Actualitate

Mesajul viceprimarului Cristian Niculae la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Centrului Militar

„A fost cu adevărat o onoare pentru mine să particip la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud. Mărturisesc că am toată admirația și aprecierea pentru militarii români , cei care au știut întotdeauna să își facă datoria față de patrie, cu devotament și profesionalism”, a scris, într-o postare pe Facebook viceprimarul Bistriţei, Cristian Niculae.

„Am avut șansa să cresc alături de un tată militar de carieră, ofițer devotat al Armatei Române, care și-a desfășurat o bună parte a activității sale militare chiar în Centrul Militar Județean Bistrița-Năsăud și care mi-a insuflat de mic sentimentul datoriei, cinstei și corectitudinii și de la care am invățat că este esențial să nu îți uiți rădăcinile și să păstrezi drumul drept. În acest moment special, de bucurie si sărbătoare, doresc să felicit tot personalul militar și civil al Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud în frunte cu domnul Lt. col Cristian-Gheorghe Blaiu, comandantul Centrului Militar Județean, dorindu-le să aibă cât mai multe satisfacții, împliniri și mult succes în proiectele viitoare. La mulți ani, dragi militari! La mulți ani, Armatei Române!”, a menţionat el.

5 comentarii

  • Lasa Niculaieeee ca si-asa n-ajungi primar! Poti sa te bagi in seama cat vrei, ca bistritenii nu mai aleg PSD-ul veac pururi! Doar n-om fi atat de batuti in cap sa va lasam sa mai castigati vreodata!!!
    Mergi si fa comert cu carpe, ca te pricepi!

    • Succes in tot cea ce ve-ti face domnule viceprimar respecte ,necioplitii si carcotasii nu are rost sa ii băgați în seama Nu stiu daca veti iesi primar si nici daca ve-ti candida pana la alegeri mai este dar sunt convins ca prin careacterul si corectitudinea de care da-ti dovada ati fi una dintre persoanele ce ar merita sa se afle in fruntea acestui oras. Mult succes .

    • Caracterul si corectitudinea se vede prin toate lucrarile asumate de acest individ: nici o strada fara groapa, nici un petec fara petec.
      Gropile care zac nereparate de luni de zile dovedesc nesimtirea si handicapacitatea acestui individ.

  • Cetatene, nici nu am niciun semn de-ndoiala ca nu esti psd-ist… apreciez faptul ca te-ai straduit sa pui 2 de “i” acolo unde a fost cazul, dar esti plin atat de greseli de ortografie, cat si de exprimare, prin dezacordurile pe care le-ai facut, meriti din plin sa ajungi si tu, Ministrul Educatiei! Ti s-ar potrivi ca o manusa aceasta functie!!!
    Ai vazut si tu cat de apreciat ai fost, nu-i asa??
    Mai treci pe la scoala inainte sa comentezi pro-PSD, cetateanule!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS