Studiul a confirmat faptul că alimentele provenite de la animale rumegătoare generatoare de metan, cum ar fi ovinele şi bovinele, au cea mai mare amprentă de carbon. Cercetătorii au evaluat toate emisiile rezultate, de la procesul de fertilizare prin care s-a obţinut hrana animalului până la prepararea produsului finit.
Astfel, s-a constatat că mielul are cel mai mare impact asupra mediului, cu echivalentul a 39 kilograme de dioxid de carbon (în cazul în care emisiile au fost un alt gaz – în cazul oilor, metanul – s-a făcut echivalarea în CO2) rezultate la fiecare kilogram de produs finit. Cantitatea este aproape dublă faţă de cea produsă de un kilogram de carne de vită. Un alt aliment neprietenos cu mediul este brânza, în special datorită emisiilor suplimentare produse prin cantitatea ridicată de lapte necesară pentru a o obţine.
În schimb, somonul de crescătorie este responsabil pentru emisiile generate de producerea de făină de peşte. În acest caz, studiul a relevat faptul că pentru fiecare kilogram consumat este produs un nou somon, din cauză că o mare cantitate este aruncată.
Peste 90 la sută din emisiile rezultate la carnea de vită, 69 la sută în cazul cărnii de porc şi 72 procente în cazul somonului de crescătorie au fost depistate în faza de producţie. Pentru carnea de vită şi produsele lactate, în mare parte emisiile de metan sunt puse pe seama digestiei şi gunoiului de grajd, dar o componentă importantă este şi hrana. Producţia de cereale, în special, necesită cantităţi mari de îngrăşăminte, pesticide, apă şi combustibil.
Pe de altă parte, puii nu generează emisii de metan, iar în timpul producţiei amprenta de carbon este mult mai mică – este necesară o cantitate scăzută de furaje pentru a produce aceeaşi cantitate de carne.
Analiza nu a făcut comparaţii între producţia din sectorul creşterii animalelor şi agricultura organică, iar rezultatele nu trebuie interpretate ca un punct reper cu referire la siguranţa alimentară.
Sursa: AgroInfo
Adaugă comentariu