Actualitate

Minivacanță de Ziua Națională. 2 decembrie, zi liberă

Guvernul României a aprobat o hotărâre prin care ziua de vineri 2 decembrie se stabileşte ca zi liberă pentru salariaţii din sectorul public. Măsura vine după ce datele de miercuri 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și joi 1 decembrie (Ziua Națională) sunt libere prin lege, astfel că, împreună cu zilele de sâmbătă 3 decembrie și duminică 4 decembrie se leagă cinci zile nelucrătoare.

Pentru ziua stabilită ca zi liberă, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 17 decembrie 2016 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 16 decembrie 2016, potrivit planificărilor stabilite.

Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității. De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 2 decembrie 2016 şi nici participanților în aceste procese. Totodată, dispozițiile nu se aplică angajaților din cadrul Trezoreriei statului care desfășoară activități stabilite prin Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2016, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

În acest an zilele de 24 ianuarie (Ziua Unirii ) și 1 iunie (Ziua Copilului) au fost declarate libere, astfel că de la anul acestea vor fi nelucrătoare.

Anul viitor, românii se bucură de 14 zile stabilite pentru sărbători publice sau religioase. Dintre acestea, 11 pică în timpul săptămânii: 1 ianuarie (duminică) și 2 ianuarie (luni) – Anul Nou, 24 ianuarie (marţi) – Ziua Unirii Principatelor Române (Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în data de 7 octombrie 2016), 16 aprilie (duminică) și 17 aprilie (luni) – Paştele ortodox/Paștele catolic (În 2017, credincioșii catolici și cei ortodocși sărbătoresc Paștele în aceeași zi), 1 mai (luni) — Ziua Muncii, 1 iunie (joi) – Ziua Copilului, 4 iunie (duminică) și 5 iunie (luni) – Rusalii, 15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei, 1 decembrie (vineri) — Ziua Naţională a României, 25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunul.

2 comentarii

  • Eu de la privat nu am zile libere platite asa cum primesc angajatii de la stat din BUGEUL NOSTRU, eu de la privat nu primesc prime asa cum primesc bugetarii DIN BUGETUL NOSTRU, eu nu primesc de la privat concedii decontate asa cum primesc gugetarii BUGETUL NOSTRU, eu nu am zi scurta platita DIN BUGETUL NOSTRU.
    Altfel spus BUGETUL TARII ESTE DOAR AL LOR NU SI AL PRIVATILOR!!!
    O TARA DE RAHAT!!!!!
    IP 1.43.2345.337

    • corect . foarte corect. ei pe banii nostrii ..fac ce vor . fiindca din banii nostrii sint platiti. altfel………….ar muri de foame .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS