Economie

Mieii de la noi pleacă cu miile spre Grecia şi Italia. Vezi cât va costa carnea dacă o vom găsi!

În Bistriţa-Năsăud, două abatoare, de la Orheiu Bistriţei şi Podirei, sunt autorizate să sacrifice miei, şi este posibil ca, în zilele următoare, să fie autorizat şi un punct temporar de sacrificare a mieilor în muncipiul Bistriţa.

Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud, Romulus Biţa, a declarat, marţi, că cele două abatoare aparţin unor firme de profil şi vor sacrifica miei pentru ca acestea să îi poată comercializa în magazinele proprii sau pentru a-i vinde în reţele comerciale.

“Primăria Bistriţa a depus o cerere la noi pentru autorizarea unui punct temporar de sacrificare pe strada Tărpiului. Lucrează zilele acestea la amenajarea lui cu toate cele necesare şi vom merge să vedem dacă îndeplineşte condiţiile pentru a primi autorizare. Am trimis înştiinţări tuturor primăriilor că pot cere autorizarea unor puncte de sacrificare a mieilor, dar numai Bistriţa a trimis cerere”, a declarat Romulus Biţa.

El a spus că sunt greu de îndeplinit condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei  fiindcă e necesar un spaţiu închis şi uşor de curăţat, sursă de apă caldă şi rece, cuiere inoxidabile şi multe altele. În aceste condiţii, mulţi vor prefera să sacrifice mieii în propriile gospodării.

Potrivit sursei citate, DSVSA Bistriţa-Năsăud estimează că, în judeţ, vor fi sacrificaţi înaintea Paştelui catolic şi ortodox 5000 de miei.

“Nu ştim dacă vor fi miei fiindcă, de două săptămâni a început exportul masiv spre Grecia şi Italia în vederea Paştelui catolic. Până acum au plecat peste 15.000 de miei spre aceste ţări. Iarna a fost grea, mieii sunt mici, vom vedea dacă vom avea sau nu », a declarat Biţa.

El a spus că, în prezent, preţul cărnii de miel este de 12 lei kilogramul de miel viu şi de 25 de lei kilogramul de carne.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS