Actualitate

ÎPS Mitropolit Andrei şi şeful CJ Radu Moldovan, la conferinţa de toamnă a preoţilor bistriţeni

Preoții din Protopopiatul Bistrița au participat la conferința de toamnă având ca temă ”Martiriul Sfinților Brâncoveni”, care s-a desfășurat în prezența ÎPS Mitropolit Andrei Andreicuț și a președintelui CJ Radu Moldovan. Înaltul ierarh a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la sediul Protopopiatului.

1 ips andrei 7 octÎntrunirea preoților din Protopopiatul Bistrița a debutat cu un Te Deum oficiat în biserica-monument istoric a Protopopiatului, 2 ips andrei 7 octinformează Radio Renașterea.

În deschidere, Mitropolitul Clujului a explicat motivul pentru care preoții din întreaga Patriarhie discută în această toamnă despre martiriul Sfinților Brâncoveni: ”În anul acesta două subiecte au fost importante. Pe unul l-am tratat în primăvară, pentru că anul 2014a fost declarat  Anul Omagial Euharistic, iar acum toamna, ne preocupă martiriul Sfinților Brâncoveni. Sunt foarte importanți pentru noi Sfinții Brâncoveni. Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești și a avut o credință puternică. În momentul în care a fost detronat de turci și dus la Istanbul i s-a prezentat o alternativă prin care ar fi putut trăi și anume, să treacă la musulmani. Însă el nici nu a vrut să audă pentru că efectiv era un om cu credință. Și-a pus nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos și datorită acestui lucru, că n-a făcut compromis, lui, celor patru băieți și sfetnicului Ianache, li s-au tăiat capetele, chiar de Sfântă Marie, iar anul acesta se împlinesc 300 de ani de la martiriul lor”.

La finalul conferinței, ÎPS Andrei a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la sediul protopopiatului. De la Centrul Eparhial, Mitropolitul Clujului a fost însoțit de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Foto: Radio Renașterea

11 comentarii

  • Acuma ca or terminat de dat cu trafaletul cred ca e cazul sa o dea inapoi proprietarului de drept. Cum zicea Victoria Nuland, trebuie sa va hotarati o data: sau cu Nato si cu justitia sau cu Putin. Nu de alta dar ar fi rusinos sa ne prinda aniversarea din 1918 tot cu securistii si furacinile.

  • In loc de comentariu, mai bine poezia “Blestemul de a fi pamfletar”
    de Mircea Dinescu :
    Tarã de doftori si de prosti cu stemã
    azi te iubesc cumplit, ca pe-o exemã
    ce-mi supureazã în bocanc continuu.
    Hai, bagã-ti pompa-n mine si fã-ti plinu’…
    Cei ce te-au dus pe inimã ca-n targã,
    pe toti i-ai condamnat ani grei de zarcã,
    pe toti i-ai mãcinat si le-ai spart osu’
    pãstrînd din morti, ca probã, pe Coposu.
    Te joci si-acuma în nisip cu ciurul
    si unde dai de aur întorci curul
    si unde dai de oase scuipi morminte.
    O, tarã fãrã tinere de minte!
    Ca sã uitãm de hainele vãrgate,
    ti-ai resapat bisericile toate
    si i-ai vopsit în miercurea cenusii
    pe activisti, ca sfinti, în stînga usii.
    Treizeci de ani molozul Sfintei Vineri
    l-au dus pe tãlpi buldozeristii tineri
    în sat la ei si-acum, bolnavi de brîncã,
    se-nchinã în pronaos la Cosmâncã.

  • Biserica ortodoxa pune tot mai mult stapanire pe bunurile bisericii greco-catolice confiscate abuziv in perioada comunista. Reamintim ca in 1893 biserica (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini avand in vedere ca la acea vreme romanii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. În 1948 regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi lăcaşul de cult a fost preluat de către ortodocşi. In vechiul ansamblu manastiresc a functionat o buna perioada de timp Muzeul Bistritean.
    Asadar, inainte de 1989 Protopopiatul ortodox din Bistrita a functionat la “Catedrala Ortodoxa” de pe str. Odobescu. Biserica de pe Odobescu, avand hramul “Sfintii trei ierarhi” a primul edificiu, construit în Bistriţa, pentru cultul ortodox. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1927, iar primul său slujitor a fost Grigore Pletosu, profesorul de limba şi literatura română al poetului George Coşbuc, al Mitropolitului Nicolae Bălan şi al Patriarhului României, Miron Cristea.
    Dupa 1989, nu doar ca nici macar biserica nu a fost retrocedata adevaratilor proprietari greco-catolici, dar ortodocsii au pus stapanire si pe cladirile manastiresti unde si-au instalat protopopiatul, sfidand cu nonsalanta dreptul la proprietate. Este o dovada clara de lipsa de bunavointa si o incalcare a legii retrocedarilor.

  • Ateu sau credincios, tot in pamant ajungem. Mai important este cum alegem sa relationam cu cei din jurul nostru in timpul vietii. Ma bucur sa vad ca Emil Radu Moldovan nu face parte din tagma politicienilor care se folosesc de biserica in campanie, iar apoi uita de cei care l-au ajutat. Acum ca a inceput campania o sa-i vedeti si pe Dolha si Oltean din ce in ce mai des pe la biserica.

    • Intrebare: – Ce face musca pe creierul „ospataru”-securistu-lui?
      Raspuns: – Patineaza.

  • Este scandalos cum biserica ortodoxa falsifica istoria mai ceva ca in perioada comunista. Nu mai departe, pe unul din stalpii de la intrarea in biserica din Piata Unirii, sta scris : ‘BISERICA ORTODOXA „COROANA” sec. al XIII-lea (1270-1280) CEL MAI VECHI MONUMENT AL BISTRITEI’. Nimic mai fals, ca si cum de la inceput biserica respectiva ar fi fost ortodoxa. Nu se spune nimic de faptul ca initial acolo a fost o manastire franciscana. Nici un cuvant despre greco-catolici. Adevarul este ca biserica ortodoxa a fost a greco-catolicilor care au cumparat-o in 1893 de la catolici, impreuna cu ansamblul manastiresc al minoritilor. Si pentru ca falsificarea sa fie totala, un primar incult a mutat bustul lui Cuza de la IJP in Piata Unirii desi numele pietei se trege de la Marea Unire din 1918 si nu are nici o legatura cu domnitorul Cuza. De aceea, Piata Unirii din Bistrita ar trebui sa poarte numele de “Piata minciunilor” fiindca tot îi place lui Cretu sa compare Bistrita cu Sibiul, care are intr-adevar “Podul minciunilor”.

  • Degeaba sunteți rai, cu atat ramaneti, oamenii au vazut ca se face pentru ei, nu ca alții care doar au furat si nu au facut nimic. Mai plecați de la calculatoare si întrebati oamenii daca sunt multumiți sau nu si o sa vedeți ca da. Oamenii vor schimbare si Victor Ponta reprezintă schimbarea in bine

  • Pentru ca mizeria pesedisto-popeasca sa fie completa, la fel ca anul trecut, copii au scosi de la scoala si carati din timpul orelor pentru ca sa-i binecuviinteze Inalt-Securistul. Bleah!
    Fara stirea si fara voia parintilor, pentru ca, la noi, invatamantul de partid si de stat trebuie sa formeze cadre de nadejde ale societatii, spalati pe creier si invatati de mici sa pupe poala popii. Alooo, Inspectoratul!
    Ce prost sunt, am uitat ca Ministerul tocmai a semnat anul asta un protocol de supunere fata de BOR. In curand o sa se reinfiinteze organizatiile de pionieri si soimi ortodocsi si pesedisti.
    Si uite asa, cadrele didactice, pline de bunavointa – din dorinta de ai ocroti pe copii de bozgoane si de ai face sa ia numai note bune prin interventia divina, profita de nevinovatia si emotiile copiilor pentru a le cultiva niste frumoase sentimente fata de politruci si securisti care oficiaza intr-o biserica furata. Viitor de aur tara noastra are.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.