Actualitate

Municipalitatea vrea să facă din simbolul orașului un produs turistic competitiv pe piaţa internaţională

Primăria Bistriţa va depune pe fonduri europene un proiect complex, în valoare de 5 milioane de euro, de restaurare a Bisericii Evanghelice, simbolul orașului, în vederea introducerii ei în circuitul turistic internaţional. În plan sunt prevăzute reabilitarea navelor bisericii, vitraliilor, picturii si mobilierului, recondiţionarea elementelor cu valoare istorică, dar şi realizarea unui punct de atracţie turistică de referinţă.

Anul acesta, de la bugetul local se alocă 358.000 de lei pentru proiectare.


”Este vorba de finalizarea reabilitării Bisericii Evanghelice, respectiv reabilitarea mobilierului. Pentru că avem un mobilier extrem de prețios, poate cel mai prețios mobilier bisericesc din România, părțile laterale vor fi expoziție de mobilă bisericească veche reabilitată, pe care se va putea și sta la concerte. La exterior avem de făcut vitraliile și tencuielile la pereți, iar frescele care s-au găsit sub tencuiala actuală vor fi puse în valoare. Biserica va fi finalizată cu absolut toate, cu orgă, cu instalație de iluminat, de sonorizare și toate celalalte. Chiar și după finalizarea Palatului Culturii, Biserica Evanghelică va rămâne cea mai spațioasă sală de spectacole, undeva la 1.000 de locuri cu tot cu balcon față de 300 și ceva cât are Casa de Cultură. După reabilitare, vor fi concerte în Biserica Evanghelică tot timpul anului, va fi încălzire din pardoseală”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Obiectivul este asigurarea exigenţelor de performanţă de rezistenţă, stabilitate, siguranţă şi confort în exploatare a bisericii, restaurarea arhitecturală, restaurarea componentelor artistice din piatră, picturi murale, vitralii, şi a bunurilor mobile (mobilierului bisericesc, orga, covoare, obiecte bisericeşti) cu caracter de unicat. Scopul investiţiei este ”punerea în siguranţă a acestui monument de interes naţional, protejarea şi punerea în valoare a tuturor valenţelor artistice, în vederea reintegrării în viaţa culturală a comunităţii şi deschiderii obiectivului turismului cultural. Necesitatea implementării acestui proiect decurge din dorinţa de a crea un produs turistic competitiv pe piaţa internă şi internaţională”.

Lucrările prinse în proiect sunt: consolidarea şi restaurarea bisericii – pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din navă, cor şi galerie, restaurarea celor două portice de intrare, reabilitarea tâmplăriilor şi vitraliilor; restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; instalaţii pentru semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii de cureţi slabi (semnalizare efracţie şi amplificare sunet), instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga); restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI – XIX; amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate în Transilvania.

Amenajarea funcţională urmăreşte diferite tipuri de folosinţă a sălii bisericii: slujbe religioase cu ocazia sărbătorilor, organizate în corul şi nava bisericii, expoziţie de mobilier bisericesc păstrat preponderent in situ, cu grupuri de bănci şi strane aparţinând breslelor, cum s-au format de-a lungul timpului (expoziţia va fi organizată la parter şi la galerie, cu circuit marcat, vizitare cu sau fără ghid), sală de concerte şi spectacole cu capacitate de 750 persoane (spectacolele se organizează în afara programului de vizitare a bisericii sau a slujbelor).

Navele laterale vor fi ocupate de mobilierul restaurat cu amenajare muzeală, astfel să fie posibilă circulaţia vizitatorilor, respectiv a spectatorilor dacă este cazul. În navele laterale vor remontate băncile grupate ale breslelor, conform amenajării iniţiale, lateral stâlpilor. În aceste bănci se va permite accesul spectatorilor. Pentru încălzirea locurilor din navele laterale se vor utiliza perne electrice. La perete se remontează stranele sculptate, pictate, de preferinţă în locurile iniţiale a acestora. Stranele fiind mai valoroase, nu se permite aşezare spectatorilor. Între strane şi pachete de bănci există loc de circulaţie de cel puţin un flux de vizitatori. Pentru nava centrală există trei variante de mobilare dintre care oportună este considerată varianta în care băncile lungi restaurate se montează la loc, conform amenajării originale.

Galeria navei va fi amenajată pe ambele laturi cu băncile restaurate, remontate in situ, respectiv o parte din băncile mutate de la parter. Băncile se dispun pe ambele laturi lângă balustrada galeriei. Zonele laterale de lângă pereţi vor fi ocupate cu exponate de obiecte bisericeşti în vitrine şi panouri cu istoricul clădirii, cu istoricul lucrărilor, respectiv expoziţii temporare, organizate după tematică aleasă.

În pardoseala corului sunt înglobate mai multe pietre funerare, care se desfac şi vor fi expuse lângă perete, în jurul altarului. După cercetarea arheologică se vor remonta plăcile de piatră originale şi completate pe strat pietriş şi nisip. Sacristia va fi dotată cu încălzire cu panouri cu infraroşu şi se va amenaja ca o capelă cu 16 locuri, pe scaune, cu masă de altar şi o strană. Aici vor fi expuse statuile restaurate de pe turnul bisericii.

Fiind cea mai mare şarpantă gotică păstrată din Transilvania, vizitarea podului va fi o atracţie turistică de excepţie. Şarpanta reconstruită, consolidată şi reparată în urma incendiului din 2008, va fi vizitabilă prin turnul bisericii, cu care comunică pe un gol de uşă. Pentru vizitare se propun platforme la diverse nivele şi scări din lemn, respectiv iluminat secvenţial cu reflectoare. Vizitarea podului se va face numai în grupuri organizate şi supravegheate de un ghid. Pentru exploatarea podului în condiţii de siguranţă, cu ocazia executării lucrărilor se va ignifuga din nou toată şarpanta peste navă şi cor.

Prin anvergură, importanţă, realizare artistică şi arhitecturală, Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului vechi, dominat de silueta acesteia şi verticala turnului ei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS