Politică

Mesajele primarilor Nicolae Moldovan şi Ovidiu Creţu pentru bistriţeni înaintea alegerilor

Primarii Becleanului şi Bistriţei, Nicolae Moldovan - prim-vicepreşedinte PSD Bistriţa-Năsăud, respectiv Ovidiu Creţu - preşedinte executiv al Organizaţiei Municipale, au transmis câteva gânduri cetăţenilor înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se confruntă Victor Ponta şi Klaus Iohannis.

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, prim-vicepreşedinte PSD Bistriţa-Năsăud, coordonatorul campaniei electorale: ”S-a dus o campanie murdară, amintesc aici campania cu tăierea orelor de religie din şcoli, ceea ce este o manipulare clară. Toate celelalte teme de campanie erau cu scopul de a câştiga. Cred că a fost cea mai murdară campanie pe care am văzut-o în ultimul timp. Am mai văzut o afirmaţie, că nu este votul primarilor. Ba dimpotrivă, prin acest vot trebuie susţinuţi primarii. Pentru primari este foarte important rezultatul votului, încrederea pe care o au în continuare în proiectele demarate pentru comunităţi, sau dezamăgirea. Eu cred că oamenii din fiecare localitate trebuie să-şi susţină primarul, să voteze aşa cum primarii au o recomandare, cum este mai bine pentru acea comunitate. Nu trebuie să votăm împotriva primarilor, fiindcă primarul este cel care până în 2016 se străduieşte şi duce mai departe proiectele care trebuie făcute pentru fiecare localitate. Am rugămintea ca cetăţenii din fiecare localitate să-şi susţină primarul. Inclusiv personal rog beclenarii să mă susţină pentru că este foarte important otul de duminică, nu e totuna dacă eşti susţinut sau nu. Eu am siguranţa că locuitorii judeţului vor regândi votul şi Bistriţa-Năsăud se va încadra în susţinerea lui Victor Ponta, viitorul preşedinte al României. Mă refer în special la localităţile unde au fost manipulaţi cetăţenii că nu e important votul pentru primar de data asta şi că e bine împotriva primarilor. Prin primar îşi susţine de fapt proiectele de care are nevoie cel puţin până în 2016”.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, preşedinte executiv al Organizaţiei Munciipale PSD: ”Le cer cetăţenilor municipiului Bistriţa să-şi exercite dreptul civic la vot. Nu numai să vă exercitaţi dreptul la vot, stimaţi concitadini, ci să votaţi Victor Ponta, pentru proiecetele Bistriţei europene, pentru cei care susţin astfel de proiecte. Un altfel de vot, un altfel de preşedinte, mă refer la domnul Iohannis, ar arunca cel puţin pe o perioadă de cinci ani ţara în derivă, în gâlceavă, în certuri. E preferabil să avem linişte, să putem atrage fondurile europene şi să ne dezvoltăm. Intenţionam ca în a doua parte a campaniei electorale să schimbăm registrul, să trecem pe o campanie negativă, să arătăm cine este domnul Iohannis. N-a mai fost cazul, pentru că ieşirile alături de domnul Ponta la televiziuni ne-au lămurit pe toţi cu cine avem de-a face. În Bistriuţa am avut 938 de cereri de retrocedări, 937 rezolvate în octombrie 2008, iar una cu proces  – anul acesta. Transmit un gând al unui prieten al bistriţenilor, preşedintele Asociaţiei HOG Bistritz Nosen, Hans Franchy, care ne doreşte succes şi doreşte să iasă preşedinte Victor Ponta şi să fie linişte în ţară”.

11 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.