Actualitate

Mesajul prefectului Ani Bob pentru ”eroii din mijlocul nostru”

De Ziua Pompierilor, ”moment de sărbătoare pentru oamenii care îşi fac meseria cu profesionalism şi dăruire”, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ani Bob, a transmis un mesaj în care îşi exprimă respectul şi preţuirea faţă de cei care îşi pun vieţile în pericol pentru a le salva pe ale semenilor.

”Astăzi se  împlinesc 164 de ani de când pompierii militari şi civili îşi omagiază eroii din Dealul Spirii care, prin actul lor de mare curaj, au apărat, cu preţul vieţii, aspiraţiile de libertate şi demnitate promovate de Revoluţia Română de la 1848.

Totodată, 13 septembrie este un moment de comemorare a tuturor pompierilor care, de-a lungul timpului, s-au sacrificat la datorie, dar şi un moment de sărbătoare pentru toţi cei care, zi de zi, îşi fac meseria cu profesionalism şi dăruire.

Pompierii sunt Eroii din mijlocul nostru, cei care, mai presus de orice, prin curaj, dedicare, bărbăţie şi sacrificiu până la jertfă, îşi pun viaţa în pericol pentru a o apăra pe cea a semenilor.

Cu aceste gânduri de recunoştinţă doresc să îmi exprim cele mai alese sentimente de respect şi preţuire pentru toţi pompierii militari şi civili, să le adresez urări de sănătate, satisfacţii depline şi fericire alături de cei dragi, precum şi împliniri în profesiunea pe care au îmbrăţişat-o”

Nastasia-Ani Bob, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS