Actualitate

Ministrul Dezvoltării: Sunt bani pentru finalizarea investițiilor la Bistrița (FOTO)

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat într-o conferință de presă că la Bistrița sunt în derulare obiective de investiții importante pe Guvernul dorește să le finalizeze, fiind alocați bani pentru terminarea lucrărilor:

”Am fost la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, unde avem o finanțare prin PNDL de 7,6 milioane lei, din care jumătate sunt deja decontați, iar execuția continuă, un corp de clădire fiind deja funcțional.

Am fost apoi la o investiție foarte importantă – consolidarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, prin CNI. Va fi impresionant, la final Bistrița va avea o clădire-etalon la nivel arhitectural, cu spații frumoase, generoase. Investiția este de 38 milioane lei și am asigurat antreprenorul că în bugetul ministerului există sume suficiente cu care putem să finanțăm aceste lucruri. Cerem lucrări de calitate, iar dacă lucrările avansează mai repede ne bucurăm. Există șanse la CNLR pentru acest lucru, termenul de finalizare este aprilie 2023.

Am fost și la construcția noii săli polivalente, o investiție de 89 de milioane lei, începută în iunie anul trecut cu termen de finalizare februarie 2022, iar lucrările avansează foarte bine. Mobilizarea constructorului mi se pare în regulă și există șanse ca acest proiect ca sala polivalentă să fie gata mai repede, poate la finalul anului. În bugetul ministerului sunt resurse financiare, pentru Guvern este importantă infrastructura sportivă”.

Întrebat dacă proiectul Aqua Parc, demarat în Wonderland de fosta administrație, și construirea unui stadion tot în Wonderland, ar putea fi finanțate de Ministerul Dezvoltării, Cseke Attila a spus: ”Putem să discutăm despre obiective de viitor, cu rugămintea să fim echilibrați și prevăzători. Prioritatea pentru Bistrița este aceea ca investițiile reprezentative începute, și nu sunt mici, să fie finalizate. Trebuie să ne axăm pe investițiile în derulare, să le terminăm, apoi vom vedea care sunt prioritățile”.

El a menționat că și în Bistrița-Năsăud este nevoie de creșe, în programul ministerului fiind un proiect de construcție prin CNI a trei tipuri de creșe – mici, medii, mari. Primarii trebuie să identifice terenurile disponibile, să trimită solicitări și note justificative către minister, a mai spus Cseke Attila, care a adăugat că plățile pe PNDL sunt la zi.

https://www.facebook.com/MinisterulLucrarilorPublice/posts/3658504254278559
https://www.facebook.com/csekeattilahivatalos/posts/5370215246383078
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3628686423927488
https://www.facebook.com/PNL.BN/posts/3874379429294151

VEZI ȘI:

3 comentarii

  • „Țara arde și baba se piaptănă”. Când a venit vorba despre proiectul Aqua Parc si despre stadion in Unirea Ministerul Dezvoltării Cseke Attila a fost elegant spunând că trebuie să fim echilibrați și prevăzători cu privire la prioritățile de viitor.
    In primul rând fostul primar Ovidiu Cretu a solicitat pe ultima sută de metri in Consiliul Local inceperea lucrărilor la aquaparc prin alocarea a trei milioane lei din bugetul pe anul 2020 ,pentru o investiţie evaluată la peste 35 milioane lei. In ritmul acesta investitia poate să dureze 10-15 ani. Pe de altă parte, parcurile acvative sunt de regulă investitii private, precum „PARADISUL ACVATIC BRASOV” al omului de afaceri Dumitru Ioan Puchianu sau „WATER PARK OTOPENI” al fratilor Robert si Ionut Negoită. Acest lucru era posibil si la Bistrita, dacă Parcul Acvatic ar fi fost gândit in Sărata sau Slătinita unde puteau fi valorificate si izvoarele sărate in scop balnear.
    Pe de altă parte, ideea idioată a mutării stadionului „Jean Pădureanu” din parcul orasului pe păsunea din Unirea, apartine presedintelui CJ Radu Moldovan, cel care a luat si decizia de a construi încă o sală polivalentă la Unirea în conditiile în care Bistrita mai are una chiar in oras . In schimb Bistrita nu dispune de o sală de festivităti adecvată pentru un oras resedință de județ. Chiar si asa, din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița.
    Asta nu inseamnă să nu se amenajeze un complex sportiv in Unirea care să includă doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de masă si care să fie conceput dupa modelul Complexului Sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca, realizat de primarul Emil Boc, cu fonduri guvernamentale prin CNI tocmai in perioada guvernării PSD.

  • Vrem SANIE de vara( ALPIN COASTER) in Newarland si Heidenfeld. Sunt proritate O inaintea parcarilor, spitalelor si Centurii Ocolitoare si a asfaltarilor din oras. Avem din ce in ce mai multe nasteri si foarte multi copii care nu au zapada pe Cocos si ne trebe SANIE de VARA . Tinerii nu ar mai parasi Bistrita daca li se promite o SANIE de VARA.

  • Bine ca faceti sali polivalente!!! Sportul din Bistrita, este mediocru!!! Avem nevoie de aquaparc pentru ca mergem la Figa si ne bucuram de ce are Becleanul!! Sunteti niste incompetenti care spala bani in diverse proiecte care nu se justifica. Va rog sa imi raspundeti Dl Dolha, Turc, unde trebuie sa mergem la vara? La Codrisor sau pe vale? Rusine pentru ca ati ajuns la conducere si nu ati realizat nimic concret. Avem nevoie sa asfaltati strazile de PAMANT!!! Va rog sa vizitati si strada Viorelelor daca bineînțeles stiti unde este! Pana atunci, va rog sa nu scapati din ochi, sala polivalentă. Sincer echipa GLORIA este nerăbdătoare sa exceleze!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS