Sănătate Social

„Muștele” care au invadat orașul sunt de fapt furnici, susține inginerul Traian Andron

Zilele trecute, orașul era pur și simplu invadat de insecte înaripate care păreau muște. Inginerul Traian Andron, președintele Asociației Apicultorilor Bistrița-Năsăud, susține însă că acestea erau furnici.

Într-un articol publicat în cotidianul Răsunetul, Traian Andron explică faptul că ne-am făcut griji atunci când am crezut că ne-au invadat muștele.

„Nu sunt muște, ci femele înaripate și fecunde (purtatoare de ouă) de furnică în special din speciile Formica Rufa Rufa- var Nigricans, Formica Pratensis și Formica Polyctena. (…) Apicultorii mai în vârstă știu atât din practică, cât mai ales din lucrările regretatului prof. Ion Cârnu, despre importanța protejării coloniilor de furnici (a mușuroaielor), lucru care poate contribui enorm în anii viitori la dezvoltarea coloniilor de insecte producătoare de mană”, scrie domnia sa.

Traian Andron îi sfătuiește pe apicultori să nu distrugă mușuroaiele de furnici întrucât acestea sunt necesare pentru echilibrul ecologic, dar totodată le recomandă să le țină la o distanță de cel puțin 20 de metri de stupi.

„E bine să se folosească cu precădere mijloacele biologice de combatere a furnicilor cum sunt : împrăștierea de cenușă de lemn, var ori alte amendamente calcaroase, sare, urină și must de gunoi de grajd peste mușuroaie. Nu e recomandată metoda agresivă de distrugere a mușuroaielor cu sapa, deoarece e mai util echilibrului natural să determinam schimbarea P.H.-ul (aciditatea) solului din mușuroi și din vecinatatea acestuia , obligând astfel furnicile să emigreze în căutarea altui loc având un mediu acid favorabil la rândul lui secreției de acid formic, acid care, precum propolisul pentru albine este principalul mijloc natural de apărare a coloniilor de furnici”, mai notează Traian Andron.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS