Actualitate

Moldovan: Multe lucruri de corectat în proiectul de management al deşeurilor, unul prost gândit

Proiectul de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului are multe lipsuri, a spus preşedintele CJ Radu Moldovan, care a adăugat că la Bistriţa sunt cele mai mari probleme legate de colectare şi că trebuie făcute corecturile necesare, inclusiv suplimentarea numărului de platforme cu containere.

Preşedintele CJ Radu Moldovan a vorbit în şedinţa CJ despre modul în care se realizează colectarea deşeurilor la nivelul judeţului, consilierul judeţean PNL Florin Urîte spunând în prealabil că sistemul nu funcţionează şi este total ineficient.

”N-aş putea spune că este total ineficient, dar e mult de corectat. Proiectul a fost gândit prost de la început şi apoi a fost implementat cum a fost. Am făcut mari eforturi să ducem la capăt acest proiect şi trebuie să facem corecturile car se impun. Proiectul a fost prost gândit, prost gestionat şi vă dau şi câteva exemple. Vechiul for a decis să dea 10-12 milioane de euro pentru închiderea gropilor neconforme, deşi peste 80% erau închise pe cheltuiala administraţiilor locale. Aceşti bani puteau fi folosiţi pentru dotare, pentru achiziţionare de utilaje performante. Cei din vechiul for au greşit când au stabilit frecvenţa de colectare la Bistriţa de două ori pe săptămână. Nici o frecvenţă zilnică nu satisface nevoile. Nu s-a gândit bine nici numărul de platforme, de containere. Am cerut ADI să vină cu o propunere de cerere de finanţare pentru a face corecturile necesare, din redevenţe sau pe fonduri europene. Sunt de acord cu propunerile făcute de Florin Urîte, vom discuta cu Vitalia şi despre posibilitatea de a oferi saci cetăţenilor şi de a găsi o modalitate de premiere, de cointeresare a cetăţenilor privind colectarea selectivă. Se va discuta cu Vitalia şi la nivelul municipiului, pentru că la Bistriţa sunt cele mai mari probleme, să decidem câte platforme trebuie suplimentate, cu câte containere pentru deşeuri mixte şi aşa mai departe. Este şi interesul operatorului Vitalia, din asta face venituri. Proiectul are încă multe lipsuri. Oricum, suntem unicat, suntem singurul judeţ care reuşeşte să ducă până la capăt un asemenea proiect”, a spus Radu Moldovan.

Depozitul de la Tărpiu va fi administrat în următorii 20 de ani de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL, iar operatorul activităţilor de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor, managementul staţiilor de transfer şi al centrelor de colectare din judeţ este SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA în asociere cu SC Brantner Servicii Ecologice SA şi SC Floricon Salub SRL.

Proiectul ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, început în 2009, a prevăzut construirea unui centru de management integrat al deşeurilor în satul Tărpiu din comuna Dumitra, construirea a cinci staţii de transfer în Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei, construirea în Bistriţa a două centre de colectare a deşeurilor voluminoase şi a DEEE şi câte un centru de colectare în fiecare oraş al judeţului, achiziţionarea de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora, închiderea şi ecologizarea depozitelor de deşeuri urbane şi rurale neconforme.

Conform proiectului, au fost amplasate 968 de platforme de colectare selectivă, care cuprind 2.238 de containere semiîngropate de câte 3 mc. De asemenea, au fost distribuite cu titlu gratuit tuturor persoanelor fizice şi juridice 81.800 de pubele de 120 l pentru colectarea deşeurilor mixte.

13 comentarii

  • Chelnerul se pregateste sa le dea bani mai multi la aia de la Vitalia . Am inteles ca in conturile CJ , aia de la Vitalia inca nu au achitat nici o redeventa . Ar trebui DNA sa vada putin despre ce este vorba ca-i jale la Tarpiu . Statia de sortare nici macar nu au pus-o in functiune .Aici pana la urma se lasa cu puscarie .

  • E un sistem care va functiona bine, corecturile care au ramas cred ca vor fii solutionate cat mai repede dar a fost prost gandit la inceputul implementarii lui in vremea lui Rusu.

  • Mai Raducule de ce nu ai ramas tu la terasa Flora sau prin in Germania poate acum erai un om realizat?! Bistrita nu este megalopolis sa nu stie luma cine esti si de unde vii asa ca mai termina cu toate ofensele aduse bunului simt , BAGA DE SAMA inteligenta nu este echivalenta smecheriei.Mai omule sa nu crezi ca functia te face inteligent,a te descurca in situatii diferite este echivalent cu oportunismul…..si cel putin taci din gura daca faci prostii .Cel putin nu observa si cei mai putin dotati la minte,vorba ceea ….daca taceai filosof ramaneai!!!

    • Vorbe in vant. E usor sa ataci un om fara sa vorbesti concret. Radu Moldovan a pornit de jos, spre deosebire de altii, care sunt „baietii lui tata”. Eu sunt increzator ca problema cu Vitalia se va rezolva. Am incredere in Cj pentru ca am vazut multe rezultate. Cei care nu au fost curiosi de realizarile Cj vor comenta aiurea , specific de altfel.

  • Proiectul intitulat „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud” derulat în perioada 2009 – 2012 a constat in realizarea unor investiţii de importanţă majoră pentru protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud, dupa cum urmeaza:
    -Construirea unui Centru de management integrat al deşeurilor în localitatea Tarpiu, comuna Dumitra, a unei staţii de transfer la Bistriţa precum şi a 4 puncte de transfer în localităţile, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei;
    -Construirea în municipiul Bistriţa a două centre de colectare a deşeurilor voluminoase şi DEEE şi câte un centru de colectare în fiecare oraş al Judeţului;
    -Achiziţionarea de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora;
    -Inchiderea şi ecologizarea a 4 depozite urbane şi a depozitelor rurale existente neconforme.
    Desi din 2012, de la finalizarea lucrarilor de constructie a trecut o perioada de timp aproape echivalenta cu cea necesara realizarii proiectului , nici pana acum conducerea judetului nu a reusit sa faca sistemul functional. Sa fie oare din cauza nepriceperii sau a prea multor „deseuri” la conducerea judetului.

    • Daca veti avea curiozitatea sa vedeti cine sunt cei care se ocupa de implementarea acestui proiect ( din partea CJ) si cine asigura managementul celor care opereaza in sistem aveti raspunsul :ESTE VORBA DE NEPRICEPERE SAU INCOMPETENTA !!!!

  • Acordarea de fonduri este o frectie la un picior de lemn.
    In Bistrita sunt prea multe containere.Urbana folosea 132 de puncte de colectare dotate cu cate patru containere de 1.1 m.c. deci o capacitate de 581 m.c.. Acum sunt mai multe puncte de colectare cu cate 2:4 containere semiingropate de 3.5 mc, deci capacitatea este mult mai mare. Deci nu este locul ,este plopul.
    Vitalia nu are un program de lucru adecvat.
    Nu are un sistem de analiza si decizie de modificare a modului de lucru ,pentru adaptarea la conditiile specifice arealului de unde se face colectarea.
    Vitalia nu poate sa-si permita adaptarea la conditii pentruca reprezinta costuri ,pe care nu si le permit datorita preturilor de dunping cu care au castigat licitatia.Contestatiile facute de celelalte firme cred ca asupra acestui aspect au insistat.Trebuiau descalificati pentruca cu aceste tarife nu pot sustine o activitate la nivel calitativ corespunzator.
    Nu le-ati acceptat contestatiile atunci , acuma in loc sa bagati bani in investitii care nu sunt necesare, reziliatile contractul pentru ca nu realizeaza angajamentele din oferta tehnica cu care au castigat licitatia si nici caietul de sarcini al documentatiei pentru licitatie.

    • un comentariu scurt si la obiect ! analiza presedintelui CJ e de rasu-plansu si incearca sa scuze neputinta firmei de adaptare la obligatiile pe care si le-a asumat prin contract ! ne asteapta oare o majorare a tarifelor ???

    • De la semnarea contractului se cauta motiv.
      Prezenta pe piata a astor firme duc la regres in calitatea prestatiilor si pun presiuni pe reprezentantii administratiei locale atat in relatia cu cetatenii in sensul ca daca sunt descalificati ,intarata populatia importiva acestora,iar daca se semneaza contractual incep tot felul de tertipuri pentru majorarea tarifelor pe motive mai mult sau mai putin legale ,expunind autoritatile la incalcarea legii.Domnule presedinte solicitati argumente in temeiul caietului de sarcini al licitatiei si veti fi pazit de a gresii.

  • Suntem primul si deocamdata singurul judet dintara care a castigat finantare pentru un astfel de proiect si care a si reusit sa-l puna in aplicate. Ei aici e diferenta. Daca pentru prima parte, cu castigarea finantarii e meritul fostei administratii, condusa de Liviu Rusu, pentru punerea in aplicare si pentru functionalitatea (defectuoasa, deocamdata) proiectului meritele revin actualei administratii. Sa ne aducem aminte ca pe vremea lui Liviu Rusu si a conducerii PDL acest proiect a fost blocat, iar Bistrita-Nasaud risca sa trebuiasca sa returneze peste 30 milioane euro!!!! Odata cu venirea conducerii PSD la Consiliul JUdetean linia de finantare a fost deblocata, iar multele nereguli (enorm de multe) au fost corectate. IN prezen avem un sistem de colectare si gestionare a deseurilor modern, care, insa, functioneaza defectuos. Nu sunt de acord cu cei care spun ca e vina lui Radu. Sa nu uitam ca proiectul a fost scris de echipa condusa de Liviu Rusu si Luca Iancu, din care faceau parte si consilierii lui Rusu. In momentul in care Radu a venit la conducerea consiliului finantarea era deja acordata pe proiectul scris de echipa Liviu Rusu. NU se mai putea schimba nimic, fara a pierde finantarea. Asa ca, va rog, mai multa ingaduinta pentru o echipa care face tot posibilul sa pentru acest proiect sa functioneze asa cum trebuie.

  • pai cum sa mearga bine treaba cu un fost primar aruncat la gunoaie de locuitorii din feldru( BUFTEA) si luat de bun la vitalia!cu singeorzan v-ati incaltat fratilor!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS