Actualitate

Momente solemne în memoria eroilor, de Înălțarea Domnului

La sărbătoarea Înălțării Domnului, conform tradiției, este celebrată Ziua Eroilor, ocazie cu care au avut loc ceremonii militare și religioase, slujbe de pomenire și depuneri de coroane de flori.

În această zi sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

La Bistrița, în Cimitirul Eroilor, s-a desfășurat o ceremonie dedicată Zilei Eroilor la care au luat parte oficialități locale și care a cuprins acordarea onorului militar, intonarea Imnului Național al României, o slujbă oficiată de un sobor de preoți, depunerea de coroane de flori, defilarea efectivelor militare.


”Din 1920, în fiecare an, cu excepția perioadei comuniste, îi comemorăm pe cei care s-au stins pe câmpul de luptă având în suflet dragostea de țară. Eroilor le datorăm libertatea noastră, iar sacrificiul lor este un exemplu pentru noi și generațiile ce vor veni. Adevăratul eroism constă în a lăsa deoparte problemele inerente ale vieții de zi cu zi și a avea idealuri ce țin de neam și de țară. Poate unii, citind istoria, nu-și pot imagina pe de-a-ntregul trăirile eroilor de pe câmpul de luptă. De altfel, câmpul de luptă al eroilor neamului românesc a fost și în Războiul de Independență, și în cele două Războaie Mondiale. Poate unii eroi nu au fost soldați, însă curajul lor i-a transformat în apărători ai conștiinței românești. Cinstind memoria eroilor patriei dovedim credință în viitorul copiilor noștri. Credința i-a condus și pe eroi în luptă. Nu întâmplător, Ziua Eroilor este în ziua Înălțării Domnului, deoarece sacrificiul pentru apărarea țării are conotații divine, iar pe eroii anonimi îi știe doar Dumnezeu. A nu avea eroi înseamnă a nu avea aspirații, a trăi în trecut. Eroismul nu se explică, se simte, pentru că eroismul este inocența care te face să crezi că încă există bine sau rău și că decența va triumfa. Privind în ochii soldaților noștri, în ochii românilor, pot spune că decența a triumfat. Cinste eroilor neamului! Doamne ajută!”, a spus în discursul său prefectul Teofil Cioarbă.

De asemenea, au fost pomeniți cei căzuți pentru patrie și s-au depus coroane la bustul generalului Grigore Bălan din Blăjenii de Sus, în cimitirul din comuna Șintereag la mormântul slt. (p.m.) Marius Florin Sfechiș, la Panteonul Bistriței de la Protopopiatul Ortodox Bistrița din Piața Unirii, la Monumentul Cavalerilor Ordinului ”Mihai Viteazul” de la Ferma Cavalerilor, Drumul Dumitrei Nou și în Cimitirul Municipal Bistrița la mormântul slt. (p.m.) Cristian-Petru Filip.

O ceremonie specială a avut loc, ca în fiecare an, și la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui din Munții Călimani, pentru a aduce un omagiu celor șaizeci de soldați români care au fost masacrați în acel loc, în timpul Primului Război Mondial. Slujba a fost oficiată de PS Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În toate lăcaşele de cult s-au tras clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ s-a păstrat un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii țării. Slujbe de pomenire au fost oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor, în orașe și comune.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească. Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia – Războiul de Independenţă, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi, după 1990, la misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak.

Ortodocşii sărbătoresc Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor. Oamenii se salută în această zi cu formulele ”Hristos s-a înălţat!” şi ”Adevărat s-a înălţat!”. Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat. La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.

4 comentarii

  • Motto:
    „Ziua aceasta e consacrată Eroilor. […] Azi să nu-i insultăm cu pompe vane! De așa ceva n-au nevoie sufletele celor cari nu mai sunt și ale celor cari, vii, nu cer altceva decât să fie lăsați în pacea amintirilor sfinte. Azi, când, prin ceața altor necazuri și mai ales a lipsurilor morale în care e adevărata noastră nenorocire, trec umbrele îndurerate că nu suntem fericiți cum au vrut ei murind, să-i onorăm cu clipa de adâncă tăcere a reculegerii noastre și prezentând sufletește arma acelora cari străbat văzduhul românesc, să șoptim în fundul conștiinții noastre: Morților, pentru onor!”
    (Nicolae Iorga- DISCURS DE ZIUA EROILOR; în Neamul Românesc, 11 iunie 1932)

    Ziua Eroilor în România a fost decretata drept sarbatoare natională, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920 care stabilea să fie celebrata in fiecare an de Ziua Inaltarii Domnului, la 40 de zile dupa Invierea Domnului. Această dată a fost stabilită în urma negocierilor la Tratatul de pace de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prinntre altele si la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. Prin urmare, România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români.
    Orasul Bistrița dispune încă din perioada interbelică de un CIMITIR AL ERIOLOR unul din cele mai bine realizate din România. Momumentul central este un altar care este decorat pe latura frontală cu o cruce ortodoxă, iar pe o placă din marmură albă, montată în latura dreaptă, s-au inscriționat cuvintele: „AICI ODIHNESC OSTAȘII/CĂZUȚI LA DATORIE/PE ACESTE LOCURI/ÎN RĂZBOIUL/1916-1919.” În cele trei cripte de la baza monumentului central au fost depuse osemintele a peste 3.000 morţi de război din armatele română, austro-ungară, germană și rusă, iar osemintele a peste 100 de morţi de război au fost înhumate în 128 de morminte, amenajate în parcelele A, B, C și D.
    Cu prilejul sfintirii cimitirului eroilor din Bistrița pe data de 28 august 1938, dupa Sfânta Liturghie savârsită la Catedrala ortodoxa, de pe Odobescu s-a organizat o procesiune la care participantii au străbătut pe jos distanta de la catedrală la Cimitirul Eroilor.
    În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data pentru Ziua Eroilor a fost schimbată la 9 mai. Abia după revolutia din 1989 s-a revenit la data inițială.

    7
    4
    • Celor care tot dau ” nu și „dislike” urî aici, necinstind (terfelind) memoria Vitejilor (din Războaiele mondiale, de ex. ) care ” cu preț de sânge și viață’’ au apărat țară asta și neamul românesc 🇷🇴 ❤️ 🌲 ,
      le zic așa :
      -puteți da voi ‘dislike-uri până vi se umflă degetul mare! ! (K Atâta ați fost ‘învățați ‘!) –Că n-o să le ștergeți niciodată memoria și Numele, acestor Eroi români, înscriși pe sutele și miile de Monumente, cruci și ansambluri Statuare/statui/ mausolee/
      ridicate pe tot teritoriul României și al Europei.

      „Glorie eternă ostașilor români!” 🌹


      (Eroi In Europa: Cimitirul militar român de la Soultzmatt, 1920,Alsacia, Franța, cu 693 (prisonniers de guerre, roumains) morminte ale soldaților români;
      -Cimitirul militar „Sf. George” din Haugenau, Bischwiller, France;

      -„Cimitirul Militar, Memorial Rossoshki, VOLGOGRAD , unde sunt înhumați- peste 350 de soldați și ofițeri români,( morți în bătălia de la Stalingrad , 1942/1943.) Lista continuă. Etc.

      P.s. Pt .ăștia care NU agreează subiectul articolului::

      ” câinii latră, Ursul trece ! ”
      Sau:

      ” Nu mor caii, când vor câinii!!”

      Ei (eroii) erau cu mâna pe pușcă și baionetă, voi (cu disliku) – stați cu degetul pe „maus”/tel. 🤡
      Sesizați diferența?

      3
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS