Spitalul Județean de Urgență din Bistrița a afișat rezultatele finale ale concursului organizat pentru cele 23 de posturi de asistenți medicali debutanți, concurs la care s-au înscris inițial 135 candidați.
Primul admis are media 8.75, iar ultimul 8.00. Comisia de concurs a mai declarat admiși, dar fără loc, alți 35 de candidați. Aceștia au obținut medii între 7,95 și 7.00.
Președintele comisiei de concurs a fost directorul de îngrijiri al Spitalului, asistent Gabriela Remeș, iar observatori reprezentanți ai sindicatelor Sanitas și Solidaritatea Sanitară Cluj.
Candidații declarați admiși pe loc sunt așteptați luni, 24 februarie a.c., ora 11.00, în biblioteca Spitalului la o primă întâlnire cu reprezentanții conducerii unității medicale.
Întrucât unii dintre candidați ar fi reclamat posibile incorectitudini în desfășurarea probelor – care nu au fost filmate – managerul Gabriel Lazany a declarat că nici vorbă de așa ceva. El a spus că nu putea fi filmat un concurs care a durat atât de mult și a menționat că doar cei nepregătiți au putut reclama astfel de lucruri.
E f bine ca se fac aceste examene cat de cat reale si fara controlul doctorilor. care sa-si impuna pilele si viitoarele amante.
La urmatoarele posturi libere apărute,acestia sunt chemati,in ordinea mediilor,fara a mai da concurs.