Actualitate Politică

Monica Săsărman: Trebuie să punem în valoare potențialul pe care județul Bistrița-Năsăud îl are

”Dacă ești corect, sincer, o persoană responsabilă, lucrurile nu pot să nu se întâmple bine. Eu cred că județul Bistrița-Năsăud are o identitate aparte, are un potențial aparte, iar administrația județeană trebuie să gândească foarte bine din această perspectivă. Întotdeauna m-am străduit ca actul administrativ să îndeplinească două condiții: prima, să fie una legală, adică să respecte legislația pe care o avem și a doua, să fie un act administrativ oportun, adică să folosească comunității.

Oamenii vor alege acum între două variante, o administrație județeană care va rămâne pe loc sau una care va performa și mai mult, va desăvârși ceea ce s-a început. Prin toate proiectele, prin toate amendamentele depuse, este un început în toate. Rămâne de văzut cine va face parte din noua administrație, care vor fi proiectele celor care vor veni în acest for deosebit de important. Doar bunul Dumnezeu știe.

Perioada imediat următoare este una de provocare intensă. Dacă administrația județeană nu se mobilizează, vom rămâne codași în accesarea banilor europeni. Trebuie să fim harnici și atenți la mișcările legislative, la tot ceea ce apare.

Punctele pe care noi am considerat că trebuie să le atingem se referă la infrastructura rutieră, infrastructura edilitară, cea de sănătate, învățământ și evident dezvoltarea zonelor cu potențial turistic.

Vom readuce în atenția Consiliului Județean problema satului românesc, depopularea satelor e un fenomen la care trebuie să acordăm atenție. Lipsa de perspectivă pentru valorificarea produselor agricole, greutățile oamenilor din zona rurală și alți factori ne obligă ca administrație să intervenim. Este nevoie de a realizarea un incubator de afaceri, astfel încât cei care doresc să-și înființeze o afacere în zona rurală să poată beneficia de sprijin. Este foarte important să devii atractiv, iar pe tineri, atât cei care termină studii universitare, cât și cei plecați din România, să-i aduci acasă și să devină productivi.

Întreaga populație a județului trebuie să beneficieze de servicii medicale bune, atât cât permit atribuțiile, pentru că noi avem în administrare Spitalul Județean. Înființarea unui centru pentru studenți, căci avem studenți atât la medicină veterinară, la horticultură sau la profil tehnic, care trebuie să beneficieze de servicii educaționale mai aproape de casă și cu costuri mai mici, trebuie să devină o realitate.

Apoi un proiect de impact va fi Masterplanul Energetic al județului și crearea unui centru inovativ pentru tehnologie în energia regenerabilă. De ce spun că este foarte important? E foarte simplu. Trebuie să ne gândim să punem în valoare potențialul pe care județul îl are. În al doilea rând, o asemenea lucrare ar trezi inclusiv interesul investitorilor pentru județul nostru, pentru că la capitolul atragerea investitorilor lăsăm de dorit, locurile de muncă nu există. Pe de altă parte, întotdeauna județul nostru a avut un potențial uman deosebit. Am avut şi încă avem tineri care reprezintă cu brio judeţul în universităţile unde învaţă şi unde doresc să se perfecţioneze. Nu trebuie uitat că ne aflăm într-o zonă cu competitori extraordinari.

Sper că lucrurile vor începe să meargă bine pentru fiecare locuitor din Bistriţa-Năsăud, ne dorim să continuăm împreună dezvoltarea județului. Eu iubesc și respect valorile acestei comunități și îmi voi exercita mandatul cu buna credință care mă caracterizează”

Monica Săsărman, candidat PNL pe lista pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

(PE)

3 comentarii

  • Doamna Sasarman vă așteptăm pe Valea Bargaului, să spuneți oamenilor câte proiecte ați susținut pentru dezvoltarea văii…… începând cu :,, Cotu Iadului,,!

  • Bargauanu intreaba de proiecte si dumneata o iei cu neamurile! In concluzie ai dat singur raspunsul asteptat de la candidata! Raspunsul fiind, atacuri la persoana, denigrari, aranjamente pe sub masa, proiecte zero!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS