Actualitate

Viaţa satului tradiţional, imortalizată în cadrul taberei de fotografie de la Bistriţa (FOTO)

De curând s-a încheiat ”Tabăra de fotografie de la Bistriţa”, organizată de Fotoclub Axxa. La periplul pe Valea Sălăuţei au participat, pe lângă membrii clubului pasionaţilor de fotografie din Bistriţa, fotografi din Suceava, Botoşani, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Oradea şi Baia Mare.

Pe lângă discuţiile fotografice şi prezentările participanţilor, s-a dorit şi documentarea foto-etnografică a zonei Văii Sălăuţei, începând de la Dealul Ştefăniţei prin Romuli şi Fiad până la Coşbuc.

De asemenea, a fost fotografiată şi zona Bichigiu, Mănăstirea “Sfânta Treime” şi Suplai.

Astfel, pe perioada celor trei zile ale taberei s-au realizat câteva sute de fotografii etnografice de valoare incontestabilă privind satul tradiţional românesc.

Mai jos puteţi vedea câteva dintre imaginile realizate de Cătălin Encean, membru al Fotoclub Axxa.

       

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS