Actualitate Cultură

Modă şi culoare la Muzeu. Colecţie cu accente pop-rock by Ştefania Borodi & Claudia Pop (FOTO)

Designerii Ştefania Borodi şi Claudia Pop şi-au lansat la Muzeul Judeţean colecţia vestimentară ”Culoarea în viziunea lui Klimt”, în cadrul unui eveniment organizat de Gabriela Montoiu. Cele două creatoare de modă s-au inspirat din lucrările pictorului austriac Gustav Klimt. Prezentarea a fost completată cu o expoziţie de picturi realizate de elevii CNAM şi ai Şcolii ”Ştefan cel Mare”.

Amfitrionul evenimentului ”Lumea în culoarea talentului” a fost managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş, iar prof. Vasile Duda a vorbit despre arta lui Klimt.

Cei prezenţi au putut vedea picturi realizate de elevi ai Colegiului Naţional ”Andrei Mureşanu” şi ai Şcolii Gimnaziale ”Ştefan cel Mare”, inspirate tot din universul pictorului Gustav Klimt.

”Ştefania Borodi şi Claudia Pop, două artiste pentru care arta, frumosul, nonconformismul sunt transpuse în creaţii vestimentare care dau curs unor noi trenduri în cultura modei. Cele două artiste s-au inspirat în colecţia lor din fabuloasele compoziţii decorative pe care pictorul austriac Gustav Klimt le-a creat cu atâta măiestrie şi talent. Este o colecţie cu accente pop-rock, cu materiale de diferite texturi: piele, tweed, voal, stofe elastice şi inserţii de pietre, ştrasuri şi bride lucrate manual. Elementul de noutate îl reprezintă pictura lucrată manual direct pe material, inspirată din opera artistului şi realizată cu ajutorul culorilor textile. Pentru că sunt profesoare de educaţie plastică, au dat o şansă elevilor să descopere universul lui Klimt. Lucrările lor au reprezentat o sursă de inspiraţie. Vom privi împletirea a două lumi, picturile unor talentaţi copii şi unicitatea unei colecţii vestimentare, ambele născute din aceeaşi operă. Împreună, descoperim şi cultivăm un dram de talent şi artă!”, a fost prezentarea audio a lansării.

Manechinele au defilat apoi în aplauzele celor care au umplut sala Muzeului Judeţean.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!

1 pop montoiu borodi 2 moda klimt 3 moda klimt 4 moda klimt 5 moda klimt 6 moda klimt 7 moda klimt 8 moda klimt 9 moda klimt 10 moda klimt 11 moda klimt 12 moda klimt

3 comentarii

  • Tot snoaba ai ramas ,Gabi ! Ne stim din Beclean ,te cunosc bine ! Decat sa votez cu tine mai bine imi tai o mana ! De ce? Pt ca esti falsa si ai uitat cine ai fost ! Daca vrei ,ne vedem la o poveste si mai vedem daca dupa aceea esti la fel de infumurata si nesuferita !

  • Cata invidie feminina se poate citi din comentariul de mai sus.Pentru ca sa nu existe dubii trebuie sa argumentezi „cine a fost” altfel ramai doar o BARFITOARE

  • Mesajul manifestarii poate fi rezumat astfel:
    1. Domnisoarelor, machiati-va cat mai mult posibil.
    2. Domnisoarelor, purtati pantofi cu tocuri cat mai inalte.
    3. Domnisoarelor, sporiti profiturile companiilor ce produc astfel de produse.
    Despre riscurile chimicalelor din produsele de machiaj si ale tocurilor inalte, nimc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS