Actualitate

Ministrul Educației: Nu ne mulțumește faptul că nu s-au găsit soluții pentru CNLR Bistrița

Clădirea principală a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, pentru reabilitarea căreia care nu s-au găsit până acum surse de finanțare, nu va rămâne așa, a dat asigurări ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, joi, într-o conferință de presă la Bistrița.

”Profesorilor de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” o să le spun de ce nu a fost posibilă până acum reabilitarea liceului și o să găsim soluțiile juridice pentru ca acest lucru să fie posibil pentru că este un liceu de top din acest județ și nu ne mulțumește faptul că nu s-a reușit până acum reabilitarea lui. Sperăm ca anul acesta să găsim formula juridică necesară. Liceul a fost retrocedat, clădirea a fost retrocedată Bisericii Evanghelice și biserica a dat-o pe o perioadă de 99 de ani școlii cu precizarea că nu trebuie să îi schimbăm destinația. Fără îndoială că nu intenționăm să schimbăm această destinație și atunci cumva, prin lege, trebuie să găsim formula ca el, liceul, clădirea, să poată fi administrată de Primărie și Primăria să își exercite rolul de administrator așa cum și-l exercită și cu celelalte școli pe care le-a reabilitat sau le are în proces”, a spus ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a menționat că bugetul din acest an al MEN este mai generos decât cel din 2018 și, ”pe lângă faptul că se asigură acoperirea creșterilor salariale pe care le-a înregistrat corpul profesoral didactic și nedidactic, sunt acoperite și nevoile de a rezolva problemele de logistică în școli”: ”În buget avem 2 miliarde sumă destinată cumpărării de table inteligente și de tablete pentru că generația de acum din școlile noastre spun eu că s-a născut cu IT în ADN și trebuie să ne ducem să predăm lecțiile potrivit achizițiilor lor inițiale: pe tabletă, prin imagini și prin lucrurile care îi ajută să înțeleagă lucrurile, să facă aceste achiziții în cunoaștere cu o cinetică mai rapidă decât cu tabla și cu creta”.

În ce privește școlile care încă mai au WC în curte, Andronescu a spus că este prevăzută în buget suma de 65 de milioane de lei pentru a rezolva problema în toate cele 1549 de școli aflate în această situație.

”Ministerul Dezvoltării are alocată o sumă foarte importantă și pentru un număr foarte important de școli în diferite etape: construcție și reabilitare de creșe, de școli. Sunt 5095 de unități școlare care sunt cuprinse în PNDL 1, PNDL 2, POR și AFIR în așa fel încât să creștem calitatea infrastructurii școlare. Tot la acest minister sunt cuprinse sumele necesare pentru achiziționarea a circa 2300 de microbuze pentru transportul elevilor din mediul rural. Față de acum 15 ani, avem 1,5 milioane de copii mai puțini în România, școlile s-au depopulat și încercăm să aducem copiii spre orașe, vom reabilita internatele, sunt mai multe forme prin care urmărim creșterea performanțelor școlare în toate școlile”, a spus Andronescu.

Ministrul Educației a susținut conferința de presă la sediul PSD Bistrița-Năsăud, alături de viceprimarul Cristian Niculae și de inspectorul școlar general Camelia Tabără.

”Pentru mine investițiile în învățământ reprezintă o prioritate, iar ca reprezentant al administrației locale asigur că atât eu, cât și echipa mea din primărie susținem orice inițiativă, demers sau proiect menit să ducă la creșterea calității actului educațional. Mă bucur că Guvernul României a decis și a identificat resurse pentru ca nivelul salariilor din învățământ să ajungă la plafonul maxim în anul 2020 și nu cum era prevăzut în anul 2022. Astfel, cadrele din învățământ vor beneficia de creșteri salariale consistente cu doi ani mai devreme. Pentru mine este foarte clar că nu vom putea dezvolta acest oraș decât dacă vom investi masiv și permanent în educația copiilor noștri, în viitorul lor”, a spus Cristian Niculae.

Viceprimarul a reamintit că, prin grija administrației locale, în următorii doi ani se vor investi 25 de milioane de euro în infrastructura școlară.

”Aceste investiții le facem după o lungă perioadă în care am muncit la aprobări, avizări, la documentații și iată că se materializează. Opt unități de învățământ, din care trei școli gimnaziale, trei licee și două grădinițe vor intra în reabilitare și modernizare în acest an și în următorii doi ani vor fi finalizate. Este vorba de Școala Gimnazială nr. 1, Școala Lucian Blaga, Școala Gimnazială nr. 4, Liceul Tehnologic Grigore Moisil, Liceul Tehnologic de Servicii și Liceul Tudor Jarda, Grădinița de pe Nicolae Bălcescu și Grădinița de pe Aleea Plăieșului. Toate se fac prin finanțări europene și guvernamentale nerambursabile”, a spus Cristian Niculae.

Ministrul a participat la o ședință cu directorii școlilor din județ, s-a întâlnit cu oamenii de afaceri cu care a discutat despre învățământul dual și a făcut și o vizită la Centrul Micul de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț, unde președința Asociației Autism Europa, Ana Dragu, i-a prezentat problemele cu care se confruntă acești copii:

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1886779874767200&id=151632138281991&__xts__[0]=68.ARAoBGOKZahBu2z-4jRzZ2Q9YSmMI9fIQ3AgLuv1KqyH0_0WU_hcmkvCSusWl_KfMRFU7TZtNwPT4uwK4Uj3zhwrlQ7zYb_F58TF5XrnKDirVtX9e1oTTKYe74kTjO9GGLPnyqum08skXPAGsMii5Nn3ZyIUGbtNirXE-DThJtloZnv2z728OB2j3hTzlt5HnTogZfeq5CubQHdY7bg48LuGdapWmoARHrRY57UY9hZEzPzqnwS2MWQNzzt7Ps-H6n8T85MPnR9pHuWQxpY6UIAq3ZURtxI_9ZqGLBxpC1PtxIXjgJwwKCgFkrEoKdud7txsPd-oLFatSFnbhXqjgiriQg&__tn__=-R

Ecaterina Andronescu a mers și la Beclean.

https://www.facebook.com/primar.Nicu.Moldovan/posts/1126059690909381?__xts__[0]=68.ARCGqZUuhLyqBIgGOgZjQF04PZqRK-J5cDxoGp-LTq6ZNWGqi0tipf9bUhSzerHdlNmD6j7hLtbMMzgZBOiXaspsk50N8D_jUlU0hfhe44YWxV0BAjPLT779V0kASzTuBCw8VdRRcxhX0UVxFGEjm4HXeDoBrqQDuabkQfEqZNIRfExGmPJp2Kgf3INmCSePn0bZ4Lo3x2cf6ZmLTfRYL8aleMIppji9BHnPBG_50te52sHLMbARgqt3lpdxtenP4MgdQPWWjSfgwYrgvCtjUv3At1tYJ6k0baUlvWpGUTjOkrVvSz4yzUit2yoJg7SYaYHKlitW9NK7bGlz_lyf5y-r3Q&__tn__=-R

15 comentarii

  • Oare doamna Andronescu a fost dezinformata cu privire la statusul juridic al cladirii? De ce nu i-a spus nimeni ca un contract de administrare intre proprietar (Parohia Evanghelica C.A. Bistrita) si primarie exista de cativa ani buni, care a inlocuit contractul de comodat anterior tocmai cu scopul renovarii din fonduri publice? Oare de ce nu au fost agreati reprezentantii proprietarului la o discutie cu ministrul? Se pescuieste in ape tulburi!

    • pai doamna ministru spune ce vrea partidul sa se auda… ca altfel n-ar mai fii ministru!!!
      fatarnicia din aceasta perioada in Romania, este ridicata la rang de arta!!!
      Singura femeie sincera este dna Grapini!!!!!

    • Intervenția mea nu este un răspuns, o ripostă la opinia exprimată de dl. Johann Dieter Kraus, ci un argument în plus că, nu a existat de atâta vreme o dorință adevărată, reală pentru rezolvarea acestei probleme a acordării suportului financiar necesar reabilitării clădirii vechi a CNLR, dar și altor imobile aflate în aceeași situație, de degradare sau mai rea decăt clădirea avută în discuție. Pe mine m-a preocupat de aproape trei ani o problemă asemănătoare, clădirea Școlii Populare Germane dată în folosință în 1892, aflată în proprietatea Bisericii Evanghelice CA din România, cu sediul în Sibiu și a Școlii Elementare Românești dată în folosință în anul 1923, aflată în proprietatea Statului Român, ambele în localitatea Dorolea din comuna Livezile. Am fost luat legătura și cu dl.Johann D.Krauss, apoi cu Excelența sa Reinhart GUIB. Episcop al Bisericii Evanghelice CA din România, cu sediul în Sibiu, de la care am primit un răspuns, și anume că se află în discuții cu organele locale din județ tocmai în ideea redării clădirii spre îndeplinirea scopului inițial al construirii acestui imobil, adică de a contribui la educarea tinerei generații. M-a liniștit acest răspuns atunci în toamna anului 2017, dar nu s-a rezolvat nimic de atunci și până azi. La Scoala Elementară Românească fiind în aceeași stare, s-au început lucrările de reabilitare în noiembrie 2018 și se află într-o stare avansată, apropiindu-se de terminarea și probabil de redare spre același scop, încă înainte de începerea anului școlar 2019-2020. De câte ori am avut ocazia să-mi exprim opinia cu privire la rezolvarea problemelor cu privire la obținerea suportului financiar, am sugerat ideea intervenției celor care au posibilitatea politică de a obține modificarea legislației care reglementează aceste domenii ale vieții social-economice, prin introducerea unui amendament, care să faciliteze intervenția fără a atenta la proprietatea cuiva. Stau mărturie comentariile la diferite articole din ziarul electronic TimpOnline.ro, dar poate și din Bistrițeanul.ro, dându-le aproape ”mură-n gură” singura soluție posibilă de abordat, modificarea legislației din domeniu.

  • Ce spune doamna ministru despre impactul asupra educației și psihicului elevilor care an de an primesc schimbări majore în structura anului școlar, programa educațională, informația din manuale, examene….? De ce nu era bună structura anului școlar dinainte de ’89? Cu 3 trimestre, 3 vacanțe (vacanță de vară- 2 luni – 2 luni și 2 săptămâni , vacanța de iarnă – 3 săptămâni – o luna și vacanța de Paște 1-2 săptămâni ), cu examene la finalul fiecărui ciclu de învățământ, cu teze în fiecare trimestru, dar fără doctrina comunistă, cu informatizarea actuală, cu manuale documentate și bine structurate.

    • Pentru simplul motiv ca aceasta doamna inflorata din fruntea ministerului educatie este…..Ambramburica….
      Da….si domniei mnisale i s-a falfait de scoli profesionale si de multe alte lucruri bune din sistem. Si le-a schimbat.
      Asta cu muuuulti ani in urma.
      Acum este reloaded…

      „Dintre toate aberaţiile puse în practică de „Abramburica“, desfiinţarea scolilor de arte şi meserii din 2009 a fost una dintre cele mai nefaste decizii luate de un titular aflat la cârma Educaţiei, un adevărat genocid la nivelul sistemului de învăţământ. S-a ajuns, astfel, la situaţia aberantă ca elevi care nu erau în stare să citească şi să înţeleagă un text să fie admişi în licee în urma examenului de capacitate sau al testelor naţionale cu medii sub nota 2.00. În loc de meseriaşi (mecanici, vopsitori, cizmari, instalatori, croitorese etc.), deciziile luate de Ecaterina Andronescu au produs sute de mii de semianalfabeţi (analfabeţi funcţionali – termen ştiinţific), care după ce au eşuat la examenul de bacalaureat, au îngroşat rândurile şomerilor, ale asistaţilor social sau au ajuns căpşunari în ţările din vestul Europei.”

      Evident este nevoie sa ingeram Emetiral cu pumnul.
      Si asta rapid.

    • @Moreforopen
      CV Doina Pana
      2009: Ministerul Educatiei Cercetarii si Inovarii
      Secretar de Stat- Invatamant Preuniversitar
      Ca sa stim clar care e cuplul ce a ambramburit invatamantul profesional din Romania.

  • De ce sunt admisi in licee elevii care nu obtin nota 5 la examenul de evaluare sau si mai grav unii fara examen de evaluare daca vreun liceu mai are locuri neocupate.

  • Iarasi vicele Niculae? Unde este primarul Cretu? Dacă mergi în primarie, acolo e cam pustiu. Chiar au plecat toti directorii la ski in Austria?

    • Acuma s-au dus în Italia. Dar nu chiar toți directorii, de ex. Marina, care și-a rupt piciorul acu’ 2-3 ani a rămas acasă.

  • Ba da, a făcut. A distrus tot ce se putea.A desființat scoala de arta și meserii, a înființat licee tehnologice pe banda rulanta, a scos examenul de admitere la liceu, a permis transferul profesorilor pe posturi cu o viabilitate de 1 an de zile, lucru care a dus la o supraaglomerare a catedrelor și automat la restrangeri de activitate, le-a permis celor care erau la vârsta de pensionare să-și continue activitatea inca 3 ani, mai nou 6 ani la femei, în condițiile în care tinerii absolvenți de facultate nu gasesc posturi vacante, și, cel mai grav, a permis învățătorilor sa devina profesori de fizica, de limbi moderne, de matematica, de orice. Fără examen de titularizare și cu grade recunoscute! Au obținut titularizarea din Scufita Roșie și devin dintr-o data profesori de geografie. Și vorbim despre performanta! Nicăieri în lume nu exista asa ceva!! Probabil, dna Andronescu are ceva cunoștințe care s-au plictisit ca învățătoare și si-au dorit sa devina profesoare. Sau, care se plictisesc sa lucreze într-o specializare și-și cauta norocul în alta. Dar, cu siguranță, dacă mai este ceva de distrus în învățământul romanesc, D-na Andronescu o sa-i dea de capăt.

  • Posturi titularizabile ati publicat dar si acelea vor fi ocupate în plata cu ora de către cine trebuie. Cei care dau examen nu mai apuca posturi. Posturile au fost publicate, dar centralizatorul cand va fi publicat? La vara?

  • facem pariu ca se va aproba investitia si nu vor mai avea lei ?
    si ca solutie va fi…placarea liceului cu aur din rezerva tarii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS