Actualitate Recomandări

Ministrul Educației: Subiectul despre OUG 13 de la Olimpiada de engleză din Bistriţa, inadecvat

Hand writing

Subiectul despre Ordonanţa de Urgență 13 de la Olimpiada de engleză din Bistriţa nu este relevant pentru domeniul respectiv şi este inadecvat, a declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

„Legat de subiectul de la Olimpiada de engleză, este o olimpiadă locală la nivelul unei şcoli. Profesorii de acolo au considerat că este un subiect potrivit pe care să îl dea la acest concurs. Noi am analizat la nivelul ministerului în cursul zilei de ieri (luni, n.r.) prin inspectorii noştri de specialitate de limba engleză şi am ajuns la concluzia că subiectul ca atare nu este unul relevant pentru domeniul respectiv şi este inadecvat. Se puteau da şi alte texte”, a declarat Pavel Năstase, potrivit news.ro.

Ministrul a precizat că, pe viitor, subiectele se vor face la minister, pentru etapa pe judeţ. „Noi am luat următoarea măsură şi pentru limba engleză şi pentru limba română şi pentru toate olimpiadele care vor fi începând cu anul şcolar 2017-2018: subiectele se vor face la nivel centralizat la minister de către inspectorii de specialitate pentru etapa pe judeţ”, a mai spus Năstase.

Unul dintre subiectele date la Olimpiada de engleză la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, pentru elevii clasei a XII-a, a fost redactarea unui editorial în care să evalueze consecinţele Ordonanţei 13 asupra securităţii ţării.

Textul de la care porneau elevii era o relatare realizată de cotidianul britanic „The Guardian” despre planurile Guvernului „de a dezincrimina anumite infracţiuni şi de a graţia anumiţi deţinuţi prin ordonanţe de urgenţă”, precum şi despre manifestaţiile antiguvernamentale, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Ministerul Educaţiei a stabilit, luni, că un alt subiect, de la Olimpiada de Limba şi literatura română pentru clasa a XII-a, identic în judeţele Prahova, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, a respectat programa, dar a avut o formulare inadecvată, iar relevanţa acestuia pentru cunoştinţele şi creativitatea elevilor poate fi discutabilă.

Elevii de clasa a XII-a din judeţele Prahova, Cluj şi Bistriţa-Năsăud care au participat la Olimpiada la Limba şi literatura română au avut de rezolvat un subiect în care să-şi imagineze că sunt personajul ce colectează taxele de la ţăranii din romanul ”Moromeţii” şi să redacteze un referat (raport scris) adresat conducerii de partid prin care denunţă ”calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete”.

Subiectul a fost analizat de inspectorii de specialitate din Ministerul Educaţiei, care au stabilit că acesta a fost construit pornind de la prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de Limba şi literatura română, clasele IX-XII şi în raport cu programele şcolare pentru această disciplină, la nivelul competenţelor, a conţinuturilor şi a atitudinilor, dar “formularea acestuia a fost inadecvată”.

“De asemenea, relevanţa unui astfel de item pentru cunoştinţele şi creativitatea elevilor poate fi discutabilă”, susţine Ministerul Educaţiei.

Subiectele pentru faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi literatura română pentru clasa a XII-a au fost elaborate de un grup de lucru constituit la nivelul celor trei judeţe.

În urma acestei situaţii, Ministerul Educaţiei a decis ca, începând cu anul şcolar 2017-2018, subiectele pentru etapele judeţene să fie elaborate de specialiştii din grupurile de lucru din MEN.

7 comentarii

    • Hoții cei mari sunt profesorii care fură copilaria copiilor, le pervertesc mințile și le inoculează idei care sa servească propriilor interese! Sa va fie rusine !

  • Dar oare, despre temele de casă KILOMETRICE (!!!) la Limba română (+alte materii) când se va SESIZA sau AUTOSESIZA domnul ministru ?
    Când se va SESIZA domnul ministru că România este singura ţară din U.E., în care părinţii muncesc 8 ore/zi, iar copiii câte 10-12 ore/zi ???!!!
    Ştie oare domnul ministru că în ţările din vestul U.E. temele de casă ocupă maximum 1-2 ore/zi, iar pentru week-end NU se dau teme de casă?
    Nu vede nimeni din învăţământ că avem din ce in ce mai mulţi copii SUPRAPENDERALI sau OBEZI, unde chiar suntem campioni europeni !!! Vor cumva să transforme noua generaţie într-una de Filozofi-BOLNAVI sau în una de oameni normali – SĂNĂTŞİ ?
    Nu cumva şi aceasta constituie o problemă de siguranţă naţională ? Sau pentru unii este doar un… moft !…Ce se mai aude de Proiectul de lege cu privire la reducerea drastică a temelor de casă? Cine şi unde l-a mai „dosit” ?

    • Aveti + din partea mea, dar nu asta era subiectul. 🙂 Copiii trebuie lasati, invatati si incurajati sa-si exprime parerile, mai ales ca este vorba de liceeni. Nu trebuie sa le inoculam raspunsuri si idei pe care ei sa le repete mot-a-mot. E foarte bine cum au gandit cei care au propus asemenea subiecte. Bravo lor.A fost subiect de olimpiada-nu tema da casa.

      pt. Dana: rusine sa-ti fie tie pt ca generalizezi si mai ales pt ca …..musti.Esti ne….-dormita???

  • Dar daca acest editorial ar fi fost pentru Liviu Dragnea sau pentru Prim -ministru Sorin Grindeanu mai era INADECVAT ?????????

  • Comentariile ar trebui sa vizeze subiectul articolului! Asadar, din punctul meu de vedere, se putea alege un subiect adecvat din literatura engleza sau americana ! Cu respect, MNP

    • Pareri putem sa avem fiecare. Si cei care #noaptea ca hotii dau girul unor decizii juridice dubioase si noi, chibitii, care influentati de partizanate politice ne-am napustit pe subiectele la Olimpiada. Haideti sa dam totusi credit profesorilor. Ministrul nu mai este profesor este un politruc. A se vedea ce-a ajuns Abramburica si Fadoina.
      Conform regulamentului Olimpiadei de Engleza conceput de MEN, Olimpiada urmareste „stimularea elevilor care a aptitudini si interes in domeniul competentelor lingvistice, interculturale, in comunicarea orala si in scris in limba engleza”. Mai departe avem „programa pentru olimpiada de l. engleză” unde avem la cls XII:
      Competenţe specifice:
      1. reconstruirea de idei într-un discurs coerent, diferenţiind între sensuri principale şi secundare în situaţii complexe;
      2. dezvoltarea unei teme din unghiuri diferite şi exprimarea punctului de vedere folosit prin includerea implicaţiilor adiacente ale acesteia;
      3. abordarea problematicii în discutie de la abstract/general la concret/personal;
      4. construirea unui discurs detaşat, la persoana a 3-a, în manieră descriptiv – reflexivă sau abstract-reflexivă;
      5. dezvoltarea unui discurs reflexiv aplicat şi personalizat pe tema dată.
      si Descrierea sarcinii şi conţinuturile cerute:
      Elevul redactează un eseu reflexiv pornind de la un citat, o formulare antologică, o problemă existenţială folosind tehnica “ceasului” (discussion clock) într-o manieră descriptiv-reflexivă sau abstract-reflexivă.
      Lungime: 450 cuvinte
      Elevul trebuie:
      • să abordeze problema în discuţie din cel puţin trei perspective, pornind de la cele 12 existente: psihologice, religioase, ştiinţifice, artistice, economice, educaţionale, sociale, morale, politice, istorice, de sănătate sau personale;
      • să-şi construiască discursul reflexiv din punct de vedere impersonal folosind diateza pasivă;
      • să folosească cuvinte şi expresii de legătură de tip formal pentru a da o dinamică discursului;
      Concluzie: Literatura engleza si americana e tema la Facultate. Pentru competentele lingvistice care trebuiau demonstrate si nivelul concursului subiectul a fost Ok. Oportun si corect. Bravo profesorilor care au conceput si aprobat subiectul si tuturor celor implicati in organizarea si desfasurarea concursurilor scolare. Rusine politrucilor! Este inca un moment in care se dovedeste ca ISJ-urile ar trebui desfintate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS