Actualitate

Moldovan: O nouă provocare la CL și CJ. Crețu merită asta înainte de a se retrage

Liderul PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care candidează pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean, a declarat că la alegerile locale din 5 iunie PSD se va afla în fața unei noi provocări pentru Consiliul Local Bistrița și CJ.

Analizând foarte serios componența listelor noastre, apare o nouă provocare pentru PSD, ca pentru prima dată să obținem majorități în consiliile locale, în mod special în CL Bistrița, dar și la CJ. Aceasta este provocarea pe care o lansez colegilor mei de pe lista de consilieri municipali. Conform sondajelor, suntem foarte aproape de a face o majoritate singuri aici și la CJ. Precizez că înțelegerea pe care am făcut-o cu ALDE se va păstra în orice condiții, chiar dacă vom avea majoritate singuri, pentru că așa mi se pare corect, să ne respectăm cuvântul dat. Poate voi fi considerat lipsit de modestie, dar în urma a ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, în urma ofertelor pe care le fac celelalte partide, cred că nu se mai pune problema viitorului primar al municipiului Bistrița. Cred că lucrurile sunt clare. Provocarea organizației este asigurarea unei majorități. Legat de primarul Crețu, nici Hristos n-a fost iubit de toți cei care au trăit în aceeași perioadă cu El. E o societate democratică, e important să fie și oameni care ne critică, dar în cel de-al treilea mandat, înainte de a se retrage așa cum a anunțat, merită să aibă o majoritate stabilă. Ce nu știu astăzi e dacă vom câștiga cu 45% sau 51% alegerile în municipiul Bistrița, este singura necunoscută pe care o mai am” 

Radu Moldovan s-a referit și la subiectul ”viceprimar” și ”vicepreședinte CJ”: ”Așa cum în ranița oricărui soldat stă bastonul de mareșal, fiecare dintre consileiri are șansa să devină viceprimar. Nu vorbim de pasărea de pe gard. Nu exclud ca Niculae Cristian să fie, el sau alții, poate doamna Camelia Tabără e plictisită de activitatea de la ISJ și vrea să lucreze la Primărie sau domnul Bria nu mai vrea să fie notar, ci viceprimar. La CJ funcția e intabulată pentru domnul Pugna. Glumesc. de principiu, n-am nicio problemă ca domnul Pugna să-și continue activitatea, dar nu am discutat încă”.

El a spus că ”echipa de la Primăria Bistrița a gestionat foarte bine problemele, faptele pot vorbi despre ce am reușit să facem împreună, pentru că pentru prima dată după Revoluție PSD a gestionat și administrația municipiului, și administrația județeană”.

Moldovan a menționat că primarul Ovidiu Crețu are mare nevoie de o majoritate în CL: ”Proiectul Wonderland astăzi nu este funcțional pentru că nu a avut o majoritate, a fost blocat în permanență. În al doilea mandat a avut o majoritate volatilă, nu stabilă”.

Președintele CJ a adăugat că în Bistrița ”nu e totul perfect, mai sunt lucruri de făcut”, dar că în următorii patru ani ”orașul va arăta fundamental schimbat față de momentul în care a început administrația Crețu”: ”Candidatura sa vine normal”.

Radu Moldovan a precizat de ce apar pe lista pentru CJ parlamentarii Doina Pană și Ioan Deneș: ”Avem nevoie de sprijinul lor în campanie, iar eu în calitate de candidat am nevoie de xperința lor în ședința de constituire și de alegere a președintelui. Ne-am gândit dacă notorietatea unor primar ar aduce un plus pe listă, dar nu, în toate discuțiile și sondajele ni se cer tineri. Și avem la CJ peste 50% tineri, iar la CL Bistrița din cei 11 eligibili șase sunt tineri”.

1 comentariu

  • HRISTOASE!cum poti să-l compari pe Hristos cu ” domn’ ” primar mă….imi fac păcate acum!sleahtă de comunisti că nu aveti nimic sfant in voi!vă folositi de Biserică numai pentru campanii electorale dar las’ vă asteaptă dracii cu drag si cazane incălzite!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.