Social

Munții Bârgăului vă așteaptă cu tot cu frumoasele lor gențiene (FOTO)

Vom ieși din starea de urgență zilele acestea, iar la sfârșit de săptămână e liber la drumeții. Merită să începeți să vă bucurați de aer curat chiar în Pasul Tihuța din Munții Bârgăului, la cota 1200, unde peisajul e absolut superb de câte ori privești în sus, dar și în jos. Asta pentru că au înflorit gențienele și alte surate ale lor care fac primăvara atât de frumoasă.

Așa cum puteți vedea din aceste fotografii, pe munte zăpada încă nu s-a topit, iar dacă prindeți o zi cu vizibilitate bună, veți putea face fotografii demne de colecție.

Foarte frumos este și covorul de flori, în această perioadă fiind sezonul de înflorire al gențienei, o floare care crește în regiuni alpine din Asia, Europa și America. E o flaore căreia îi place soarele.

Deocamdată, Mănăstirea Piatra Fântânele o puteți admira doar din afară, dar chiar și așa tot merită efortul să ajungeți până în preajma ei.

14 comentarii

  • Înțeleptul grec Dioscorides a scris acum 2000 de ani că regele ilir Gentios a folosit jinsura galbână (așa o numeau păstorii din Munții Rodnei) în combaterea ciumei. (Flora R.P.R. – vol. 8, p. 447 și următoarele, anul 1961)
    La noi în județ găsim:
    1. Gentiana lutea – ghințura-galbenă (Munții Rodnei: Pietrosu Mare, Omu, Gemenea, Cisia, Galați, Mihăiasa, Obârșia Rebrii, Putredu, Corongiș)
    2. Gentiana ciliata (Bistrița)
    3. Gentiana cruciata (Rodna)
    4. Gentiana phlogifolia (Ineu)
    5. Gentiana punctata (Munții Țibleșului: Gârbova; Munții Rodnei: Petrosu Mare, Puzdrele, Muscheta, Piatra Rea, Izvorul Cailor, Galați, Piatra Albă, Ghergheleu, Repedea, Corongiș, Ineu, Gemenea; Munții Călimani: V. Haitii, Strunioru)
    6. Gentiana clusii (Munții Rodnei: Pietrosu, Știol)
    7. Gentiana excisa (Munții Țibleșului: Munceluș, Arsu; Munții Rodnei: Puzdrele, Ineu, Știol)
    8. Gentiana asclepiadea – lumânărica-pământului (Munții Rodnei: Pietrosul Mare, Ineu, Corongiș; Rodna, Bistrița) > Gentiana asclepiadea albiflora (Munții Țibleș, Munții Rodnei)
    9. Gentiana pneumonanthe (Rodna, Zagra – la Măgra Lupului, Chiochiș) > Gentiana pneumonanthe minor (Rodna)
    10. Gentiana frigida (Munții Rodnei: Ineu)
    11. Gentiana nivalis (Munții Rodnei: Petrosu Mare, Putredu, Piatra Rea, Galați, Cisia, Repedea, Corongiș, Ineu, Gemenea)
    12. Gentiana orbicularis (Munții Rodnei: Puzdrele, Corongiș)
    13. Gentiana verna (Munții Rodnei: Știol, Fața meselor, Puzdrele, Izvorul Cailor, Ineu)
    14. Gentiana tenella (Munții Rodnei: Galați, Corongiș)
    15. Gentiana praecox (Munții Rodnei: Pietrosul Mare, Corongiș, Beneș)
    16. Gentiana axillaris (Munții Țibleș)
    17. Gentiana austriaca (Valea Vinului)

    Toate aceste determinări și localizări le datorăm unor savanți precum Florian Porcius, Iuliu Prodan, Alexandru Buia, Iuliu Moraru. George Călinescu se mira că găsește în caietele lui Coșbuc tot felul de denumiri abstruse de plante. La fel, Liviu Rebreanu cunoștea foarte bine flora locală. Sfertodoxii care trag sforile la Bistrița au auzit de ei? Ceea ce știm este faptul că sfertodoxii care ne joacă la alba-neagra denumesc plantele, burene. În timp ce prințul Charles era însoțit în Transilvania de un aplicat botanist englez, sfertodoxii de la Bistrița se strofocau, nădușeau să-i ridice o statuie cutărui politruc chinez.

  • Cica cine nu planteaza un POM se spune ca nu e OM ! Ca sa mai acoperiti din cioate nimeni nu va opreste sa plantati si sa faceti si un pic de sport ca si asa natia este obeza. Cu ajutorul Domnului de 30 de ani am trecut cu bine testul si am dat viata la o padurice experimentala care arata grozav si inca vreo 200 de brazi, molizi, pini care se gasesc din plin in cele doua parculete din Sirioara. Lotul cinci a luat fiinta in aceasta primavara alaturi de nepotii mei plantand inca 150 de salcami .S-au adus deja si albine sa se adapteze si inmulteasca pt. anii care vor veni. Mierea si produsele de stup alunga covizii si maresc imunitatea fratilor. La treaba !

  • M-am bucurat sa vad aceste fotografii, aceste locuri minunate de la Pasul Tihuta, care imi sunt atat de dragi. Pe când Manastirea de la Piatra Fântânele era pastorita de un calugar, Adrian Fageteanu, în secolul trecut, am facut acolo, casatoria religioasa. Acum, Adrian Fageteanu este in ceruri, dar a fost unul din marii duhovnici ai Ortodoxiei. Mutumesc pentru aceasta bucurie a primaverii.

    • Vorbim cu Turc sa ii spuna lui Tataru sa vorbeasca cu Turcanu (fosta Tatarcanu) sa vorbeasca cu neamtul sa ii spuna ungurului sa se sfatuiasca cu arabul si ii lase pe romanashi la iarba verde. =))

    • Si ca sa fie mai interesant, Tataru sa vorbeasca in engleza, ca tot erau penelistii foarte sensibili la modul in care cailalti vorbesc limba engleza.

    • Numai să nu se supere Bacalbașa, tătânele vostru, get-begetul.

    • @Dalai-Iama – Blocul Lama

      Stai linistit ca nu se supara nimeni cand citeste Tataru in engleza. =))
      Numai Grinda e mai tare decat Tataru. =))
      Grinda are si avantajul ca se face de kko orice ar spune.

  • Superbe imagini surprinse și trimise spre inimile noastre! Nici nu știți câtă bucurie ne aduceți în suflet cu articolele dvs. cu imagini din natură…. Poate pentru mulți dintre cititorii dvs nu e mare lucru să vadă o floare sau un peisaj de munte. Pentru mine e ca ún balsam… de 10 ani sunt țintuit într-un scaun cu rotile, dar asta nu mă împiedică să vă urmăresc articolele! Multă sănătate tuturor! Bucurați-vă de tot ce vă înconjoară! Cu deosebit respect, Toader

  • Gențiane minunate, peisaje de poveste! Felicitări pentru așa colaborare: dvs cu penelul și fotograful atent să surprindă ce e mai frumos din natură. In această perioadă atât de tulbure avem nevoie de oameni ca voi, care să ne încânte privirea și să ne descrețească frunțile! Felicitări TimpOnline! Continuă să scrii și noi continuăm să citim!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS