Actualitate

Măsurile care se aplică de luni la Bistrița și în mai multe comune. Unde aveți nevoie de certificat

Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud nr. 166 din 18.09.2021, se instituie măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor de SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale: Cetate, Lechința, Prundu Bârgăului (incidență mai mare de 2), Bistrița, Chiuza, Șieu Odorhei (incidență mai mare de 3), Negrilești, Matei (incidență mai mare de 4).

Prevederile Hotărârii intră în vigoare luni 20 septembrie.

Restricțiile au fost modificate printr-o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial și prevăd că accesul la diferite activități și în anumite zone care până acum se închideau la incidență mai mare de 3 se va face pe baza certificatului digital care dovedește vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Obligația nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani. Capacitatea spațiilor va fi limitată, iar numărul de participanți, restrâns. 

Activitățile prevăzute în lista noilor măsuri de protecție sanitară pentru incidență mai mare de 3 sunt permise doar următoarelor categorii de persoane:

  • vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
  • care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani

Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind Covid, care va fi verificat de organizator prin aplicația mobilă de verificare.

Noile măsuri pentru incidență mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:

🔴 În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

🔴 Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.

🔴 Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.

🔴 Organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică.

🔴 Organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.

🔴 Organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane.

🔴 Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00.

🔴 Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00 (acces permis doar persoanelor vaccinate).

🔴 Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

🔴 Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

🔴 Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00.

🔴 Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00.

🔴 Activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună.

🔴 Operatorii economici care desfășoară activități cu publicul în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Organizatorii/operatorii economici au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid-19 folosind secțiunea ”Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă ”Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

În localitățile unde incidența este mai mare de 2 și mai mică de 3, sunt prevăzute următoarele măsuri: competiții sportive cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea spațiului, săli de cinema și de spectacole cu participarea publicului până la 70% din capacitate, activități recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, nunți și botezuri cu maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior (excepții dacă toate persoanele sunt vaccinate), baruri, cluburi și discoteci deschise până la 70% din capacitate dacă toate persoanele sunt vaccinate, piscine interioare și săli de jocuri deschise până la 70% din capacitate.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/4071905979605528

6 comentarii

  • 3,78 la mie astazi. In 3 zile de la 3 la mie pana aici, asa ca de miercurea viitoare pregatiti-va de scoala online. Repejor si trecem si de 6, ca sa aratam ca suntem campioni… la prostie! Probabil multe activitati restrictionate Horeca si altele cu restrictii de miscare. Asta este targetul , nu? Traiasca KGB&friends , au ajuns unde voiau fara efort prea mare! Sunt destui „adepti” care sa disemineze tampeniile, nu a fost necesar efort suplimentar din partea lor. Avem steaua rosie in sange 🙁

  • Alin, din păcate, ai dreptate! O buna parte din populatie, ușor influentabila, ușor dusa de nas, în ultimul timp tot mai indiferenta fata de respectarea legii, a unor norme de conviețuire civilizata, nerăbdătoare, cu multi tineri dezinteresati de studiu…. Nu știu, poate școala, biserica, mass-media sa suplinească lipsa celor șapte ani…. Nu înțeleg pur și simplu acest curent nociv împotriva vaccinării… Nu au murit destui oameni, nu s-au întâmplat destule drame familiale, nu ne putem abține… Oare noi, cei vaccinați și care respectam regulile nu avem dreptul de a fi la adapost de o infectare sau o reinfectare? Sa fie clar, exista și excepții sau contraindicații, sfatul medicului de familie fiind determinant! Atenție mărită stimati conjudeteni, nu e de gluma! Cu respect, dr. MNPop

  • @Tractoristu. Se pare ca logica ta ti-ai pierdut-o undeva pe aratura. Legea nu-ti permite tie nevaccinatule, adica te protejeaza, tocmai pentru a nu lua virusul de la unul asimtomatic, care poate fi unul vaccinat. De aceea spune tu stai acasa ca daca te infectezi ai ai mare sansa sa ajungi la ATI, decat unul vaccinat.

  • „Măgarul i-a spus tigrului: „Iarba este albastră”.
    Tigrul a răspuns: „Nu, iarba este verde”.

    Discuția s-a aprins și cei doi au decis să supună arbitrajului și, pentru aceasta, au fost în fața leului, regele junglei.

    Chiar înainte de a ajunge la poiana din pădure, unde leul stătea pe tronul său, măgarul a început să strige:
    „Alteță, nu este adevărat că iarba este albastră?
    Leul a răspuns: „Corect, iarba este albastră”.
    Măgarul s-a grăbit și a continuat:
    „Tigrul nu este de acord cu mine și mă deranjează, vă rog să-l pedepsiți”.
    Regele a declarat atunci: „Tigrul va fi pedepsit cu 4 ani de tăcere”.

    Măgarul a sărit fericit și și-a continuat drumul, fericit și repetând:
    „Iarba este albastră” …

    Tigrul și-a acceptat pedeapsa timp de 4 ani, dar mai întâi l-a întrebat pe leu:
    „Majestate, de ce m-ai pedepsit? La urma urmei, iarba este verde.”
    Leul a răspuns: „De fapt, iarba este verde”.
    Tigrul a întrebat: „Atunci de ce mă pedepsești?”
    Leul a răspuns: „Asta nu are nimic de-a face cu întrebarea dacă iarba este albastră sau verde. Pedeapsa se datorează faptului că nu este posibil ca o creatură curajoasă și inteligentă ca tine să piardă timpul certându-se cu un măgar și apoi să vină să mă deranjeze cu această întrebare „.
    MORALA: NU VĂ COBORÂȚI LA NIVELUL TRACTORISTULUI!

  • Australia are crestere in capul tau. Romania are o crestere de 90% comparativ cu saptamana trecuta si Australia de 0.8%!?! Verifica pe worldmeters.info. Marș pe site-ul Sputnik cu dezinformarile astea. Ne doare-n cot de alegerile voastre atata vreme cat nimic nu se opreste. Si da, noua nu ne este frica de acest virus, ci doar de deciziile guvernantilor care nu fac fata cu voi in spitale si la morga! Daca nimic nu se va opri pana la imunizarea de turma a tuturor este la fel de OK si pentru noi cat si pentru voi daca va vaccinati sau nu. Pana populatia nu ajunge la infectare/vaccinare la 80% kkt-ul asta de pandemie nu se va opri, iar procentul se va mari odata cu aparitia unor variante de virus mai transmisibile! Greu de inteles pentru voi, dar acum suntem probabil pe la 45% vacinati+trecuti prin boala pana ajungem la 80% mai avem! Saptamana viitoare scoala din Bistrita va fi online! Asa ca DA este nevoie de masuri dure impotriva voastra, nu noi infundam spitalele ci voi cei nevaccinati!

  • Vaccinule, nu pricepi o fabula de 30 de rânduri și confuzi animale pe care copiii le deosebesc de la vârsta de 3 ani… Creatura curajoasă și inteligenta din fabula e tigrul. Leul e alt animal, specialistule.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS