Actualitate

Mesajul lui Dolha pentru Seserman. ”Rațiunea ar trebui să învingă”

Deputatul PNL Stelian Dolha, candidat la funcția de primar al Bistriței, a reacționat după anunțul candidaturii consilierului local liberal Alin Seserman, ca independent ori susținut de un partid sau mai multe.

”Îmi pare rău că pleacă, îmi pare rău că a luat această decizie. E opțiunea lui pe care aș vrea, eu și cu colegii mei, să i-o putem schimba dacă putem, mâine-poimâine, într-o săptămână, dar dacă asta e opțiunea lui, i-o respect. Orice plecare a unui candidat de dreapta, pentru că el a vorbit de dreapta și de un pol al dreptei și ar trebui să știe și el, nu face altceva decât să ducă voturi înspre Ovidiu Crețu. Asta a făcut și Vasile Moldovan ca și liberal vopsit, asta din păcate o să facă și Alin Seserman în momentul în care se rupe de PNL. Unei drepte fărâmițate îi va fi foarte greu să fie o contrapondere pentru Ovidiu Crețu, când stânga a rămas destul de unită. Așa că îl reaștept și i-aș sugera să se regândească și susțină această candidatură a mea și PNL din care face parte”, a spus Dolha într-o conferință de presă.

El a menționat că a avut împreună cu Eugen Curteanu o discuție cu Alin Seserman: ”I-am spus să se mai gândească, să ia cea mai înțeleaptă decizie, mă gândeam că noaptea și ziua o să fie niște sfetnici buni și rațiunea ar trebui să învingă. Trebuie să ne învingem toate orgoliile în momentul în care ne dorim cu adevărat să schimbăm ceva în Bistrița. Putem face asta în momentul în care suntem cu toții uniți. Acesta este semnalul pe care Stelian Dolha îl dă, Alin Seserman l-a dat, o dreaptă unită, cu un singur candidat”.

16 comentarii

  • Adica dupa ce il aveati drept candidat, un tanar pregatit si ati cautat solutii aiurite gen Titieni, acuma veniti cu regrete. Prea tarziu cred. Sunteti niste liberali incapabili de a intelege oportunitatile. A facut foarte bine Seserman ca a plecat. Va lua un scor mai mare decat Dolha si va fi o surpriza electorala. PNL si PSD aceeasi mizerie. Se vede de departe acest lucru.

  • As dori sa va amintesc pozitia senatorului Pnl Cristian Florian din noiembrie anul trecut, in urma sondajelor efectuate de partid: „Primul clasat dintre cei trei colegi este Alin Seserman, la o distanta deloc mica fata de primarul in functie. De aceea, saptamana viitoare, Biroul Politic Municipal se va intalni pentru a analiza situatia data, pentru a gasi o solutie”. Desi, a iesit primul, Alin nu a fost solutia ideala, omul potrivit sa reprezinte partidul in fruntea primariei… A trecut o jumatate de an de atunci si liberalii inca mai oscileaza. Azi un candidat, maine altul… Prea multa indecizie. Nu asa se face politica. Valabil pentru orice partid. Alegatorii sunt indusi in eroare, devin tot mai debusolati. Partidele nu vor sa inteleaga faptul ca oamenii au nevoie de stabilitate, de conducatori bine organizati, care sa faca treaba, sa lupte pentru binele comun. S-au saturat de certuri interne in cadrul unui partid si intre partide, de batalii pentru putere, vorbe goale, etc. Asteapta un candidat care sa apere interesele orasului, care sa aduca schimbari substantiale in Bistrita. Un partid care se pretinde serios si credibil, ar fi trebuit sa desemneze din timp un candidat astfel incat lumea sa isi faca o parere cat mai clara despre el si despre intentiile sale. A elabora un plan de actiune consistent si viabil, necesita timp, nu se face de azi pe maine. Dintre candidati, doar Alin Seserman a dat dovada de constanta, tinta sa e bine definitivata de luni de zile. Doreste sa candideze cu orice pret ca primar si s-a pregatit in acest scop. Vine mereu cu propuneri concrete pentru dezvoltarea urbei. Isi pune creativitatea si inteligenta in miscare. Este tanar, competent si plin de initiativa. Ar putea fi un reprezentant potrivit al dreptei.

  • Seserman este singurul dintre candidati care s-a prezentat in fata potentialilor votanti cu un Program clar, obiectiv, pliat pe necesitatile de dezvoltare ale orasului. Este tanar si cel mai pregatit dintre candidati. Solutiile lui sunt rationale si gandite pe termen lung pentru un oras ce se vrea european. L-au indepartat pentru ca era un concurent de care le este frica. Asa se explica bajbaielile gen Titieni, asa se explica impingerea de la spate a lui Dolha. Seserman nu este pe placul liberalilor, dar va fi pe placul electoratului care a inceput sa gandeasca. Iar pentru cei care au strigat „PSD si PNL / Aceeasi mizerie” el este tocmai candidatul asteptat.

    • Asa este ca sa nu mai vorbim ca si in sondajele si in votul intern din PNL Seserman statea mult mai bine. Pacat ca cei din PNL nu au deschis ochii mai devreme si nu au inteles ca Seserman era singura sansa ca Ovidiu Cretu sa fie invins! Dolha, Hangan Peteleu si altii se fac direct raspunzatori de esecul mare din PNL Bistrita si dupa alegeri cand or sa traga linie sa vada rezultatele si mai ales unde au dus acest partid ar fi onorabil (asta daca exista cea mai mica urma de onoare) sa-si prezinte demisiile. D-le Dolha nu Seserman sau Moldovan sunt vinovati ci dvs si Hangan si Peteleu si altii care din spatele vostru ati tras partidul in jos!

    • Pot sa curga comentarii rauvoitoare garla, ca tot degeaba. Cine il cunoaste pe Alin, stie ca n-are nevoie sa-si scrie singur comentarii. Mai degraba sunt sustinatorii si oamenii de buna credinta care vin cu aprecieri pertinente la adresa lui.

  • Imi pare rau pentru Alin ca nu pricepe evidenta: nu l-au vrut colegii lui nici din PDL, nici din PNL. Iar dupa cat a anuntat ca va candida era modest in sondaje. Mare pacat ca nu pricepe nimic din experienta asta. Daca ar fi fost atat de bine clasat era candidat.

  • Mai postacel dacă nu-l vrea nici pdl nici pnl atunci ce vreți de la el? Să se bată cu PSD-ul asa-i? Singur. Iar voi să vă puneți directori. Bravo. Ce n-a înțeles? Să priceapă ce? Să vă susțină pe voi care din fosti muncitori si drujbisti ați ajuns politicieni?

    • Sorine vor ca Seserman sa se bata singur sa si invinga iar ei sa spuna uite cat de buni suntem!

    • Ba care ziceati ca a mierlit-o Balan??? Terminati cu prostiile si nu mai duceti lumea in eroare ca uite este aici si vrea sa fie primar!

  • Domnule Dolha toata lumea vede clar ca ati gresit. Sunteti penibil sa faceti astfel de apeluri dupa ce ati cazut in derizoriu in ce priveste candidatul PNL. Ce sa votam? Niste caricaturi caragialesti. Sageata aia liberala o fi ea indreptata in sus dar Dvoastra ati indreptat-o in jos, in cadere, in picaj. Sper sincer sa nu va mai vad pe scena politica.

  • Alin a fost omul de care s-au temut si cei de la PNL si cei de la PD. De ce ? Pentru ca Alin nu face ilegalitati , nu este compromis , nu planeaza nici o acuzare ( vezi mai mari PD-ului.).
    Este corect si RATIONAL. Dle Dolha cred ca pentru unii palaria este prea mare .Nu o sa invingi niciodata singur .

  • dolha u pierzi in fata lui cretu de la distanta fara ca cretu sa transpire un pic. Domnul Seserman daca era propus in locul tau iesea sigur da invidia,gelozia si ipocrizia voastra are efecte asupra noastra a cetatenilor. Nu stiu cat va mai rabda Dumnezeu dar ce sa facem astia sunteti voi burenile lumii ..patinauar micata pe gresie …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS