Sănătate

Medici din patru orașe consultă gratuit timp de două zile la Bistrița

Peste o mie de persoane s-au programat la investigații și ecografii gratuite care au început, duminică, la Bistrița și vor continua inclusiv luni în cadrul campaniei ”Din grijă pentru tine”. Consultă medici din Cluj, Târgu Mureș, Brașov și Bistrița.

Participanții pot beneficia de ecografii – mamară, tiroidă, pelvină, prostată, ecografii cardiace + EKG, eco-Doppler arterial și venos, ecografie urologie – și consultații pe Departamentele Cardiologie, ORL, Stomatologie, Dermatologie și Medicină Internă. De asemenea, pot opta pentru consiliere psihologică, psihiatrică, nutrițională sau spirituală.

Iată ce ne-au spus unii dintre cei care s-au programat în prima zi:

  • “M-am programat la un consult la ORL. Am o alergie, am sinuzită, tot îmi apare, tot dispare, am venit să văd dacă nu o pot trata. Ne-am programat ușor, prin telefon, ne-au zis să venim azi la ora 10.00. A fost foarte simplu. Cu toate că suntem angajați, foarte greu prindem loc să ne programăm la stat, la privat costă 300 de lei consultația. Dacă ni s-a oferit gratis, am venit. Mulțumim lui Dumnezeu că sunt oameni care vor să facă bine”.
  • ”Am venit și eu tot la ORL pentru că am o ureche care, de vreo două luni, parcă mi-e înfundată. Am înceract să mă programez la Policlinică, dar durează uneori și două-trei luni până îți vine rândul. Așa că am venit aici să mă vadă un specialist. E o mare binecuvântare pentru noi că ne-au primit”
  • ”La pneumologie m-am programat pentru că de vreo 3-4 ani am probleme cu gâtul, cu căile respiratorii. Mai am și cu ochii, și ortopedice. Am făcut și fizioterapie, am luat medicamente, dar nu au niciun efect. Tușesc, am o tuse seacă. Consultațiile la privat sunt scumpe. Am fost la un doctor de la Neurologie și mi-a luat 400 de lei și m-a trimis altundeva unde iar să dau 400? De unde? Eu am pensie de 2000 de lei și soția mea-i bolnavă. Sunt mulțumit că m-au primit”.
  • ”Sunt operată de un an, am proteză la genenchi și vreau să fac un consult pentru că nu mă simt prea bine. La stat, dacă te programezi, aștepți 2-3 luni. La privat, o consultație e de la 350 de lei în sus și am zis să profit”.

”Este o bucurie pentru noi să-i putem primi. Este un flux mare de oameni la care ne așteptăm. Ne apropiem de o mie de pacienți programați, dar vor veni cu siguranță și oameni care nu s-au programat și vom căuta și o soluție pentru ei. Medicii sunt din Bistrița, de la Spitalul Județean care ne este partener, de la Clinica Sanovil, de la Medtotal, de la Spitalul Oncologic Medex, cadre medicale de la Cluj, Târgu Mureș și Brașov care vor activa în cabinete în aceste două zile. Duminică sunt peste 40 de medici care consultă, iar luni vor fi 35”, a declarat Ionel Luca, organizator principal.

Consultațiile și investigațiile sunt programate între orele 10.00 și 13.00 și între 14.00 și 17.00 la Sala Polivalentă din Parcul Municipal.

Campania ”Din grijă pentru tine” este organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în parteneriat cu Primăria Bistrița, Consiliul Județean, Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Spitalul Oncologic Medex Târgu Mureș și alții.

Înscrierile se realizează online, pe site-ul https://dingrijapentrutine.ro sau prin apel la numărul de telefon 0376 50 60 70.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.