Actualitate

Mitropolitul Andrei a resfinţit biserica din Coldău

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ a resfinţit biserica din localitatea Coldău de lângă Beclean, în prezenţa primarului Nicolae Moldovan, a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, senatorului Ioan Deneş, vicepreşedintelui CJ Alexandru Pugna şi administratorului public Florin Moldovan. Lăcaşul de cult a fost reabilitat în ultimii ani. (FOTO)

Slujba a fost oficiată în altarul de vară din apropierea locaşului de cult de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de aproximativ 15 de preoţi şi diaconi din care au făcut parte vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, Iustin Tira, şi protopopul de Beclean, Doru Zinveliu.

Au fost prezenţi la Sfânta Liturghie peste 1.500 de credincioşi din localităţile învecinate, monahi şi stareţe de la mănăstirile din zonă, precum şi autorităţi locale şi judeţene, informează Radio Renaşterea.

La finalul slujbei, ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului i-a oferit preotului paroh din Coldău crucea arhiepiscopală, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastoral misionară. Totodată, au fost oferite şi diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în reabilitarea bisericii.

Biserica din Coldău, ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost construită în anul 1936. Până la zidirea noului locaş de rugăciune, slujbele au fost oficiate într-o bisericuţă din lemn care a devenit de-a lungul timpului neîncăpătoare. Noua biserică din Coldău a fost sfinţită în 1995 de ÎPS Irineu, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Pentru că s-a aflat într-o stare avansată de degradare, în ultimii ani au început lucrări de reparaţii: lucrări interioare, precum restaurarea picturii, dar şi exterioare, constând în consolidarea edificiului şi refacerea turlei bisericii.

Foto: Radio Renaşterea

1 ips andrei coldau 2 biserica coldau 3 ips andrei coldau 5 coldau 6 coldau 7 coldau 7 biserica coldau 8 doru zinveliu coldau

4 comentarii

    • De ce te-ai ofticat ospatarule?Nu ma impresioneaza limbajul tau plin de minciuni si frustrari.Scrii pe pe patul unui spital?Asa sper,pentru astfel de cuvinte nu cred ca sunt in stare sa le spuna un om care isi vede de treaba lui si se mai si lauda ca crede in Dumnezei.Oricum ii faci un castig doamnei Sabaui pentru ca ii faci accesari pe site-ul dansei.Oricum zic sa iti vezi mai departe de existenta ta limitata,sa iti platesti ratele pe 30 de ani si sa te rogi la Dumnezeu sa iti dea si sanatate sa poti plati.Tu nu ma platesti pe mine,nu fac parte din sistem.Dumnezeu tau panteist nu te poate salva,inatoarce-te cu cainta in adevarata Biserica ,cea Ortodoxa si te vei mantui fiule!

  • Pentru alfabetul chirilic sub cupola pravoslavnica au luptat toti „marii” ierari ortodocsi de la mitropolitii sarbi dintre 1762-1864 (Dionisie Novacovici, Sofronie Chirilovici, Ghedeon Nichitici, Gherasim Adamovici, Ştefan Stratimirovici) care au luptat impotriva romanilor si bisericii greco-catolice din Transilvania, la Andrei Saguna care a afurisit literele latine si pana la Iustinian Marina, patriarhul rosu, cel cu sprijinul lui Gheorghiu Dej a desfintat biserica greco-catolica si din a carui gandire politico-religioasa citam: „“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS