Politică

Mihai Bumbu a trădat PNL pentru PDL pentru 3500 de lei lunar, iar povestea merge mai departe

A trădat PNL, partidul care l-a propulsat în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dar nu a făcut-o degeaba. Anul trecut, vicepreşedintele CJ Mihai Bumbu, exclus din PNL, a susţinut PDL pentru 3500 de lei lunar. Cel puţin pe hârtie!

În ultimii patru ani, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud Liviu Rusu (PDL) a condus instituţia după bunul său plac şi cu largul concurs al trădătorilor de la alte partide, respectiv Vasile Marc şi Vasile Negruşeri (PSD), Mihai Bumbu, Luca Peter şi Anton Vlad (PNL), ultimul trecut la cele veşnice spre final de mandat.

Fiecare dintre cei menţionaţi, cu o excepţie, Anton Vlad, a primit câte o recompensă: Vasile Negruşeri a ajuns administrator public al judeţului şi posesor de Duster 4×4, Vasile Marc a fost numit inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar Luca Peter şi Mihai Bumbu şi-au păstrat poziţiile de aleşi, deşi PNL a cerut insistent revocarea lor din funcţie. Cu toţii se află, bine merci, pe locuri fruntaşe în lista de consilieri a PDL, dovadă că trădarea nu numai că nu e pedespsită în politică, e premiată cu coroniţă.


Va veni vremea să analizăm beneficiile de care s-au bucurat fiecare. În ce-l priveşte pe Mihai Bumbu, vicepreşedintele CJ, acesta a primit anul trecut un salariu lunar de 3550 de lei potrivit declaraţiei de avere şi nu a făcut absolut nimic să îl merite. Spunem acest lucru fiindcă nu am văzut niciun raport de activitate al domniei sale din care să reiasă exact cu ce s-a ocupat. Singurul fapt pe care l-am remarcat a fost acela că a ridicat mâna de fiecare dată când i-a cerut-o Liviu Rusu, iar aceasta nu este activitate, ci executarea unui ordin. Prezenţa la diverse tăieri de panglici nu se pune. Nu reprezintă o activitate, ci o pierdere de vreme care se încheie cu o masă festivă, de regulă tot pe bani publici.

Funcţia lui Mihai Bumbu a costat în 2011 bugetul judeţean 42.600 de lei, în jur la 10.000 de euro. Şi lucrurile nu se vor opri aici. Mihai Bumbu ocupă locul patru pe lista de consilieri a PDL Bistriţa-Năsăud, deci va intra şi în noul Consiliu Judeţean unde, cu siguranţă, că va fi, în continuare, un bun executant al ordinelor primite de la partid, fireşte dacă nu va avea o ofertă mai bună.

Cristiana Sabău

Etichete

4 comentarii

  • mie si sunt gata sa pariez la foarte multi cetateni ne este sila de aceste personaje dar din pacate este si probabil va ramane doar o stare de fapt, pentru ca luarea de atitudine in Bistrita este o utopie si culmea de multe ori o jena

  • Functia ocupata de alta persoana ar fi fost fara plata, am fi economisit acesti banii?
    Se pare ca Bumbu a fost exclus din partid tocmai ca nu a executat ordinele primite, de ce acum ar fi altfel? Am fost unul dintre cei care la votat pe Bumbu, acum poate nu il mai votez, costa prea mult, dar tradat nu ma simt. Poate aflam cu cat vor fi platiti urmatorii, sa mai facem economii.

  • Jenant! Ce calitati are acest personaj ca sa ocupe functia de consilier judetean, daramite de vicepresedinte CJ? Ce ar putea face acest om in mediul privat si cu cat ar fi retribuit? Poate magazioner la 1200 RON/luna … Din cauza unor astfel de personaje mi-e sila de acest oras!

    • Acel om a lucrat in mediul privat, a fost ales pe listele PNL, consilierii judeteni, alesi si ei, au socotiit ca ar fi bine sa fie vicepresedinte. Totul pare normal pana cand sefi de partid cer imperativ ce sa voteze si ce sa nu voteze. Oare si la urmatoarele alegeri, zecii de consilieri nu vor vota dupa capul lor ci doar cum le dicteaza seful? Atunci la ce bun vicepresedinti si consilieri ar trebui sa alegem un singur sef.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS