Actualitate

Militarul Vasile Zbâncă din Bistriţa a concurat pe handbike la Invictus Games 2018 (FOTO)

Militarul Vasile Zbâncă din Bistriţa, care reprezintă România la Invictus Games 2018, a concurat deja la proba cu handbike – o bicicletă adaptată pentru persoanele cu dizabilităţi –  care s-a desfăşurat în Grădina Botanică Royală din Sydney. Vasile Zbâncă a rămas fără ambele picioare în 2010 după ce maşina în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv în Afganistan.

 


„Pe timpul curselor durerile militarilor răniți parcă sunt reduse la tăcere de ropotele de aplauze ale suporterilor, iar sudoarea de pe frunțile competitorilor se evaporă de la căldura celor mai sincere zâmbete ale copiilor din public. S-a muncit mult pentru ca militarii noștri să poată reprezenta România la Sydney, iar mulți cred că roadele muncii competitorilor și a antrenorilor români se vede în fericirea pe care aceștia o afișează când obțin un loc fruntaș în clasament sau a tristeții ce apare când află că nu au luat medalie. Adevărul este că înainte de competiție toți participanții sunt deja câștigători, locul în clasament nu este relevant, ce contează cu adevărat este că militari care credeau că viața lor nu mai are sens după incidentele suferite, sunt aplaudați la scenă deschisă, li se oferă oportunitatea să lupte în continuare pentru ceva, sunt respectați pentru sacrificiul pe care ei l-au făcut pentru țara lor și cel mai important, au familia și prietenii alături de ei”, a scris Invictus Games Echipa României pe Facebook.

Vasile Zbâncă, plutonier adjutant la Brigada 81 Mecanizată „Grigore Bălan” din Bistrița a luat parte la două misiuni în Afganistan (2007 și 2010). La ultima dintre ele, Humvee-ul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Doi dintre colegii lui, Cristian Filip și Marius Sfechiș, au murit atunci, iar Zbâncă a fost transportat la un spital din Germania grav rănit. Medicii i-au amputat ambele picioare. După șase luni, s-a întors acasă cu proteze şi lucrează la Batalionul Logistic.

Peste 500 de competitori, din 18 țări, însoțiți de familie, prieteni, antrenori, echipe de management, dar și localnici cu respect pentru militarii răniți în teatrele de operații, au luat parte la un spectacol unicat, organizat de fundația Invictus Games și autoritățile australiene. În cadrul ceremoniei de la Opera House, Sydney, prințul Harry i-a încurajat pe militarii răniți să nu renunțe niciodată în fața provocărilor și le-a transmis entuziasmul său caracteristic.

Foto credit: Laurențiu Turoi

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS