Actualitate

Medicina Legală, în casă nouă. Ce soluţii sunt pentru cei care vor incinerarea

Noul sediu al Serviciului de Medicină Legală, amenajat şi dotat la standarde moderne, va fi inaugurat în cel mult două săptămâni, anunţă managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

„Medicina Legală e ca o secţie care face parte din structura Spitalului Judeţean de Urgenţă. Pe strada Gării, unde e şi Policlinica, sunt birourile, iar în clădirea spitalului rămâne Serviciul de anatomie patologică, un serviciu separat, cu laboratoarele. Orice pacient care decedează sub 24 de ore (după ce a fost internat în spital-n.r.) sau un sugar sub 12 luni trebuie să fie supus unui examen de medicină legală şi nu are rost să îl transportăm din spital în zona aceea. În noul sediu, Medicina Legală are şi săli de necropsie, şi frigidere pentru că nici Becleanul, nici Năsăudul nu au logistica aceasta. Lumea zice că viii cu viii şi morţii cu morţii, dar nu este aşa. Şi o persoană decedată trebuie respectată, iar lucrul acesta îl realizezi când ai pe cei apropiaţi, părinţi, oameni din familie, şi nu îţi convine să fie trataţi oricum”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

Tot la sediul de pe strada Gării se vor putea prezenta cei care suferă diverse accidente şi au nevoie de certificat medico-legal pentru a-şi rezolva problemele în justiţie.

Întrebat dacă există la Bistriţa posibilitatea incinerării cadavrelor în cazul în care cineva doreşte acest lucru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a răspuns că nu, dar tot prin Medicina Legală se pot găsi soluţii.

„Sunt persoane care doresc incinerarea fiindcă le e frică de putrefacţie şi de viermi. Există oameni care au o astfel de spiritualitate, aşa sunt crescuţi, dar nu sunt foarte zgomotoşi în societatea noastră care e dominată de creştinismul ortodox care încă mai discută despre incinerare. La Cluj s-a construit un crematoriu. Noi, la Bistriţa, nu mai avem. Cel pe care l-am avut a fost dărămat în urmă cu zece ani când s-a dat o lege în acest sens. Oricum, noi nu ardeam cadavre în întregime. Erau însă părţi ale corpului uman care trebuiau incinerate, organe, membre amputate, etc. Ani de zile aşa s-a procedat, dar acum funcţionează o lege foarte drastică pentru gestionarea produselor biologice. Gestionarea deşeurilor într-un spital e foarte costisitoare. Sunt deşeurile menajere pentru ridicarea cărora avem contract cu firmele locale, dar şi cu incineratoarele. În România sunt cam 4-5 incineratoare pentru deşeuri medicale. La un salon sunt cinci recipiente colorate pentru ace, seringi, tampoane, toate separate. Ele sunt cântărite şi depozitate într-o zonă protejată, iar cu un transport special sunt duse la aceste incineratoare. Cei care vor să incinereze corpul trebuie să ia legătura cu Medicina Legală. Ei anunţă firmele specializate de pompe funebre care rezolvă această problemă. La Cluj există un astfel de incinerator”, a completat prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui hrubeanu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS