Dacă până la prânz semnaseră actele adiţionale la contractul cadru 34% dintre medicii de familie din judeţ, în decurs de câteva ore situaţia s-a schimbat radical. Unul câte unul, doctorii au renunţat la protest. Dr. Niculai Dumitru, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie Bisatriţa-Năsăud, a explicat pentru Timp Online de ce protestul medicilor nu a durat nici măcar trei zile.
„Concluzia e simplă: cu toate că avem acelaşi contract cu CJAS, veniturile diferă foarte mult de la coleg la coleg şi atunci, având şi cheltuielile după cap, situaţia diferă mult de a doctorilor din spital. Pe lângă faptul că nu încasăm nimic, noi mai avem şi cheltuielile cu funcţionarea cabinetului care se ridică la 5000-6000 de lei lunar. Nu poţi întrerupe curentul, căldura, salariile asistentelor care, săracele, nu au nicio vină. În spital e simplu să protestezi. Consideri că ţi-ai luat concediu fără plată, aduni două luni bani, te duci într-o vacanţă şi te suspenzi, dar medicul de spital nu trebuie să dea nimic. Aici e marea diferenţă. Noi avem cheltuieli foarte mari. Eu am două asistente şi o femeie de serviciu. Nu pot să ţin o asistentă cu 30 de ani vechime pe salariul minim. În aceste condiţii, nu aveam cum să ne lipsim de banii de la CJAS. Pe asta se bazează toţi. De-aia noi, întotdeauna, am înfrânt. Dar asta e. A trebuit să încercăm. Nu ne pare rău că am încercat. Ideal era dacă rezistam până luni, dar 50% din colegii din ţară au renunţat. Şi nu puteam rămâne noi, ca proştii. Am mai rămas odată şi două săptămâni nu ne-au dat niciun ban. Nu ne permitem să trecem din nou prin aceeaşi situaţie”, a spus dr. Niculai Dumitru.
Aşa se face că, după ce medicii din Bucureşti, Timişoara şi alte mari oraşe au semnat actele adiţionale, pe la prânz au început să vină, rând pe rând, să semneze şi doctorii din judeţul nostru. În jurul orei 14.00, semnaseră deja peste 50, iar până spre seară vor veni toţi.
„De semnat, 100% toată lumea semnează astăzi! Când am văzut pe la ora 10 că a căzut Bucureştiul, am zis că nu rămânem noi proştii satului. Oricum, noi consultam pe gratis, doar nu dădeam bilete de trimitere şi reţete gratuite şi compensate. Dacă eram uniţi la nivel naţional, altfel era rezultatul acestui protest. Măcar trei zile de rezistam, majoritatea, nu toţi. Vedeţi că la proteste ies cam 10-15% dintre cei afectaţi, indiferent de natura protestului . Noi dacă rămâneam 50% pe ţară şi în fiecare judeţ, în două zile altfel arătau lucrurile. E un gen de egoism de genul Lasă, eu nu merg. Dacă se câştigă ceva, beneficiez şi eu, dacă nu, oricum îmi iau bănuţii. Asta e. Plus că diferă câştigurile. În Bucureşti sunt unele, în Timişoara altele, iar la Bistriţa cred că sunt cele mai mici câştiguri, adică venituri din ţară, că noi nu câştigăm”, a spus dr. Dumitru.
Cam de kkt… N-aveti sange-n instalatie. N-aveti 5-6 mii sa platiti cheltuieli o luna? De aia o sa muriti supusi. V-au ciuruit.
E vorba de medicii de familie, sau de circă, dacă așa e mai simplu de ințeles. Documentați-va cu privire la veniturile lor și după aceea vorbiți.
Din comentarii,ne dam seama,cum reusim sa ducem in zona ridicolului,o problema foarte serioasa a sistemului sanitar romanesc.
O specialitate medicala frumoasa,grea,cu mijloace tehnice minime,de prim contact cu bolnavul,in care practica si simtul clinic sunt puse in valoare in rezolvarea a 70 la suta dintre
pacienti,prin diagnostic si terapie,este dusa in zona derizoriului,glumei proaste si a ignorantei.
Specialitatea, sufera de o subfinantare cronica,de o birocratizare excesiva si de atentie insuficienta .
E specialitatea in care” arta medicala”, poate fi pusa in valoare in favoarea pacientului ,cu eforturi financiare minime ,prin expertiza si profesionalismul medicului.
Tratarea cu indiferenta sau bascalie ,a bazei unui sistem sanitar,medicina primara,
e nedreapta,incorecta si stupid inteleasa.
Daca, am acorda atentia cuvenita,acestei specialitati,prin investitie serioasa in medicina de familie,sistemul sanitar ar fi fluent ,performant ,degrevand de aglomeratii suplimentare ambulatoriile si spitalele,in favoarea pacientilor si personalului sanitar.
Avem un sistem sanitar supraaglomerat,subfinantat,obosit si cu eficienta discutabila.
Un management deschis ,bazat pe expertiza practicienilor,plecand de la valoarea sanatatii
intr un stat european,poate rezolva cu certitudine,suferinta pacientilor si corpului medical si sanitar.
Cui foloseste o migratie masiva a specialistilor nostri din sanatate,o suprasolicitare si frustrare a specialistilor ramasi si nemultumirea pacientilor ???!
Ars medica ?! Nu, ars amatoria !
Acum doua zile,am batut la usa cabinetului medicului meu de famile.La intrare am citit anuntul despre protestul medicilor.Politicos,pe intelesul tuturor.
Nu aveam programare,dar ma chinuia o durere ,de cateva zile.Am mers la receptie,unde asistenta medicului ,m a intrebat de natura problemei.M a rugat sa astept,pentru ca erau doi pacienti inainte.Am intrat in cabinet,am relatat problema care ma chinuia,am fost consultat,
am primit o reteta simpla pentru cinci zile ,am fost asigurat, ca lucrurile vor merge bine si am primit programarea pentru recontrol.Am vrut sa platesc onorariu,pentru consultatia neprogramata si in contextul neacordarii de servicii asigurate.Medicul m a asigurat ,ca pe perioada protestului ,va acorda consultatii gratuite,din respect pentru el si pacient.
Am plecat ,in sala asteptau alti pacienti suferinzi.
Ma simt mult mai bine, dupa doua zile de tratament.
Multumesc ,domnule doctor,oriunde ai fi.
PS Ma intreb,daca apelam la alte institutii,in perioada unui protest,care era rezolvarea ?
Sa gandim,inainte de a blama.
Un pacient.
foarte bine !!
Ce artera iti taie un medic de familie? Care viata ti-a fost pusa in pericol? Urgentele se rezolva la UPU… stai linistit… ce e rau nu piere…
Rautate, rautate, rautate… doar asta transmite acest mesaj…
Cand citesc comentariile ma gandesc la bietii medici de familie cu ce oameni lucreaza zilnic si cat de putin apreciati sunt pentru ceea ce fac…