Sport

”Meci foarte periculos, decisiv, cât un campionat”

Antrenorul Adrian Falub și jucătorul Paul Copaci au prefațat într-o conferință de presă meciul extrem de important pe care Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, locul 2 în clasament, îl va disputa sâmbătă 22 aprilie, de la ora 17.00, pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, în compania formației CSM Satu Mare, ocupanta locului 3, în etapa a 4-a a play-off-ului Ligii a 3-a, Seria 10.

Adrian Falub spune că pe Gloria o așteaptă ”un meci foarte periculos”: ”Satu Mare a pierdut acasă cu Lotus, noi am câștigat cu Bihor, dar dacă mi-e frică de ceva mi-e frică să nu tratăm cu superficialitate acest meci. Dacă ne uităm la clasament, pentru noi e un meci decisiv, un meci cât un campionat. Toată munca noastră stă în rezultatul meciului de sâmbătă. Dacă vom reuși să câștigăm, suntem la baraj, obiectiv pe care îl putem îndeplini sâmbătă. Satu Mare își joacă ultima șansă, ultima carte pentru baraj, dacă nu vor câștiga va fi dificil pentru ei să mai prindă barajul. Vreau să cred că toți jucătorii sunt responsabili și înțeleg că tot ce am făcut în acest campionat stă în meciul de sâmbătă. Pentru mine, acest meci este cel mai important din campionat. Va fi foarte dificil, cu Satu Mare din trei meciuri am reușit să cîștigăm doar unul contra lor, aici acasă, și am suferit pe final, au avut o ocazie mare și puteau să ne egaleze. Nu va fi deloc ușor, vreau să înțeleagă toată lumea acest lucru”.

Antrenorul Gloriei le transmite jucătorilor săi să rămână cu picioarele pe pământ. ”Ne-am bucurat foarte tare că am bătut Bihorul, o echipă bună, liderul campionatului, care câștigase cinci meciuri la rând, dar din experiența mea de multe ori aceste victorii sunt mult mai greu de gestionat decât o înfrângere. După o înfrângere jucătorii sunt mai smeriți, mai sub presiune și mai responsabili. Când câștigi un meci din acesta riști să le fugă pământul de sub picioare și încep să creadă că sunt cei mai buni. Victoria cu Bihorul era necesară pentru noi, dar nu e suficientă ca să ajungem la baraj, le-am spus-o și lor. Dacă acesta era obiectivul nostrtu, să batem pe Bihor, jos pălăria, am bătut, dar obiectivul nostru este să ajungem la baraj și să promovăm în Liga a 2-a. Până atunci mai este”.

Adrian Falub așteaptă în continuare la stadion lume multă. ”Pentru mine a fost o surpriză cu Bihor, nu credeam că o să vină atât de mulți oameni. M-am bucurat foarte tare pentru că primul lucru pe care vrem să îl realizăm este să aducem iar lumea la stadion, este cel mai important lucru. Probabil că și lumea a înțeles că ne dorim foarte mult să promovăm și sper ca și oamenii să își dorească la fel de mult ca noi să ajungem la baraj și să promovăm. Îi așteptăm în contrinuare, sperăm să reînvețe drumul stadionului”, a spus el.

Fundașul Paul Copaci a declarat că, după meciul decisiv cu FC Bihor, urmează altul și mai important. ”Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, meciul cu Satu Mare va fi mult mai greu, pentru că ei își joacă ultima șansă, iar noi dacă reușim să câștigăm atunci 80% suntem la baraj”.

LocEchipaMVEÎGol.+/-Pct.
1.FC Bihor Oradea32016-2446
2.CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud31204-3143
3.CSM Satu Mare30120-5-539
4.CS Lotus Băile Felix31114-4031

Play-off-ul se joacă în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape. Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a. Mai întâi, în dublă manșă, locul 1 din Seria 10 va întâlni locul 2 din Seria 9, iar locul 2 din Seria 10 va juca împotriva locului 1 din Seria 9. Învingătoarele vor disputa o dublă manșă decisivă pentru promovare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS