Actualitate

Militarii Brigăzii 81 Mecanizată, la exerciţiul multinaţional ”Black Sea Rotational Force”

În perioada 27 mai – 6 iunie, 200 de militari din Batalioanele 811 şi 812 Infanterie ale Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” vor participa la un stagiu comun de pregătire cu un detaşament de militari americani din cadrul Corpului de Infanterie Marină (MARFOREUR), în poligoanele şi terenurile de instrucţie din garnizoana Dej.

Acţiunea comună a militarilor români şi americani reprezintă o etapă din cadrul exerciţiului multinaţional „Black Sea Rotational Force 2013 (BSRF-13)” care se derulează în România, în perioada 25 februarie – 30 august a.c., exerciţiu la care participă alături de militari români, militari din Corpul de Infanterie Marină (MARFOREUR) al Statelor Unite ale Americii, Armenia, Macedonia şi Bulgaria.

Activitatea comună de antrenament contribuie la creşterea interoperabilităţii între armatele statelor participante. Prin modul în care s-a planificat şi se execută exerciţiul, participanţii se instruiesc într-un mediu apropiat cadrului operaţional multinaţional din teatrul de operaţii din Afganistan şi operează cu proceduri comune, informează lt. col. Florin Apăfăian de la Brigada 81 Mecanizată.

”Black Sea Rotational Force 2013 (BSRF-13)” se derulează în România până în 30 august, la acţiuni  participând un detaşament de 360 de militari americani, un detaşament de 150 de militari din Armenia, 106 militari din Macedonia şi şase militari din Bulgaria.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS