Actualitate

Despre o ”alianță terapeutică”, la Seminarul de Medicină și Teologie

(FOTO-VIDEO) În a doua și ultima zi a a celui de-al XVI-lea Seminar Internațional de Medicină și Teologie, cu tema ”Resacralizarea relației medic-pacient”, la Hotel Metropolis a avut loc un Te Deum oficiat de un sobor de preoți și la care au participat IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, protopopii Bistriței, Năsăudului și Becleanului, Alexandru Vidican, Ioan Dâmbu respectiv Doru Zinveliu, prefectul Ovidiu Frenț, viceprimarul Cristian Niculae, vicepreședintele CJ Vasile Puica.

”Discuțiile din jurul bolii și a morții continuă pentru că inevitabil boala este legată de condiția umană, iar cruzimea ei generatoare de suferință fizică și psihică. Odată instalată, boala reușește să zdruncine ființa umană, determinând-o să-și pună întrebări despre fundamentele existenței sale. Pe de altă parte, știința și tehnologia au impregnat excesiv spațiul de organizare al serviciilor de sănătate, împingându-l pe omul bolnav, puțin câte puțin, spre marginea propriei sale existențe. În aceste condiții, relația medic – pacient va trebui să capete dimensiuni noi, în care este necesar a se da științei un sens uman, iar existenței și creației omului un sens divin. În această situație, medicina contemporană este nevoită să redescopere forța încântătoare a cuvântului pentru a resacraliza relația dintre medic și omul aflat în suferință. Etica acestui dialog nu însemană nicidecum întreruperea unei relații de prietenie sau empatie, ci apariția unei alianțe terapeutice prin care cuvintele își pot aduce aportul în procesul vindecării. Despre aceste lucruri ne-am propus să discutăm”, a spus directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

”Preocuparea de anul acesta este resacralizarea relației dintre medic și pacient. Cred că pentru a ajunge să realizăm acest obiectiv trebuie să pornim de la două premise: prima că există Dumnezeu și a doua că Dumnezeu l-a făcut pe om trup și suflet. Dacă aceste două premise le îmbrățișează și medicul de astăzi ca și cel din veacurile trecute relația dintre el și bolnav se va resacraliza”, a menționat IPS Andrei.

”M-a mișcat extrem de tare faptul că s-a săvârșit o slujbă la început. Nu am experimentat în întreaga mea viață academică săvârșirea unei slujbe înainte de o ședință. Cred că acest lucru ne introduce cu adevărat în spiritul acestei întâlniri. Eu nu sunt ortodox, eu sunt catolic, dar oricum, noi creștinii am construit Europa, iar Europa se sprijină fără îndoială pe valorile creștine. În cuvântul de deschidere s-a vorbit despre minunata valoare a dragostei, iar acest lucru mă trimite cu gândul la Papa Benedict care a scris o carte minunată intitulată Deus caritas est, linia principală a acestei conferințe, deoarece tot ceea ce facem noi trebuie să izvorască din viață și din dragoste”, a declarat președintele Academiei de Științe și Arte din Salzburg, acad. Felix Unger.

Invitații speciali ai simpozionului ”Pledoarie pentru întoarcerea la sfințenia vieții” au fost Felix Unger – președintele Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria, fostul vicepremier Vasile Sebastian Dâncu, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, scriitorul și criticul literar Alex Ștefănescu, Pavel Chirilă, Ioan Chirilă.

După cuvântul de învățătură al Mitropolitului Andrei, au fost programate următoarele prezentări: academicianul Felix Unger (Salzburg, Austria) – Sciences and Theology, Ioan Chirilă – „Sfințenia vieții în mentalul popular românesc (cercetare D. Gusti și Er. Bernea), Vasile Sebastian Dâncu – „Între savanți și vraci. Reprezentări sociale ale medicului, sănătății și bolii”, Alex Ștefănescu – „Sentimentul metafizic în literatura română”, Domnița Ștefănescu – „Literatura suferinței (despre transfigurarea suferinței în literatura scriitorilor întemnițați din motive politice în timpul comunismului)”, Benedict Valentin Vesa – „Dimensiunea spirituală a relației medic-pacient”, Vasile Astărăstoae – „Mitic și mistic în medicină”; Mircea Gelu Buta – „Resacralizarea relației medic-pacient”.

”Conlucrarea între Biserică și sistemul de sănătate, între preoți și medici, este una foarte importantă deoarece o parte are grijă de durerile și suferintele noastre fizice iar cealaltă parte de durerile noastre sufletești. O cât mai bună colaborare este un sprijin în plus pentru cei suferinzi, care au nevoie de susținere și încurajare pe absolut toate planurile. Felicitări tuturor celor implicați și mai ales directorului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, pentru grija cu care organizează acest seminar devenit tradițional în municipiul Bistrița și care aduce un plus de valoare orașului nostru, așezându-l pe o hartă a evenimentelor speciale”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Acad. Felix Unger este președintele Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte din Salzburg, Austria. Acesta s-a născut la 2 martie 1946 în orașul austriac Klagenfurt și face parte din elita mondială a specialiștilor în boli cardiovasculare. A studiat medicina la Viena, unde a absolvit în anul 1971 ca elev al prof. dr. Fritz Kaindl. După absolvire, a practicat medicina la Clinica de chirurgie cardio-vasculară din capitala Austriei, dedicându-se studiului transplantului cardiac. În anul 1986, Felix Unger a efectuat primul transplant de inimă artificială din Europa, fiind vorba de un substitut cu durată de functionare limitată, până la găsirea unui donator pentru transplant cardiac. În anul 1990, a fost ales președintele Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte (Academia Scientiarum et Artium Europaea), care este o societate de savanți și artiști cu 1700 de membri, din care 29 sunt laureați ai Premiului Nobel.

12 comentarii

  • Cand il vad pe securistul de andrecut imi dau seama ca romanul este o natie foarte slaba careia nu ii place adevarul si dreptatea… Cum poti sa stai si sa asculti vorbele unui turnator la securitate????

  • De ce nu publicati comentariile???? Va supara adevarul si pe voi???? Lumea trebuie sa cunoasca adevarul!!!!

  • Alianta terapeutica functioneaza cam asa: noi va luam banii si ne prefacem ca va tratam iar cand muriti popii o sa va faca o slujba frumoasa pe banii celor care raman in urma voastra. Simplu ce-i asa de greu de inteles? Alianta asta functioneaza perfect si este cat se poate de profitabila!

  • Acute, cronice..
    Eram tanar si superb inarmat.
    Imi ascutisem limba sa-L tai cum briciul lui Occam.
    Invatam arte martiale si Ii pregatisem o ploaie de lovituri daca mi s-ar fi aratat.Eram bine antrenat….Timp de aproape o secunda intreaga, in Yoko-Tobi-Geri ii sfidam legea gravitatiei.
    Mestecasem o multime de cuvinte.Limfa lor imi umplea gura si-L asteptam sa i-o scuip in ochi si sa-L orbesc.
    Aveam tolba plina de sageti…fiecare varf de sageata, un blestem.Cate unul pentru fiecare rau intamplat pe pamant.Era responsabilitatea Lui, Creatia Lui….
    .
    Nu eram singur…
    Inapoia mea, o armata de invatati pe care-i stransesem din toate partile timpului…..Nu ma uitam la plata.Le plateam solda in ore si zile din viata mea.Asteptau doar ordinul meu pentru a-si lansa catre El cuvintele lor-pietre.Iar limbile lor erau prastii ce se roteau in asteptarea ordinului meu.
    .
    Il cunosteam demult…..De copil, bunica mea imi citea in fiecare seara despre El.Trebuia El este vechi de zile si ostenit de atatia oameni.
    Ani intregi ma pregatisem cautand in stiintele omului ca sa-I gasesc punctele slabe.Credeam ca pot sa infig o sulita si sa opresc rotile morii in care ne macina pe noi oamenii odata cu timpul….
    Il asteptam pe acel camp scalar…
    .
    L-am cautat apoi strabatand campuri vectoriale pe care armata mea le culca la pamant cu sabiile lor scurte si incovoiate, facute din coaste de om.
    In fruntea armatei mele, Il ademeneam cu blesteme…..
    Il ademeneam strigandu-I de la obraz ca nu exista…doar, doar se va arata si va accepta batalia.
    .
    Speram ca pot sa-L bat si stiam ca voi pierde…
    Dar stiam ca, in clipa aceea cand, maniat de atatea blesteme, ma va trazni, in ultima fractiune de secunda a constientei, voi sti ca EXISTA.
    Si asta era arma mea secreta…daca m-ar fi invins…ar fi pierdut.Mi s-ar fi aratat, fie si prin mania Lui.Ar fi venit din nou in lume, fie si pentru fractiunea aceea de secunda in care m-ar fi traznit….
    .
    Nu mi s-a aratat si nu mi-a invins superba mea armata de invatati.S-au risipit singuri….n-am mai avut cu ce sa-i platesc.Orele si zilele vietii mele din care le faceam plata mi s-au imputinat.Din acele ore si zile deja plateam deja mai mult celor dragi mie….
    Nu mai eram acelasi superb razboinic impotriva lui Dumnezeu…
    .
    Si apoi, incet, incet…am inteles.Fusese tot timpul acolo.Era o prezenta acuta ce se manifesta prin absenta.
    Sunt lucruri pe care le avem si de care nu ne dam seama decat cand le pierdem.Atunci ele devin niste prezente acute ce se manifeste prin absenta.
    Cei dragi noua….sunt niste prezente firesti atunci cand sunt langa noi.
    Cand mor sau cand ne sunt departe…abia atunci devin niste prezente acute ce se manifesta prin tocmai absenta lor de langa noi.
    Sanatatea…ni se pare ca e un dat firesc.Cand o pierdem…abia atunci devine o prezenta acuta ce se manifesta prin absenta.
    Fericirea e si ea o prezenta acuta abia prin absenta, ca si dragostea.Nu ne dam seama de ceea ce avem decat atunci cand nu mai avem…Si atunci devine o prezenta acuta manifestata prin absenta….
    Viata…e o prezenta acuta in fata mortii.Moartea…e o absenta cronica.
    Si apoi am inteles…El ma invinsese totusi.
    Il cautam intr-o absenta cronica din lume iar El era langa mine ca o prezenta acuta ce se manifesta prin absenta.
    Te caut Doamne printre cuvinte si Tu te ascunzi in taceri…
    Te caut Doamne in moarte si Tu esti in viata….
    Adevarat a inviat….

  • Oamenii inteligenți, instruiți, deștepți, vorbesc în agoră.
    Ceilalți stau pe net și scuipă, disprețuiesc, judecă și se prefac că ar fi inteligenți, instruiți și deștepți.
    Sictir.

    • Numeste tu unul de acolo care este inteligent… eu numesc doi care au fost pt securitate si pt moscova cu stalin in frunte…. tabloul cu justinian marina si andrecut… daca ai o educatie si inteligenta nu stai la povesti cu andrecut … ca sunt instruiti asta e alta treaba… 🙂 … nu criticam, doar evaluam…. asta e

  • Un regal pentru politruci si informatori. Toti platiti de la buget. Uitati-va in fotografii si ii veti da dreptate lui Dinescu: pe pasunea intinsa a bugetului de stat pasc multi boi!

  • „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. „Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”

  • Scriitorul american Christopher Hitchens este și el de acord cu ideea că patriarhul Justinian a fost o unealtă a sistemului comunist. Hitchens scrie in God is not Great: „oameni ca Marina au fost fără indoială plini de ură și jalnici in același timp”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS