Actualitate

Municipalitatea cere în administrare Sala Polivalentă. Ioan Turc: Am aflat cu surprindere de intenția CJ

Municipalitatea cere în administrare Sala Polivalentă din oraș, situată lângă parcul municipal, sens în care a trimis o adresă către Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunțat primarul Bistriței, Ioan Turc.

Pe agenda ședinței de joi a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud se află un proiect de hotărâre prin care se aprobă solicitarea trecerii Sălii Polivalente din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Sportului (prin Direcția Județeană de Sport) în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud. CJ vrea să o folosească pentru pregătirea sportivilor Gloriei 2018 și organizarea de competiții, angajându-se să o reabiliteze.

Primarul Ioan Turc spune într-o postare pe Facebook că a aflat cu surprindere de intenția CJ:

”Am aflat cu surprindere de intenția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud de a solicita trecerea din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Sportului în domeniul public al județului a Sălii Polivalente Bistrița, în condițiile în care noua Sală Polivalentă din Unirea, construită din fonduri guvernamentale, urmează să fie inaugurată în luna august a acestui an.

Menționez faptul că, pentru realizarea Complexului Sportiv Polivalent, municipalitatea a transmis în proprietatea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud o suprafață de aproximativ 22 hectare. Pentru ca evenimentul de inaugurare să se desfășoare în cele mai bune condiții, municipalitatea a dat curs solicitării Consiliului Județean de prelungire a drumului de acces și utilități la Complexul Sportiv, alocând o sumă suplimentară de 540.000 lei.

În luna martie a acestui an, în cadrul discuțiilor purtate cu ministrul Sportului, domnul Carol-Eduard Novák, am fost informat cu privire la un proiect de descentralizare aflat în lucru, care prevede ca sălile polivalente să fie date în administrarea municipiilor, iar taberele școlare în administrarea consiliilor județene.

Având în vedere agenda municipalității privind implementarea programelor ce susțin și dezvoltă infrastructura sportivă, am fost de la bun început interesat de Sala Polivalentă Bistrița, fiind un element-cheie pentru reușita unor proiecte.

Interesul nostru pentru practicarea sportului și a unui stil de viață sănătos de la cele mai fragede vârste este unul real și demonstrat prin sumele semnificative investite. Avem, astfel, cele trei programe de stimulare a elevilor de ciclu primar, gimnazial şi liceal, în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos şi activ prin participarea a peste 5000 de elevi din Bistrița la ore de sport gratuite la baze sportive din municipiu: Programul de stimulare şi recompensare a performanţei şcolare a elevilor din municipiul Bistriţa (HCL 131/ 25.07.2019), Programul privind stimularea elevilor proveniţi din familii aflate în dificultate, beneficiari ai unei burse sociale din municipiul Bistriţa, în vederea practicării sportului (HCL 120/19.08.2021) și Programul „Şcoala de înot”, destinat elevilor din clasele 0 – IV, înscrişi în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa (HCL 150/28.10.2021). Programul „Școala de înot” este o inițiativă unică la nivel național și constă în acordarea unui abonament gratuit la bazinele de înot din oraș elevilor din ciclul primar, pentru deprinderea acestui sport sub îndrumarea unor instructori autorizați.

În zona de agrement Dealul Cocoș, am amenajat trei trasee de downhill care au găzduit două competiții sub egida Federației Române de Ciclism, iar în acest an vom amenaja cel puțin încă două astfel de trasee. Susținem un stil de viață sănătos prin diverse programe și activități, precum „Sport în parc” sau alte microevenimente sportive organizate pe tot parcursul anului.

Intenționăm să construim un bazin olimpic în Complexul Sportiv Polivalent din Unirea, aflat deja în procedură la Compania Naţională de Investiţii. Avem în vedere realizarea unei baze sportive şi de agrement (cu terenuri de sport și bazine) pe fostul teren „Mecanica”, achiziționat cu această destinație. Totodată, ne aflăm în faza de evaluare pentru negociere în vederea cumpărării fostei baze sportive Gloria Bistrița. Dorim ca, după asigurarea unei infrastructuri adecvate, să constituim un club sportiv propriu, cu diverse ramuri sportive, finanţat din bugetul local al municipiului.

Astfel, consider că este oportun ca proiectele noastre să fie susținute prin transmiterea către municipalitate a administrării Sălii Polivalente Bistrița, sens în care am trimis o scrisoare către Ministrul Sportului, domnul Carol-Eduard Novák”.

5 comentarii

  • Sala Polivakentă este mult mai mult decât un teren de handbal!
    Acolo se pot organiza evenimente precum Târgul locurilor de muncă, Adunarea Județeană a Martorilor lui Jehova, Festivitatea de premiere a absolvenților de liceu, Concurs columbofil etc.
    Sala poate fi folosită ca și secție de votare, centru de vaccinare, sală de concerte etc.
    Nu cred ca este bine ca Sala Polivalenta sa fie dată in administrarea clubului PROFESIONIST – Gloria 2018, pentru a fi folosit de către ELITA sportului bistrițean.
    Cred că Sala Plolivalentă ar trebui sa fie a folosită de întreaga comunitate, să fie folosită de catre toți bistritenii interesați de cultura, divertisment, spectacole, evenimente și nu in ultimul rând, de către cei care isi doresc să facă sport.
    Parerea mea este că Sala Polivalentă ar trebui cedată Primăriei Bistrița.

  • E mai puțin important cine-i proprietar, primăria sau CJ, ce-i important e să fie folosită pentru sport, că de aia îi și zice Sala Sporturilor. A, că mai sunt și alte evenimente culturale, când nu-s competiții sportive, nu-i rău. Până în momentul de față, place, nu place, Răducu a avut sânge în instalație și-a sprijinit sportul. În schimb primăria, atât pe vremea crețului, cât și pe vremea turcului, s-a făcut că plouă, ba că nu-s bani, ba că legislația nu le permite…cred că și de această dată, ca și în cazul Spitalului cumpărat de MIS, turcu s-a trezit târziu, dar de ochii electoratului, se bagă în seamă, să aibă scuză, că el a vrut, dar nu s-a putut. Părerea mea !

  • Lasă că se înțeleg ei, doar fac parte exact din aceeași famiglie! Stați cuminți, fac numai gâlceavă pentru a ține lumea ocupată, în timp ce tarbales congresul, știți voi! Evident că sala polivalentă ar trebui să fie a tuturor, să servească interesul public și nevoile comunității bistrițene, dar, na, așa cum se întâmplă de regulă, toate sunt făcute în virtutea interesului public doarcă după sunt deturnate în beneficiul unor interese subterane. Unde mai pui că trecerea sălii către primăria condusă de un ins precum Turc, o părere personală, ar fi o idee catastrofală, așa cum mandatul acestuia, până în prezent, este o catastrofă. Deci, bătălia este pe avantajele și beneficiile pe care le generează sala. Bătălia este în famiglie. Cine crede că între psd și penaleu, alias fsn, există vreo diferență de viziune și calitate umană, profesională și morală, să fim serioși, fie e naiv, fie a picat în cap, fie este de o prostie rarisimă. Deci, se vor înțelege, vor înjumătăți avantajele și asta e. În orice familie mai există dispute, cu atât mai mult într-o grupare mafiotă care a pus țara pe butuci!

  • Motto:
    „Au făcut nu stiu de ce
    O „Polivalentă” nouă
    Si cu cea care mai e
    Stau degeaba două.”
    (Parodie după o epigramă)
    Pentru că pe Radu Moldovan nu-l duce capul, orasul Bistrita va avea două săli polivalente si nici o sală de spectacole performantă pentru un oras resedintă de judet. Din moment ce ai o sală polivalentă intr-o zonă ultracentrală din oras, ce rost are să mai faci una la dracu-n praznic, pe păsunea din Unirea când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrita. Oricum cheltuielile de administrare si functionare a unor astfel de săli nu sunt deloc mici si ele nu pot fi acoperite doar din pretul biletelor vândute la evenimentele sportive sau culturale pe care urmează să le găzduiască. Asa se explică faptul că pentru acoperirea cheltuielilor de functionare Sala Polivalentă din Cluj-Napoca beneficiază de un contract de sponsorizare in valoare de 600.000 de euro făcut cu Banca Transilvania , in baza căruia a preluat si denumirea de „BT Arena”.
    In prezent Sala Polivalentă „BT- Arena” din Cluj-Napoca este cea mai mare din România , având capacitatea de a găzdui 7227 spectatori la jocurile de echipă in sală, 9700 spectatori la meciurile de box si până la 10.000 spectatori pe gradene si in picioare la concerte si alte evenimente culturale. In plus, BT-Arena mai are si avantajul de a fi situată intr-o zonă centrală a Clujului , pe Aleea Stadionului, in imediata vecinătate a parcului mare „Simion Bărnutiu”.

  • Ioan Turc nu are nici un drept sa ceara aceasta sala Polivalenta! Terenul chiar dacă a fost trecut de la primărie la CJ a fost trecut când încă era Crețu primar, finanțarea a fost asigurată de Ministerul Dezvoltării condus la acea dată de deputatul Daniel Suciu. Nu vorbesc de faptul că acest proiect de la creionare la finalizare s-a făcut datorita președintelui CJ Radu Moldovan! Astea sunt realizări nu povesti „vom face” si „vom drege” si dupa el rămâne zero barat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS