Actualitate

Municipalitatea depune încă două proiecte de reabilitare termică a blocurilor

Primăria Bistriţa, care derulează trei proiecte de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 1, 2 şi 3, va depune încă două cereri de finanţare cu bani europeni pentru reabilitarea termică a patru blocuri cu 194 de apartamente (Bistriţa 4 şi 5), în valoare totală de peste 3,6 milioane lei.

În atenţia Consiliului Local sunt două proiecte privind aprobarea cererilor de finanţare pentru proiectele intitulate ”Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe” – Bistriţa 4 şi Bistriţa 5, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

În proiectul Bistriţa 4, în valoare totală de 868.329,53 lei, este vorba de reabilitarea termică a blocului de pe str. Panait Cerna nr.1, Sc. A şi B, cu un număr de 37 apartamente. Contribuţia Primăriei este de 30% şi contribuţia asociaţiei de proprietari este de 10%.

Proiectul Bistriţa 5 presupune reabilitarea termică a trei blocuri cu 157 de apartamente în total: de pe str. Ştefan cel Mare nr. 3, Bl. 3, apoi blocul de pe str. Constantin Roman Vivu nr. 10, sc. A, B, C şi D, precum şi Bl. 5 de pe str. Andrei Mureşanu, Sc. A, B şi C. Valoarea proiectului este de 2.822.659,70 lei. Contribuţia Primăriei este de 20% şi tot atât contribuţia asociaţiei de proprietari.

O municipalitate poate depune mai multe proiecte, fără a depăşi însă o valoare de 35 % din alocarea pe regiune. Primăria Bistriţa derulează în acest moment trei proiecte ”Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe” – Bistriţa 1 (3 blocuri, 235 apartamente, 3,6 milioane lei, lucrări începute), Bistriţa 2 (15 blocuri, 1.074 apartamente, 17,7 milioane lei) şi Bistriţa 3 (10 blocuri, 794 apartamente, 15,6 milioane lei).

Lucrările propriu-zise care se vor realiza în cadrul proiectului sunt următoarele: izolarea termică a părţii opace a faţadelor, finisaje exterioare, înlocuire tâmplărie exterioară, închidere balcoane/logii cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor, izolarea termică a planşeului peste subsol şi/sau ultimul nivel, reparaţii acoperiş tip şarpantă din elemente de lemn şi înlocuire învelitoare degradată la şarpantele autorizate, izolarea termică a soclului (pentru blocurile care nu au la parter spaţii comerciale), refacere trotuare în jurul blocului.

Realizarea lucrărilor de reabilitare termică are ca scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe proiectate şi construite în perioada 1950-1990, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/mp/an arie utilă, iar scăderea consumului specific de energie pentru încălzirea locuinţelor trebuie să fie de minim 40% din consumul evidenţiat în certificatul de performanta energetică corespunzător stării iniţiale a blocului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.