Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia şi criteriile pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar, valabile în sesiunea 2017, noutăţile din actul normativ fiind accentuarea ponderii acordate punctajului cadrelor didactice care înregistrează performanţe în prevenirea abandonului şcolar, precum şi punctarea rezultatelor deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor din medii dezavantajate.
„Metodologia precizează în mod explicit că la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin patru ani, care în perioada 1 septembrie 2011 – 31 august 2016 a avut performanţe deosebite în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolaere incluzive”, transmit reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Potrivit ordinului, cadrele didactice trebuie să deţină şi calificativul „Foarte bine” pentru fiecare an şcolar din perioada evaluată pentru a obţine gradaţia de merit.
Sunt luate în calcul patru criterii majore al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială (10 puncte), activităţi extracurriculare şi implicarea în proiecte (15 puncte) şi contribuţia la dezvoltarea instituţională (5 puncte).
„Astfel, în cadrul criteriului activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă vor fi punctate şi rezultatele deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor din medii dezavantajate, cu cerinţe educaţionale speciale şi cu alte dificultăţi de învăţare, precum şi iniţierea şi aplicarea unor proiecte didactice inovatoare pentru progres în învăţare a fiecărui copil, inclusiv a celor aflaţi în risc de abandon şcolar şi a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale”, mai arată reprezentanţii MENCS.
Ei precizează că se pot acorda puncte pentru iniţierea şi aplicarea unor proiecte didactice inovatoare la clasele în regim simultan, pentru progres în învăţare a fiecărui copil, inclusiv a celor aflaţi în risc de abandon şcolar şi a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.
„Suplimentar, în cadrul criteriului privind performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială a fost introdus un nou indicator: elaborarea/ susţinerea de programe de formare sau de dezvoltare profesională inovatoare pentru cadrele didactice care lucrează cu preşcolari/elevi aparţinând grupurilor dezavantajate/vulnerabile”, potrivit MENCS.
Gradaţia de merit se atribuie începând cu 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învăţământ care beneficiază de gradaţie de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs, precizează reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate reprezintă 16 la sută din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16 la sută din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratului şcolar, potrivit ordinului.
Cuantumul gradaţiei de merit se determină prin aplicarea cotei de 25 la sută la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte.
În acest an îşi face, oare, dosarul de gradaţie fostul director de la defuncta „Generală 2”?
Cert e ca procentul de 16la sută este infim comparativ cu nr cadrelor didactice.Sindicatele ce fac?????
Dar si in cazul in care sunt profesori care nu sprijina elevii? Atunci ce se face? Ca dosarul poate contine multe, dar adevarul nu e mereu acelasi…Consider ca si noi ca elevi ar trebui sa evaluam oarecum profesorul…De ce sa primeasca si acesta laude daca unii avem performante datorita meditatorilor?
Intr-o unitate de invatamant se acorda gradatii de merit majoritatea cadrelor didactictice care au toate drepturile acordate iar celelalte functii sunt date la o parte din acest sistem.Cel mai bine ar fii sa nu se mai acorde acest spor deoarece nu sunt suficienti banii pentru salarii in majoritatea unitatilor, nu sunt suficienti banii pentru sporuri pentru celelalte functii si sunt discriminati .
Acest spor nu este pentru merit sunt diplome trase la xerox si dosare pline de hartie in loc sa se faca cursuri de pregatire in unitate gratuite pentru un sistem de educare .Nu sunt platiti in unitati toate functiile si sporurile cuvenite de lege ,trebuie sa fie anulat acest spor inventiv din moment ce o unitate nu are suficienti bani pentru salarii.