Actualitate Recomandări

Veste proastă: Medicii de familie nu vor mai da trimiteri şi reţete compensate

Medicii de familie din ţară nu renunţă la decizia de a protesta faţă de subfinanţarea asistenţei medicale şi birocraţia din sistemul medical, astfel că, începând de astăzi, nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, a anunțat Societatea Naţională de Medicină a Familiei.

Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie spun că nu s-a finalizat niciuna dintre problemele pentru care medicii de familie protestează de mai bine de o lună.

”Debirocratizarea este doar un deziderat, nimic din ce s-a propus pentru ca pacienţilor să le fie mai uşor în sistem nu este nici măcar încă la nivel de proiect. Finanţarea asistenţei medicale primare a fost tratată cu mărunţişuri, suma alocată prin suplimentarea bugetului fiind nesemnificativă faţă de nevoile reale ale cabinetelor pentru ca pacienţii să poată beneficia de servicii medicale de calitate. Dreptul la vacanţă al medicilor de familie continuă să fie doar o promisiune, nefiind găsită o soluţie. Suplimentarea fondurilor pentru buna funcţionare a centrelor de permanentă este încă doar o promisiune”, afirmă reprezentanţii celor două organizaţii ale medicilor de familie.

Ei spun că în ultima perioadă medicii au fost intimidaţi şi ameninţaţi de către casele judeţene de asigurări de sănătate, pentru a asigura depunerea unor ”cereri fără valoare, neprevăzute în contract şi pentru semnarea actelor adiţionale, care de ani de zile sunt semnate retroactiv, fără că până acum aceste proceduri să fi fost clamate ca ilegale”.

”Este hilar să ameninţi că medicii de familie vor fi imediat înlocuiţi, în condiţiile crizei grave de personal şi a incapacităţii caselor de a asigura măcar medici înlocuitori. În aceste condiţii continuăm să fim îndreptăţiţi să ne cerem drepturile şi să refuzăm semnarea actelor adiţionale. Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări până când solicitările lor vor fi luate în seamă”, mai arată reprezentanţii celor două organizaţii ale medicilor de familie.

VEZI și: CAS: Ce riscă medicii de familie

5 comentarii

  • Conform programarii, azi am fost la Cabinetul medicului meu de familie. Sala de asteptare cu doi varstnici. Asistenta binevoitoare le-a rezolvat partial problemele medicale. Dar retete compensate sau gratuite acesti oameni, care au platit o viata asigurarile de sanatate la Statul Roman, nu le-au primit! Greva medicilor este jusficata! Semnalelele medicilor de familie sunt cunoscute de ani de zile de catre guvernanti! Se minte cu nerusinare!, in continuare. Intre medicii de familie si Ministerul Sanatatii si CNAS se afla pacientii, oameni bolnavi, oameni simpli si multi necajiti, singuri si fara apropiati, care mai spera sa traiasca decent cateva zile… Asa incepe un an in Romania! Cu durere, neglijenta si nepasare fata de problemele celor multi… Si in zilele urmatoare vor apare altele, carora PUTEREA actuala nu le face onorabil fata… Ati fost la vot? Cu cine ati votat?

    • sUNT IN ACEEASI SITUATIE.Am fost la prma ora la circa,REZULTATUL ACELASI.Consider ca medicii de familie au dreptate>

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS