Politică

Modul de facturare al E.ON Gaz, reclamat de senatorul Dorin Dobra ministrului Economiei

Senatorul PNL Dorin Dobra i-a sesizat pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ, că estimarea consumului de gaz făcută de E.ON duce la facturi cu valori foarte mari şi că oamenii au dreptul să ştie exact cât consumă.

”Domnule ministru, vă rog să luaţi măsurile necesare pentru a se verifica modul de regularizare a facturilor de către societatea E.ON Gaz, dat fiind că această societatea calculează furnizarea gazelor pe baza unei estimări care conduce la facturi triplate, în anumite luni ale anului.

Timp de două luni, cetăţenii sunt obligaţi să plătească pentru un consum estimat, stabilit în baza unor date obţinute în urmă cu oarecare timp, care este mult mai mic decât consumul real, astfel încât după regularizare, se trezesc că au de plătit sume imense. Cetăţenii sunt nemulţumiţi pentru că citirea indexului contorului de către personalul E.ON se realizează o dată la trei luni pentru toţi clienţii, indiferent de opţiunea exprimată, respectiv alegerea facturării în baza autocitirii sau a unui program de consum. Astfel, aceştia ajung în situaţia de a plăti sume exorbitante pe baza regularizării, doar din cauza lipsei unui sistem de monitorizare permanentă a consumului.

În orice stat civilizat, oamenii au dreptul să cunoască adevăratul consum al gazelor.

Domnule ministru, vă rog să înaintaţi această întrebare la societatea E.ON Gaz, cerând, totodată, explicaţii şi informaţii despre această modalitate ce  creează consumatorilor neplăceri reale şi dificultăţi de ordin material.

Vă mulţumesc. Vă solicit răspuns scris”, a spus Dorin Dobra în şedinţa de plen din 4 martie, potrivit unui comunicat transmis de parlamentarul USL.

15 comentarii

  • In orice tara civilizata, oamenii folosesc http://www.myline-eon.ro pentru a-si introduce contorul luna de luna pentru a avea controlul asupra consumului. Sau un telefon la cei de la E.ON pentru a stabili un consum aproximativ. Mai bine a-ti propune si celor de la electrica acest proiect…pentru ca sunt praf. Si inca o chestie, facturile de la E.ON se platesc la 30 de zile de la emitere, pe cand la Electrica la doar 14 zile. De multe ori imi ajunge factura dupa data scadenta.
    Parerea mea e ca ar trebui sa va legati de Electrica domnule senator….

    • Unde mai pui ca in facturile Electrica suma restanta este scrisa aiurea in alta parte si nu se cumuleaza la total cu factura la zi. Mi s-a intamplat de cateva ori sa-mi platesc factura si sa raman cu restanta dupa ce mi-am achitat factura la zi. Odata mi-au si luat contorul in conditiile in care factura la zi era platita ca ghiseu. Ulterior am inceput sa platesc facturile pe internet. Electrica si-a schimbat de trei ori banca intr-un an si jumatate. Cei de la E.On gaz sunt ok fata de vraistea de la Electrica.

    • Si pentru gaz e valabil, de ce nu?La acel nr. de telefon de la E-on poti sa suni de o suta de ori ca nu iti raspunde nimeni,iar pe site-ul lor nu poti accesa aceea casuta pentru a inregistra indexul.Va rog sa verificati si sa va convingeti.Am intalnit de mai multe ori aceasta problema.Este o adevarata bataie de joc la adresa consumatorilor.Salut aceasta initiativa a domnului senator si sper sa se rezolve ceva in aceasta privinta.

    • s praf cei de la gaz, te exploateaza si trateaza ca pe un rahat, nu cei de la electrica care au tel gratui de rel publ

  • Domnu „Mobra”, mai bine intrebati asta: de ce contoarele de gaz masoara metri cubi, iar Eon factureaza KW? Cine garanteaza ca puterea calorica a gazelor furnizate este cea scrisa pe factura, si nu mult mai mica?

    • Suntem „favorivaţi” la Bistriţa avem una dintre cele mai mari puteri calorice. Dar nu e recomandat să cerem aleşilor noştri mai mult de puterea lor de înţelegere.

  • Cam mult mi-a venit si mie factura (345 de lei fata de 313 din feb.2012) la trei camere, dar am platit-o la banca. Explicatiiile sunt cam neclare. Nu stiu cum se vor descurca cei cu salariu de sub 700 de lei. Vor iesii romanii in strada cu facturile, ca si in Bulgaria?

  • Electrica macar nu pune penalitati, chiar daca intazii cateva zile, pe cand E ON Gaz incepe penalitatile cu prima zi de restanta.

  • Dar de faptul ca nu mai exista casierie la sediul de pe centura, si banuiesc ca nicaieri in tara, iar automatul pentru plati nu „stie” sa dea rest…..
    Oare banii aceia, care raman in contul E-on, unde se vor duce? Platesti pentru reinnoirea contractului 14.4 lei spre exemplu, iar daca ii „dai” automatului 15 lei, cei 60 bani, desi nefacturati, raman in contul lor…..
    Daca facem un calcul, la cate contracte noi care se incheie in fiecare zi in tara, vedeti cam ce sume rezulta. Macar sa factureze 15 lei. Ca tot ne baga mana in buzunar si oficial, si neoficial.

  • Da, E-ON are cele mai prost structurate facturi, menite sa ascunda furturile cele mai mari practicate, dintre furnizorii de utilitati.In sfarsit cineva ia atitudine, acolo unde noi, simplii consumatori, nu avem vre-o sansa sa schimbam ceva, atata timp cat detin monopol pe distributie.
    In ce priveste incasarea, prin lipsa totala a caseriilor si alegerea preferentiala a bancilor care fac plati direct din contul curent, odata cu aparitia facturilor se umplu bancile de oameni care stau cuminti la cozi la ghisee si peste o jumatate de ora pentru a plati. Referitor la tarile civilizate, acolo se plateste din contul curent direct din banca, nu pe site-uri la care lelea Floare nu are acces, din lipsa de laptop.Scarbos.cei mai nemernici furnizori, pe niste preturi fabuloase pentru veniturile bistritenilor.

  • Cu siguranta suntem un stat care platim taxa pe prostie, dece nu se intampla acelasi lucru in germania ,austria,franta,norvegia…..ma refer la facturile emise: factura estimare,factura regularizare,factura incadrare:toate astea cu siguranta ascund ceva , noi platim,. Eon gaz nu face comert? la un produs comercializat se emite o factura , la o suma achitata se emite o chitanta ,din cel putin trei asa zise ,,facturi ,, emise nu se pune intrebarea ca undeva este ceva ascuns?daca la fiecare consumator se trimit 3 facturi ,,si te incarca cu 1-10m cubi sau cu 1 leu, domnilor va dati seama la ce suma se ajunge pe luna doar din emitere.Cat consum atat platesc lasa-ma cu atatea facturi.De curiozitate dragi consumatori urmariti putin cursul facturilor.Cu respect.

  • Salutare! Am si eu o problema cu cei de la gaz! Am indexu 633 la gaz si mi-a venit factura estimativa cu index nou de 762!! Adica sunt obligat sa platesc aceasta factura cu toate ca nu am consumat acel gaz? Ce porcarie mai este si asta?

  • Buna ziua! Regularizarea la gaz metan a lasat pe unii masca ! In conditiile unei plati estimative de 150 lunar regularizarea a fost de 480! Asta pe linga faptul ca schimba des contoarul de gaz metan uitind sa lase si citirea facuta!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS