Social

Miracolul de la căsuţa Mariei. O poveste adevărată cu oameni care schimbă lumea (FOTO)

O mamă singură şi fiica ei din Ciceu Corabia vor avea, în curând o căsuţă nouă la marginea satului şi asta datorită implicării unor oameni cu suflet mare care nu au putut îndura să vadă mizeria în care trăiau cele două. Părăsită de tatăl natural, Lucreţia Mirela Vaida, mama Mariei, o fetiţă de şapte ani, s-a străduit să-i ofere un trai decent, dar, întrucât e boalnavă şi nu are alt venit decât pensia şi alocaţia fetiţei de 84 de lei nu şi-a permis nici măcar să repare casa în care locuiesc.

În condiţii demne de Evul Mediu a găsit-o în luna aprilie a acestui an şi bistriţeanca Iulia Ionela Dragu, preşedintele Asociaţiei „Mereu împreună”. Chiar din căsuţa dărăpănată, ea a transmis următorul mesaj:

https://www.facebook.com/mihaela.salistean/videos/1215680291887795/

„Acest copil merge opt kilometri până la şcoală. Are numai FB în carnetul învelit cu hârtie. Alexandru Verdeş a venit din Franţa, i-a donat o bicicletă şi a promis că va reconstrui cu mâinile lui camera Mariei, dar avem nevoie de materiale de construcţie. Haideţi să reconstruim camera unui copil căruia îi strălucesc ochii, care merge la şcoală opt kilometri. E o cameră posomorâtă, ca o zi ploioasă, dar, după orice zi ploioasă iese soarele, iar soarele suntem noi, cei care vom întinde o mână de ajutor Mariei. Dar din dar se face rai. De fiecare dată când Mihaela Săliştean pune un anunţ pe internet, săriţi cu zecile să o susţineţi: haideţi să o susţinem şi de data aceasta, să fim noi cei care putem oferi o oază de linişte acestui copil minunat. Aş vrea să văd un birou la care ea poate să îşi facă temele, o mobilă pentru Maria, un geam prin care să intre soarele şi să fie bucurie şi în casa lor”, a transmis Iulia Ionela Dragu printr-un mesaj video postat în data de 24 aprilie a.c. pe grupul „Dar din dar se face rai – Beclean”.

    

Alexandru Verdeş a făcut atunci o listă cu materialele de construcţie necesare pentru reparaţiile la camera Mariei, iar Mihaela Săliştean a început să posteze extrase de cont cu donaţiile făcute de persoane cu suflet mare. Şi aşa a început totul. Oamenii au donat bani, materiale de construcţie, s-au oferit să le sprijine pe prietenele Mariei, trei fetiţe din vecini dintre care două gemene, tot sărace, au făcut publice conturile deschise de mama Mariei, Lucreţia Mirela Vaida (RO05RNCBO108154350260001 EURO şi RO48RNCB0108154350260003 LEI), au început să liciteze diverse obiecte pentru a strânge banii necesari pentru continuarea lucrărilor la căsuţa Mariei 

„Maria e un copil cuminte, ascultător, şi mă ajută foarte mult. Este bucuria mea”, le-a spus reporterilor Antenei 1 mama Mariei care suferă încă din copilărie de o formă accentuată de scolioză care nu îi permite să ridice greutăţi mai mari de 5 kg. Nu mai poate munci, aşa că trăieşte dintr-o pensie.

După ce povestea Mariei a ajuns în spaţiul public, tot mai multă lume a decis să contribuie cu bani şi materiale de construcţii pentru ca întreaga casă să fie reparată, nu doar camera fetiţei. Voluntarii au lucrat şi la anexele gospodăreşti.

 

De la sfârşitul lunii mai, lucrurile au început să se mişte. Oameni cu suflet mare au săpat o fântână pentru ca cele două să aibă apă şi să nu mai fie obligate să o care. De altfel, fără apă nici nu puteau începe lucrările de construcţie la casă şi anexe. Unii au donat tuburile, alţii au săpat. În paralel, s-au strâns în continuare donaţii, s-au organizat licitaţii online, iar Maria şi prietenele ei au primit diverse daruri de la oameni cu suflet mare, mişcaţi de povestea lor. Pentru prima oară în viaţa ei, Maria a plecat şi într-o excursie, ceea ce a făcut-o foarte fericită.

 

Medicul stomatolog Ioana Mureşan i-a tratat Mariei problemele dentare. În tot acest timp, lucrările la căsuţă au avansat şi au ajuns la acoperiş. Fără concediu sau vacanţă, cum scria Mihaela Săliştean, şi în ciuda temperaturilor foarte ridicate din această vară, s-a muncit pe brânci la Ciceu Corabia. Preotul Mihai Moldovan din Mijlocenii Bârgăului a apelat la o familie generoasă care a donat lemnul necesar pentru acoperiş, aşa încât la sfârşitul lunii iulie a fost rezolvată şi această problemă. S-a cumpărat şi tabla pentru acoperirea casei, iar lucrările au tot avansat. La începutul lunii august s-a turnat şapa şi s-a început tencuitul casei în exterior, s-au montat şi geamurile şi s-a intervenit la reţeaua electrică.

Mihaela Săliştean a scris în 12 august următorul mesaj: ” Dragii mei, visul nostru și al Mariei în curând va deveni realitate! Căsuța Mariei prinde viață și asta datorită vouă celor care vă păsa și care nu puteți rămâne indiferenți aproapelui nostru. Această familie monoparentală chiar avea nevoie de noi, cum spunea Mirela, mama Mariei „Dumnezeu v-a trimis la noi. EL a răspuns rugăciunilor mele”. Ce ne putem dori mai mult? Încă avem în continuare nevoie de sprijin și ajutor! Bănuții care au fost adunați prin intermediul meu, și al nostru de fapt, s-au cam terminat. La cont încă nu s-a umblat pentru că acei bănuți sunt destinați acoperișului. Fără donațiile de materiale s-au cheltuit până acuma 11.380.15 ron plus factura de peste 1300 care o mai avem de achitat. Au apărut multe lucruri neprevăzute. De exemplu, am plecat cu gândul să reconstruim camera Mariei și am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la toată casa, apoi bucătărie nu exista. Am făcut-o şi pe asta, fântână, baia, fosă, beciul, etc. Hidroforul şi pompa s-au cumpărat din banii din licitații. Nu pot decât să vă mulțumesc din suflet tuturor pentru încredere, sprijin și susținere. Dumnezeu este cel care ne va răsplăti pe fiecare pentru destinul schimbat și pentru fericirea Mariei ❤😇!”.

Ultimii care au pus mâna la ridicarea căsuţei Mariei sunt 40 de voluntari din Germania. Au muncit la căsuţă şi au donat 1400 de lei, aducând totodată diverse cadouri pentru fetiţă şi mama ei.

Aşadar, atunci când oamenii vor pot schimba lumea. Fiindcă oamenii sunt lumina! Continuaţi să-i ajutaţi sprijinind proiectele lor pe Grup de donaţii Dar din dar se face rai Beclean 

4 comentarii

  • Pai trebuie terminata catedrala mantuirii neamului cu rezistenta la seism de 12 sa aibe unde se adaposti patriaru si politicieni.Trebuie podoabe in aur la preoti, se putea constru multe spitale, scoli si camine de copii de care este ststa nevoie. Doamne ai mila de noi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS