Actualitate

Miercuri, de Ziua Educației, în Bistrița-Năsăud se face școală. Mesajul inspectorului general

ACTUALIZARE Elevii şi profesorii vor merge la cursuri, miercuri 5 octombrie, când este Ziua Internaţională a Educaţiei, anunţă inspectorul şcolar general Camelia Tabără. 

„Fiecare activitate didactică poate fi o sărbătoare dedicată educaţiei”, a scris inspectorul general în Agenda directorului pe săptămâna în curs. 

În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 – 2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate. În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

Miercuri, la Bistrița este programată Gala Educației, în cadrul căreia va fi acordat titlul „Profesorul anului” unui număr de 10 cadre didactice, selectate din 30 de nominalizări.

Conform structurii acestui an şcolar, „unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de  5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”.

Foto: arhivă

8 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS