Preşedinta Fundaţiei Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, Hildegard Săcărea, a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, că prima întrebare adresată cetăţenilor la referendum, cea legată de construcţia din fonduri europene a unei centuri, este „cel puţin ciudată”.
„Noi suntem de acord cu construcţia unei centuri, dar care să ocolească oraşul, nu să-l traverseze. Cinci kilometri traversează oraşul. Mi s-a spus că se face cu fonduri europene. Şi ce dacă? Nu întotdeauna un dar trebuie acceptat. Ce ar fi dacă eu v-aş oferi o sumă, să zicem 100.000 de euro, dar cu condiţia să vi se scoată o jumătate de plămân. Dealul Codrişor este un mic plămân verde al oraşului. Nu este grozav de mare, dar este. Că trebuie stabilizat dealul e adevărat, dar trebuia stabilizat demult, iar pentru asta nu trebuie să construieşti o centură. Noi consolidăm ceva doar când pică ceva pe capul nostru. E o problemă a societăţii noastre: nu gândim în perspectivă. Eu am întrebat mereu în şedinţe de Consiliu dacă au idee cum va arăta oraşul peste 20 de ani. Nu, nici vorbă! S-au dat aprobări pentru construit de case, iar acum constată că centura nu mai poate trece pe unde a fost că s-au făcut case. Problema e că nu există o viziune şi o perspectivă şi uitaţi cum ies lucrurile. Să nu mai punem la socoteală că acel deal nu va suporta greutăţi. Tot greşit e pusă şi întrebarea pusă în legătură cu pietonalul. Bistriţa nu are centru dacă stăm să ne gândim bine. Eu stând acolo, am văzut lumea care vine şi stă pe pietonal, a devenit un loc de întâlnire şi acum hai să-l desfiinţăm şi pe acela”, a spus Hildegard Săcărea.
Ea a spus că nu se va prezenta duminică la vot fiindcă. În schimb, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Mişcarea Populară, Cristian Ţuţuruga, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că se va prezenta la vot. „Statul acasă nu înseamnă protest. Dacă vrei să protestezi, te duci în faţa secţiei de vot, dar nu votezi. Însă trebuie să fii acolo”, a spus Ţuţuruga,
Despre referendum a vorbit şi Zorin Diaconescu, membru al Partidului Mişcarea Populară. El a spus că se pun în circulaţie o serie întreagă de „premise false”. „Se vorbeşte în mod exagerat de calitatea democraţiei participative care ar fi afirmată cu această ocazie, ceea ce nu e adevărat. Democraţia participativă presupune şi informarea celui care vine să voteze, iar la acest capitol informarea e cel puţin fragmentară şi, în cele mai multe cazuri, tendenţioasă şi inegală”, a spus Zorin Diaconescu. El a precizat că societăţii civile nu i s-a dat ocazia să se exprime nici măcar pe panourile publice unde au acces doar partidele politice. De asemenea, el a amintit că, în scrisorile trimise de primar cetăţenilor, este omis faptul că sunt două sentinţe care invalidează proiectul şi un motiv pentru invalidare, şi anume acela că traseul unui drum de centură nu poate trece prin zonă intravilană.
Zorin Diaconescu a spus că el se va prezenta la vot, dar se va pronunţa împotriva construirii centurii pe traseul propus de municipalitate.
Cristiana Sabău
Tot mai mult se contureaza ideea construirii centurii ocolitoare a Bistritei inafara orasului. Varianta 2Sud este la fel de tampita ca si 1Nord, deoarece orasul are nevoie sa scape de traficul de tranzit care-l aglomereaza inutil.
Orice primar intreg la cap se lupta sa scoata traficul de tranzit din localitatea pe care o pastoreste (vezi centura ocolitoare a Clujului, a Sibiului sau chiar a Gherlei). Ce poti sa spui despre un primar care vrea cu orice pret sa introduca traficul greu si de tranzit prin oras? Daca nu e tampit, atunci sigur are un interes personal. Fara indoiala, Bistrita are nevoie de o centura ocolitoare, care sa scoata inafara orasului traficul de tranzit si astfel sa poata fi regandita circulatia urbana. Varianta 2Sud este la fel de tampita ca si 1Nord. Este adevarat ca Bistrita are nevoie de o artera de circulatie si in partea de sud, care sa mai descongestioneze traficul din interiorul orasului. De altfel nu odata primarul Cretu, si-a manifestat optiunea pentru centura “ocolitoare” in varianta sud, argumentand ca aceasta in 20- 25 de ani va deveni o strada in oras. Este un mod de gandire cel putin ciudat. Pai daca ai nevoie de o strada urbana de ce sa construiesti ditamai centura pentru trafic greu prin oras, cu pretul distrugerii unui simbol al orasului care este Padurea Codrisor? Apoi trebuie tinut cont de faptul ca pentru sudul orasului “piesa de rezistenta” ramane raul Bistrita. Prin urmare ar putea fi luat in considerare un proiect complex de regularizare a cursului raului Bistrita de la intrarea in Unirea si pana la iesirea din Sarata. Acest proiect ar trebui sa aiba drept prioritate un lac penrtu decantarea apei in amonte de Unirea, astfel incat orasul sa fie strabatut din nou de o apa limpede. Poate ca in proiectul de amenajare a raului Bistrita ar putea fi prinsa si mutarea statiei de epurare in aval de Viisoara. De asemenea, amenajarea malurilor raului ar putea include o artera de circulatie de tip splai pe malul stang al apei.
Asadar, cu mai multa gandire si mai putina inversunare, din partea primarului, orasul Bistrita poate avea atat centura ocolitoare inafara localitatii cat si o artera de circulatie de tip splai la sud, pe malul stang al raului, care sa faca legatura intre Unirea la Viisoara, ambele obiective (atat centura cat si splaiul) putand fi realizate cu fonduri europene din programe operative sectoriale (POS) diferite. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru portiunea dintre podul Jelnii si podul Budacului de amenajare a malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor (vezi pe internet : P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill). In acelasi mod ar putea fi intocmite proiecte pentru alte portiuni ale malurilor râului, fiecare cu particularitatile sale. Functia de baza pentru calea rutiera splai trebuie sa ramana legatura intre principalele locuri de agrement, avand in vedere ca râul trece pe langa parcul municipal, parcul tineretului si lacul MHC. In acelasi timp, odata cu amenajarea malurilor râului, chiar si pe malul drept al apei ar putea sa rezulte o artera de circulatie continua de tip splai care sa includa cel putin o pista de biciclete si care sa lege zonele de agrement de la Unirea la Viisoara.
In calitate de vizitator al orasului, cred ca opinia vizitatorului precedent suficient de bine argumentata, ar trebui luata in consideratie, din perspectiva solutionarii nu numai a unor probleme ale traficului de tranzit, dar si pentru solutionarea stringentelor probleme de mediu, este mai mult decat deplorabila starea raului Bistrita, iar edilul sef ar putea sa-si revizuiasca strategia, daca are cu adevarat o responsabilitate reala fata de electorii(alegatorii) sai, dar mai ales fata de acest oras care trebuie infrumudetat , modernizat, dar fara a fi ciopartit si demolat!
Poate ca ar trebui sa se gandeasca pe unde-si va plimba nepotii, si pe unde va putea sa mearga linistit sprijinindu-se in bastonul indispensabil la o anumita varsta cand nu va mai fi primar ci doar un batranel gen Iliescu – redutabilul presedinte de onoare al PSD! Nu trebuie uitat faptul ca avem a raspunde pentru faptele noastre si ca nu judecata unor instante, ci dreapta judecata la care vom fi supusi fiecare dintre noi oamenii este neiertatoare! Societatea civila, nu trebuie sa se sustraga de la vot, fara participare nu poti influenta cu nimic decizia, iar responsabilitatea unor decizii gresite apartine in primul rand alegatorilor nu PRIMARULUI!
s-a rebrenduit PDL-u???