Actualitate

Măsura luată de Primăria Bistrița în privința autorizațiilor de construire

De acum, Primăria Bistrița utilizează un nou model de autorizații de construire și certificate de urbanism, care include elemente suplimentare de siguranță.

”Această măsură a fost luată pentru a preveni falsificarea documentelor, după ce, din păcate, în trecut au fost identificate astfel de situații. Noul format oferă un grad mai ridicat de protecție și transparență. Respectarea legii și corectitudinea în urbanism rămân o prioritate”, spune primarul Gabriel Lazany.

Noul format de autorizație de construire are aplicat un timbru cu ștampila în relief și un cod QR, care în momentul în care este scanat va deschide o bază de date a Primăriei Bistrița, unde se va putea verifica autenticitatea. Baza de date va fi activă de la sfârșitul acestei luni – începutul lunii februarie.

Certificatele de urbanism vor fi prevăzute cu aceleași elemente de siguranță (timbru sec, cod QR) și nu vor mai avea anexe separate, întregul conținut al reglementărilor urmând să fie trecut pe certificat.

Și certificatele de atestare fiscală, unde de asemenea s-au găsit falsuri, vor avea cod QR pentru verificare. Acest lucru va ușura și munca notarilor, care vor scana codul QR și li se va deschide baza de date.

Explicațiile primarului Gabriel Lazany:

3 comentarii

  • Așa da . Cîțiva leuți în plus în contul unei firme de casă care face certificatele astea pompoase .Că lui Gheorge , polițistul local ,îi era greu să meargă pe la locurile șantierelor și după aia să meargă la secție să verifice autenticitatea .

    30
    1
  • Asa DA ! Ca atare astept si eu acest timbru lucios ca amintire pentru cei 18 ani de asteptari de eliberarea a AUTORIZATIEI mele platite in 2007 cu toate avizele la zi platite pentru construirea casei P+D+M facuta pe terenul meu nu al statului.
    Cazul a fost unic dupa Revolutie in Bistrita cand timp de 18 ani m-am luptat in sala CL si Primarie si Judecatorie+Tribunal pentru dreptul de a avea o locuinta pe terenul proprietate unde am avut de suferit datorita statului mafiot care s-a inscris fraudulos in CF-ul nostru cu 250mp de teren.
    Astept totusi si scuze din partea Administratiei odata cu inmanarea Autorizatiei mele si implicit recunoasterea greselilor facute inclusiv de la serviciile din Primarie , pentru refuzul constant de intrare in legalitate dosarele fiind reintroduse de vreo 10 ori spre analizare.
    Acum totul este gata insa am avut de tras si datorita comentacilor de serviciu care nu au contenit sa ma atace in toti acesti ani fara sa cunoasca speta dosarelor si totala lipsa de neprofesionalism din administatie pe acest caz simplu pana la urma.
    Tot 18 ani am fost purtat si in INSTANTA cu peste 80 de termene de tergiversari si smecherii.

    2
    2
    • Vedeți-vă de treabă cine făcea fals/ face în continuare! Legea e pentru prostime. Exemplu Răducu le încalcă…depozitul de armanent

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Balan Marius-Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.