Actualitate

Moment de aducere aminte la Bistrița: 36 de ani de la Revoluție

La Monumentul Revoluției din Bistrița a fost marcată Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, la împlinirea a 36 de ani de la înlăturarea dictaturii comuniste.

Ceremonia militară și religioasă organizată la monumentul din Piața Petru Rareș, în fața Palatului Administrativ, a cuprins: salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea slujbei religioase de pomenire a eroilor martiri, alocuțiuni, depunere de coroane și defilarea gărzii de onoare.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice locale și ai asociației de revoluționari din Bistrița.

”Ne aflăm într-un moment de aducere aminte. 22 decembrie este ziua în care România și-a câștigat libertatea, dar este și ziua în care ne plecăm frunțile în fața eroilor Revoluției din decembrie 1989, oameni care au avut curajul de a spune: ”Ajunge!” și de a schimba cursul istoriei. Eroii Revoluției au fost tineri plini de speranță, părinți care visau la un viitor mai bun pentru copiii lor, muncitori, studenți, oameni simpli care au ales să iasă în stradă și să-și asume riscul suprem pentru un ideal comun: libertatea. Mulți dintre ei au plătit cu viața, iar sacrifiul lor nu ne obligă doar să ne amintim, ci să înțelegem ce s-a câștigat atunci și cât de fragilă poate fi libertatea. Moștenirea lăsată de acești eroi nu este doar una istorică, ci și una morală. Ei ne-au lăsat datoria de a proteja libertatea, de a respecta adevărul, de a construi o societate dreaptă și solidară, ne-au arătat că schimbarea este posibilă atunci când oamenii se unesc și cred în valori mai mari decât ei înșiși. În 2025 provocările sunt diferite, dar responsabilitatea rămâne aceeași. Libertatea nu trebuie apărată doar în momente de criză, ci și în viața de zi cu zi, prin respect față de lege, prin implicare civică, prin grija față de comunitate și față de viitorul copiilor noștri. A uita lecțiile Revoluției ar însemna să trădăm sacrificiul celor care au murit pentru ele. Bistrița își onorează eroii cu respect și recunoștință. Avem datoria să transmitem generațiilor tinere adevărul despre Revoluție și să le insuflăm valorile pentru care s-a luptat în 1989: curajul de a spune adevărul, demnitatea de a nu accepta nedreptatea și solidaritatea în fața încercărilor. Glorie eternă eroilor Revoluției Române!”, a spus în discursul său primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

3 comentarii

  • Motto:
    “Mută-i întrebarea ce răsună-afară, Leru-i ler,
    Au murit degeaba, ce-ați făcut din țară, Leru-i ler,
    Tot în frig și foame, tot cu mâini întinse, Leru-i ler,
    Pe la porți străine, ce le stau închise, Leru-i ler.”

    (VIN COLINDĂTORII- Corul bărbătesc din Finteușu Mare:
    https://www.youtube.com/watch?v=IEZuUTt_Dxk&t=50s)

    Piața Petru Rares din Bistrița, este locul care are legatură cu Revolutia din decembrie, 1989. Incă din dimineața zilei de 22 Decembrie 1989, au iesit in fata fostului comitet județean PCR, din piața Petru Rares peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială, riscându-si viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, sau dacă se va trage sau nu la Bistriţa.
    Ba mai mult, chiar dacă la Bistrița nu s-a tras nici un foc de armă, Județul Bistrița-Năsăud are revoluționari si chiar eroii ai săi, în cadrul Revoluției din decembrie 1989 . Este vorba despre comemorarea eroilor: Ioan Sabău, Cristian Bucur și Leontina Bânciu, trei martiri ai județului , care s-au jertfit pentru libertate în decembrie 1989, însa nu la Bistrita, ci în alte locuri din tară.
    Astfel , Ioan Sabau a fost impuscat in cap in municipiul Cluj-Napoca in Piata Libertatii. El muncea in Cluj la Trustul de Constructii si era student la seral. Trupul sau a fost adus si inhumat in cimitirul din localitatea natala, satul Brateni.
    Cel de-al doilea erou este Cristian Bucur care s-a nascut la 17 februarie 1969 in Bistrita. El si-a pierdut viata la Bucuresti, fiind impuscat in fata sediului MapN. El era student la Academia Militara Tehnica UM 02545.
    Leontina Bânciu, născută în Borleasa, comuna Târlișua, a fost împuşcată în masacrul de la Podul Decebal si a murit la Timişoara, pe 17 decembrie, 1989 în brațele soțului ei. O stradă din Timişoara îi poartă numele.
    De aceea, o troiță era mai potrivită pentru comemorarea eroilor decât monumentul de piatră amplasat între boschetii din fata prefecturii. In memoria acestora ar trebui reamplasată Troita Revolutiei în Piata Petru Rares din Bistrita, iar pe soclul monumentului să fie trecute numele celor trei eroi spre vesnică amintire.
    In plus, Piata Petru Rares din Bistrița ar trebui să se numească „Piata Revolutiei” sau „Piata 22 Decembrie, 1989”.

    29
    • Piata Loviturii de Stat, eventual. N-a fost revolutie nici la bucuresti d-apoi la bistrita. Cel mai potrivit nume este Piata Saporo. El a fost cel mai veritabil revolutionar din judetul asta.

      1
      2
  • Esti un analfabet functional care nu a inteles nimic bun, fara cunostinte despre istoria care a consfintit clar ca intre 15-22 dec a fost adevarata REVOLUTIE spontana iar dupa 22 dec fostul stegar comunist neneto ILICI de la Bucuresti a avut nevoie de haos ca sa poata pune mana pe putere alaturi de MAI si MAN-ul de atunci si de Politia Politica si servicii a caror sefi au dat ordin sa se traga.
    Trebuia facuta rapid dupa 22 LOVITURA de STAT tocmai ca toti lingaii PCR sa fie scutiti de gloantele care-i asteptau si pe ei.
    In tot cazul la Bistrita la acea comemorare doar 6 (sase) bistriteni din 100.000 au fost prezenti in afara oficialilor.
    Saracii EROI !
    Iar voi cei de la caldurica fuguta numai dupa cumparaturile pentru BURDIHAN !

    2
    1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Liviu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.