi de 20 de ani.
Dacă se face ITP pe bune, n-ar trebui să fie probleme de siguranță. La mașinile așa vechi motoarele erau mai rezistente decât ce se construiește acum. Problema la astfel de mașini e rugina.
Fiecare cumpără ce vrea, oricine si-ar dori o mașină bună sau nouă , dar km in Ro sunt spălați poate și de două ori , eu recomand celor care cumpără să dea un telefon la ultimul proprietar înscris in carte sau să meargă la reprezentanța să citească km masinii.
Eu conduc mașini cu kilometraj peste 200.000, cea de familie are chiar 350.000 și sunt foarte mulțumit, nu trebuie să fie rable dacă au km mulți, important e cum au avut proprietarii grijă de ea și dacă e ceva de reparat, să repari!
in mașină oricum investești dacă e mai veche de 5 ani , ceea ce nu recomand e să iei credit pentru mașină cu 15.000 când aceiași treabă o face si una cu 3000, bani care poate-i ai
Mda, observ că situațiunea în domeniul otomobilistic-domestic nu s-a schimbat mai deloc față de cum o știam în anii ’90. Și asta înseamnă că, în mare , nivelul de trai al românului de rând a rămas aproximativ identic de vreme ce continuă a cumpăra hârburi oxidate care îi pot pune viața în pericol. Deci, după ce am condus vreo sută și ceva de tărăboanțe noi, vechi și prea vechi, mărci și modele felurite, am ajuns la concluzia că prețul corect al unui obiect cu patru roți și care să te poarte din A în B se situează undeva între 5000/7000 verzișori. Nici mai mult , nici mai puțin. Sub aceste sume înseamnă prostie iar peste înseamnă extravaganță, asta vă pot spune din experiența personală. Vârsta să fie sub 5 ani, km sub 70.000 ( reali ) , unic proprietar, carte service la zi , motoare Otto neapărat , Diesel în nici un caz, 1,4-1,6 capacitate cilindrică. Neapărat o verificare tehnică minuțioasă într-un atelier auto de încredere înainte de parafarea contractului de vânzare/cumpărare și mare atenție la samsari. Ar mai fi detalii, dar asta ar însemna să umplem un letopiseț pe acest minunat site.
Pe urmă, trebuie să vă gândiți la faptul că ,,otomobilul” tinde a deveni un mijloc de transport complementar , alternativ celui în comun sau celui pe bicicletă/scooter/skateboard/overboard șamd. Io la fiecare 3/4 ani cumpăr câte un Polo sau Mini , 2 biciclete Scoot ori Trek din care 1 electrică și 1 XC ( cross country ) plus o tablă electrică cu care poți merge ,,după pită” de la Han până pe Împ Traian mai repede decât vrăjitoarea cu covorașul. Investiție minimă, satisfacție garantată.
Din cate stiu eu si vad sicrie sunt BMW-urile si Mertanele din 2017 pe sosea.Rablele inca is fac treaba si nu produc incidente.Intai sa se vada cui i se acorda permisul apoi vb de autoturism.
Buna ziua am si Eu o întrebare am gasit un wv jetta automat an 2008 cu rulaj de 273860 km la un pret de 3400€ ce sfaturi puteti sa îmi dati îsi merita Bani la nr asta de km sau e mult