Politică

Monica Macovei la Bistriţa. Oltean: Vă admir curajul, dar asta nu înseamnă că vă votez (FOTO)

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a spus la prezentarea moţiunii europarlamentarului Monica Macovei că, în situaţia în care prin schimbare se înţelege ca el să se ridice şi să se aşeze altul, ”reformiştii” nu au în el un un susţinător. ”Nu mi-e teamă că voi fi schimbat din fruntea acestei organizaţii dacă veţi câştiga”, i-a transmis el Monicăi Macovei.

Europarlamentarul Monica Macovei şi-a prezentat joi seara, la Hotel Metropolis din Bistriţa, moţiunea ”Reformiştii” cu care candidează la preşedinţia PDL, contracandidaţii săi fiind actualul lider Vasile Blaga şi deputatul Elena Udrea.

Ioan Oltean i-a oferit Monicăi Macovei un buchet de trandafiri roşii şi a asigurat-o că în sală sunt cel puţin 80-85% dintre delegaţii filialei judeţene la Convenţia din 23 martie.

Monica Macovei, care a spus că şi-a petrecut copilăria la Sîngeorz-Băi, a declarat că deşi USL comite zi de zi greşeli, PDL continuă să scadă în sondaje, iar echipa lui Vasile Blaga ”face curte PNL-ului, practic asta spune, că vrea să ne urcăm în orice condiţii în camionul puterii”. ”În ritmul ăsta, vom dispărea, e un moment crucial. Alianţa DA se reface plecând câte unul de la noi la USL, altfel nu văd cum. Numai un partid mic poate fi condus ca o armată, iar actuala conducere propune un partid mic. Am dubii privind corectitudinea alegerilor, nu vreau să zic de Bistriţa, dar în alte judeţe e foarte rău, se tot schimbă listele cu delegaţii”, a spus Monica Macovei, care a venit la Bistriţa alături de alţi doi ”reformişti”: Sever Voinescu şi Adrian Papahagi.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, şi-a început discursul îndemnându-i pe toţi delegaţii la Convenţia Naţională a PDL să se ridice în picioare pentru ca Monica Macovei să-i poată vedea. ”Felicitări pentru modul în care v-aţi prezentat cu onestitate moţiunea. Şi acum un exerciţiu şcolăresc. Cei aflaţi pe lista delegaţilor să se ridice în picioare. Aici sunt marea lor majoritate, toţi primarii, viceprimarii, consilieri judeţeni şi locali. Aveţi în sală ce are mai bun PDL în judeţ: primari care alaltăieri au fost batjocoriţi de actuala putere cu sume de 5.000 de lei, în timp ce primarii puterii au primit de o sută de ori mai mult, oameni care şi-au pierdut funcţiile pentru că sunt membri PDL şi care au preferat umilinţa decât să meargă la alte partide, oameni care n-au făcut cu ochiul USL-ului, care nu se vor scurge niciodată la alte partide”.

„Aţi fost convingători în tot ce aţi spus. Nu pun la îndoială sub nicio formă dorinţa dumneavoastră de a reconstrui acest partid din temelii pentru că necesită această reconstrucţie. Nu vrem să fim membri ai unui partid de 10%. Aici aveţi o organizaţie care, de 20 de ani, nu a luat sub 30%. Dacă vreţi să faceţi un partid mare, atunci aici aveţi susţinători, nu unul, nu doi, ci 134 de delegaţi la Convenţia Naţională. Dacă am merge pe principiul patriotismului local, ar trebui să vă spunem că, ce mai, aţi câştigat aici”, a spus Oltean, care i s-a adresat Monicăi Macovei cu formula ”Doamna preşedinte”.

El a adăugat însă că nu sunt suficiente „rădăcinile sănătoase”: „Sunt bune, necesare, dar nu suficiente. Mai e nevoie să ne convingem că dumneavoastră cu cei care vă însoţesc sunteţi în măsură să construiţi un partid aşa cum l-aţi definit dumneavoastră şi atunci aici aveţi o organizaţie care susţine moţiunea Reformiştii”, a comentat Oltean.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a declarat că, deşi unii au spus despre el că e „reformat”, se poate asocia reformiştilor. „Sever Voinescu, aici de faţă, este un garant al acestei afirmaţii, dar dacă prin reformarea partidului, prin schimbarea de generaţii se înţelege să mă scol eu ca să se aşeze Adrian (Papahagi –n.r), atunci nu aveţi în mine un susţinător. Sunt gata să mă ridic, să dau locul altora care sunt mai buni. Şi Sever şi Adrian sunt doi tineri excepţionali care ştiu că puterea nu se dă, se ia. Noi suntem gata să vă ajutăm să o luaţi, dar să ne convingeţi că o puteţi duce mai departe”, a declarat Ioan Oltean.

El a spus că a admirat cinstea şi curajul Monicăi Macovei de a se lupta cu actuala putere. „Sunteţi unul dintre cei mai mari opozanţi ai actualei puteri. Dacă aveam măcar 10 ca dumneavoastră care să se lupte cu Ponta şi cu USL, am fi fost, nu la 16%, la 25%. V-am admirat şi vă admir pentru curajul pe care l-aţi avut de a vă antrena într-o bătălie politică în care plecaţi cu un mare handicap în raport cu ceilalţi candidaţi. E curajul omului cinstit care a intrat într-o bătălie pe care o vrea tot cinstită pentru un partid care se luptă pentru cei mulţi, calitate pe care nu o au mulţi nici de la noi, nici de la alte partide. Vă admir curajul, dar acest lucru nu înseamnă că vă votez azi ”, a spus el.

Ioan Oltean a spus că speră ca indiferent de ce se va întâmpla la Convenţia Naţională, toţi cei care sunt în jurul Monicăi Macovei să rămână în partid şi să încerce să intre în structurile de conducere ale PDL. „Eu vă doresc din suflet, şi nu sunt fariseu, să câştigaţi fiindcă nu mi-e teamă că, dacă dumneavoastră veţi câştiga, eu voi fi schimbat din fruntea acestei organizaţii. Dimpotrivă. Sunt convins că voi fi lângă dumneavoastră şi vă voi ajuta ca PDL să ajungă la guvernare în 2016”, a spus Oltean.

El a adăugat că îi este drag PDL şi că membrii PDL Bistriţa-Năsăud sunt de 20 de ani familia sa. „Vă admir şi vă doresc din suflet mult succes. Vă mai spun însă că, în acest moment, nu avem lideri providenţiali. Niciunul dintre candidaţi nu e lider providenţial. Să fim foarte sinceri. Oricare va câştiga, va conta foarte mult echipa. Să vă faceţi o echipă din oameni competenţi şi performanţi şi fiţi convinşi că, în 2016, PDL va fi la guvernare aşa cum merită să fie”, a subliniat Oltean.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud i-a spus Monicăi Macovei că toţi cei care au venit să o asculte au venit din proprie iniţiativă. „Avem o prezenţă numeroasă şi au venit nesiliţi. Vă asigur că, indiferent decâtă simpatie vor manifesta faţă de dumneavoastră, vor rămâne pe lista de delegaţi la Convenţia Naţională. Nu am semnat nicio moţiune, aştept ziua de sâmbătă, pe urmă mă voi poziţiona şi eu. Noi susţinem toate cele trei moţiuni pentru că ne dorim ca toate să fie dezbătute la Convenţia Naţională”, a afirmat el.

Monica Macovei şi Ioan Oltean au încheiat întâlnirea cu gândul la meciul Chelsea Londra – Steaua Bucureşti din Europa League. ”Sper să câştigăm, mă uit la meci”, a subliniat Macovei. ”Hai Steaua!”, a spus Oltean după ce le-a mulţumit tuturor pentru prezenţă.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea o galerie foto.

ref macovei 1 ref macovei 2 ref macovei 3 ref macovei 4 ref macovei 5 ref macovei 6 ref macovei 7 ref macovei 8 ref macovei 9 ref macovei 10 ref macovei 11 ref macovei 12

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.