Cultură

Mircea Cărtărescu, la Ateneul de Bistrița

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul celei de-a V-a ediții a Ateneului de Bistrița, serie de conferințe la care municipalitatea invită personalități remarcabile ale culturii și științei într-un cadru dedicat dezbaterilor libere privind procesele și tendințele de evoluție ale vremurilor noastre.

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu va avea loc joi 4 mai, ora 19.00, la Palatul Culturii.

Cu această ocazie, Mircea Cărtărescu își va prezenta și cel mai recent roman, ”Theodoros”.

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, a publicat numeroase volume, începând cu 1980, care i-au fost traduse în peste 20 de limbi. Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.

Romanul ”Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar ”Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. Autorul a primit, între altele, Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură ”Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017) şi Premio Formentor de las Letras (2018). În 2021 a câştigat premiul Prozart în Macedonia de Nord. În 2022, a fost desemnat câştigătorul Premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice al Târgului de Internaţional de Carte Guadalajara.

La primele patru ediții ale Ateneului de Bistrița, invitați au fost diplomatul Lazăr Comănescu, regretatul politolog româno-israelian Michael Shafir, regizorul Silviu Purcărete și diplomatul Dumitru Preda.

1 comentariu

  • Asta e Romania! Filosofi in gandire…. handicapati in executie! Poate ii iese alceva …..artistului…..!!
    Oare el in ce lume traieste…..?!
    Unde ne indreptam?! Catre istorie….sau catre absolut?!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS