La împlinirea a 30 de ani de la jocul Gloriei Bistrița cu AC Fiorentina, din primul tur al Cupei Cupelor la fotbal, Stadionul ”Jean Pădureanu” va găzdui un meci al amintirilor – sâmbătă 12 septembrie, de la ora 16.00.
Clubul Gloria Bistrița:
”Unele meciuri se termină după 90 de minute. Altele rămân pentru totdeauna în suflet. Pe 12 septembrie 1996, Gloria scria una dintre paginile memorabile ale istoriei sale, într-o întâlnire cu Fiorentina – care avea să rămână în amintirea tuturor celor care au trăit acele momente. La 30 de ani distanță, ne întoarcem acolo unde totul a început: pe terenul Stadionului ”Jean Pădureanu” – cu cei care au făcut istorie.
Inițiativa acestui eveniment sportiv îi aparține lui Ilie Lazăr, care beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, al Primăriei municipiului Bistrița și al Gloriei Bistrița. Va fi o zi a reîntâlnirilor, în care îi vom avea din nou alături pe unii dintre cei mai emblematici jucători care au îmbrăcat tricoul Gloriei. O zi în care amintirile vor prinde viață, iar generații întregi de suporteri se vor întâlni din nou în jurul fotbalului. 12 septembrie, ora 16.00, Stadionul ”Jean Pădureanu” Bistrița”.
Primarul Gabriel Lazany: ”Gloria – generația de aur! Sâmbătă 12 septembrie retrăim împreună o parte importantă din istoria fotbalului bistrițean. La trei decenii de la confruntarea memorabilă dintre Gloria Bistrița și Fiorentina, din Cupa Cupelor, foști jucători ai Gloriei se întorc pe teren pentru un meci Old Boys dedicat unei generații care a dus numele Bistriței pe marile stadioane ale fotbalului european. Va fi o întâlnire cu oameni care au scris istorie în tricoul Gloriei, cu amintiri, emoție și bucuria de a-i revedea împreună, pe terenul de la Bistrița. Vă aștept să fim alături de generația de aur a Gloriei Bistrița”.
În urmă cu 30 de ani…
12 septembrie 1996, ora 21.00, 10.000 de spectatori: Gloria Bistrița – AC Fiorentina 1-1 (Ilie Lazăr 3 / Gabriel Batistuta 47)
Gloria Bistrița: Câmpeanu, Miszti, Purdea, Răduță (42 Sevastița), Cristea, Săsărman, Voica (84 Năstase), Dăncuș, Sabo (71 Nicolae), Matei, Lazăr. Antrenor Remus Vlad
AC Fiorentina: Toldo, Carnasciali, Piacentini (72 Baiano), Amoruso, Falcone (62 Pusceddu), Firicano, Schwarz, Costa, Bigica (83 Cois), Batistuta, Robbiati. Antrenor Claudio Ranieri
Mai departe avea să meargă Fiorentina, după ce a câștigat returul de acasă cu 1-0.










Un singur lucru ar trebui spus: ce ati castigat?
Pentru ca am ajuns sa numim generatie de aur.. o echipa care nu a castigat nimic la nivel international si sa facem, 30 de ani mai tarziu, sarbatoare dintr-un 1-1 cu Fiorentina.
Asta spune totul despre standardul nostru.
O generatie de aur castiga trofee. O mare echipa lasa trofee in urma, nu doar amintiri.
Cand un egal cu cei mari devine ..mare performanta… iar faptul ca nu ai castigat nimic devine…generatie de aur…, nu mai vorbim despre modestie. Vorbim despre standarde coborate atat de jos, incat mediocritatea a ajuns sa fie prezentata drept excelenta.
Si poate asta este partea cea mai trista: nu ca n-am castigat suficient, ci ca am ajuns sa credem ca am castigat.
Aurul se masoara in trofee, nu in povesti…valabil și pt echipa națională.
@II3L
lungu` nasului în ce se măsoară?
Magellan…Lungul nasului? Asta ar trebui sa stiti voi, cei care va simtiti deranjati de realitate. Eu nu va masor nasul, va masor performanta. Iar performanta se masoara in trofee si rezultate, nu in nostalgii si un egal cu Fiorentina sarbatorit 30 de ani mai tarziu.
Daca nu puteti raspunde la intrebarea …ce ati castigat?…atunci lasati nasul si priviti direct spre vitrina. Acolo se vede adevarata masura.