Actualitate

Se mișcă lucrurile în Parcul Industrial. Administratorul Ioan Magda: Două firme încep deja activitatea

În Parcul Industrial Bistrița Sud activitatea de producție va începe chiar luna aceasta. O firmă din Bistrița și alta din București sunt cu investițiile în construcții aproape gata și se vor apuca de lucru, dar până la sfârșitul anului vor mai fi și altele care le urmează exemplul, a declarat Ioan Magda, administratorul SC Business Park Bistrița Sud SRL.

”Avem doi investitori care deja dau drumul activității în luna mai a.c.. Este vorba de o firmă din București care va produce componente din plastic pentru construcții, mai avem o firmă de construcții metalice, dar și firma Centana care face fabrica de produse lactate ajunsă la nivelul de acoperiș,iar o altă firmă care este destul de avansată și-a scos la licitație lucrarea. Având în vedere că toate construcțiile se fac cu fonduri europene este nevoie de licitații. Am înțeles că deja au obținut autorizația de construcție, licitația a fost adjudecată și urmează să dea drumul la construcția propriu-zisă. Eu spun că, până la sfârșitul anului, vor începe să producă în Parcul Industrial. Două încep în luna mai a.c., restul în perioada următoare. Mai avem încă patru loturi închiriate, companiile așteptând fondurile europene și avem discuții cu încă patru companii. Urmează să le facem contractele. Au participat la licitațiile deschise anul acesta și în luna decembrie a anului trecut pentru ocuparea loturilor de teren în parc”, a spus Ioan Magda, administratorul Parcului Industrial Bistrița Sud.

În prezent este contractată între 15 și 20% din suprafața Parcului Industrial care este de 20 de hectare. În perioada următoare, vor mai fi semnate contracte pentru ocuparea a încă unui hectar. Dintre companiile care vor să ocupe Parcul Industrial, 80% sunt locale.

”Dintre cele opt, două sunt din Satu Mare și București. Firma de confecții metalice care își începe activitatea luna aceasta este locală și se relochează. Deja are clădirea ridicată, finisată. Altă firmă este din București și va face angajări. Într-o săptămână, va aduce toate utilajele de la București și le instalează. Au deja instrastructura făcută, cu rafturi în interiorul halelor, li-s instalate. Nu am discutat cu ei cum fac legat de forța de muncă, aduc specialiști de acolo în prima fază, caută la noi, nu ști, urmează să vedem. Există interes și din partea unor investitori străini, am trimis oferte celor care ne-au solicitat. O să insistăm pe aceste oferte când partea de utilități va fi foarte bine pusă la punct fiindcă atunci când semnăm contractul să le putem asigura tot ce se prevede în document așa încât să se poată apuca de lucru. Interes există. Primim lunar 2-3 cereri de la firme care solicită suprafețe mari, iar următorii pași în această direcție vrem să îi facem. Insistăm pe firmele mari care să reprezinte o ancoră, să se dezvolte pe orizontală, iar în momentul în care vom avea o firmă mare în Parcul Industrial, automat prezentarea noastră va fi cu totul alta”, a spus el.

El a reamintit că firmele care aleg Parcul Industrial Bistrița Sud primesc mai multe facilități fiscale, cum ar fi scutirea de la taxa pentru autorizația de construcție care reprezintă 1% din valoarea investiției, scutire de impozit pe teren, scutire de impozit pe clădiri, dar nu numai.

”Trebuie să avem în vedere și utilitățile. Orice om care își construiește o casă în momentul în care nu are utilitățile la poartă trebuie să știe că va avea costuri suplimentare care nu sunt mici. În ce privește utilitățile din Parcul Industrial, avem stabilită procedura. Cam toate le sunt la îndemână, dar, ca la orice început e un pic mai dificil până le furnizăm, dar ele există. Apa, de exemplu, este pornită în Parc, fiind vorba de rețeaua Aquabis, curentul este utilizabil, deja firmele sunt conectate la rețea, canalizare avem, în câteva săptămâni vom avea și internet pe fibră optică și atunci topate utilitățile sunt rezolvate. Firmele trebuie să facă simple cereri la furnizori, plătesc taxe și se leagă la rețea”, a spus Magda.

Potrivit acestuia, Parcul Industrial Bistrița Sud nu va găzdui industrii care să dăuneze mediului: ”Acesta este primul criteriu pe care îl avem în vedere. Nu dorim să afectăm mediul, dar nici pe ceilalți. Gândiți-vă că Datacor produce componente pentru fibră optică, Centana va face produse lactate. Nu vom putea pune acolo furnale și betoane”.

5 comentarii

  • Parcă încep să se miște lucrurile. Oare totul s-a rezolvat așa ușor prin schimbarea unui om? Deci se adeverește vorba rezultată din înțelepciunea populară ”OMUL SFINȚEȘTE LOCUL”, omul competent pus la locul unde se pricepe!!! Numai să nu se dezumfle prea repede, că prea marea încredere în propriile capacități, te pedepsesc când nici nu te aștepți !!!

  • Se mișcă lucrurile în Parcul Industrial, dar din pacate cu viteza melcului. Din 2015, dupa 4 ani de la inaugurarea sa, Parcul Industrial Bistrita-sud a stat nepopulat cu activitati industriale. Pe de alta parte, in incinta Parcului Industrial era prevăzută realizarea unui Incubator de afaceri dotat cu micro-hală de producție, în valoare de 1.5 milioane EUR care a fost dat uitarii, cu toate ca a fost realizat studiul de fezabilitate și s-au alocat de către Primaria Municipiul Bistrița sumele necesare întocmirii proiectului tehnic. Executia efectivă a acestei investiții trebuia sa inceapa după lansarea liniei specifice de finanțare nerambursabilă prin POR 2014-2020, lucru care nu s-a intamplat. Asadar, pana acum Parcul Industrial Bistriţa- Sud, continua sa produca pagube la bugetul local, care sunt „acoperite” doar cu promisiuni.
    Asta este si opinia altora: https://www.catavencii.ro/bistrita-se-executa-nu-se-discuta/

    • Pai cine sa se ocupe de asa ceva, avem doar bugetari, cei care cunosc meserie nu au relatii sa intre in Primarie, asa merge in tara noastra cea frumoasa, stam 8 ore la munca degeaba si fuga repede acasa dupa 8 ore, sa vina la privat sa vada cum se lucreaza si cate 12 ore pe bani cat 8 ore.

  • Lasă că blochează centura Leoni 1 si Leoni 2, că pentru ajutorul guvernamental și facilitățile pe care le primesc nu li se merită să se relocheze în parcul industrial.

  • Doar atat… „nu dorim sa afectam mediul”
    Ce inseamna sa nu afectezi mediul pentru tine domnule manager de parc?
    Daca eu vin sa fac bascule si folosesc in procesul de poductie materie prima care se produce prin poluare atunci eu AM O ACTIVITATE DOMESTICA CU MEDIUL SAU NU?
    PS Cred ca bati campii in declaratii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS