Sport

Neplătiţi, jucătorii Gloriei au refuzat să se antreneze. Clubul nu a luat licenţa de Liga I la prima instanţă

Jucătorii echipei Gloria Bistriţa, locul 3 în play-off, au refuzat să participe la antrenamentul de marţi, protestând astfel vizavi de faptul că nu au mai fost plătiţi de aproape şase luni. Clubul bistriţean, aflat în insolvenţă, va afla la sfârşitul săptămânii dacă va primi licenţă pentru Liga I în urma verdictului Comisiei de Apel, după ce la Comisia de licenţiere s-a primit aviz nefavorabil.

Jucătorii Gloriei Bistriţa aveau programat antrenament marţi dimineaţă, însă au decis să nu intre pe teren şi să nu efectueze pregătirea, în semn de protest faţă de faptul că nu au mai fost plătiţi din decembrie, atunci când li s-a achitat o rată din contract. Între timp nu au primit nici măcar o primă de joc. Portarul Călin Albuţ, căpitanul echipei, a spus că lucrurile nu mai pot continua în acest fel.

Fotbaliştii iau în calcul inclusiv să nu facă deplasarea la meciul de sâmbătă de la Râmnicu Vâlcea, din etapa a 6-a a play-off-ului.

Sâmbătă la prânz, directorul de Licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru, FRF va anunţa oficial rezultatele procesului de licenţiere pentru cluburile de Liga a II-a care ar putea promova pe prima scenă. Dosarul Gloriei va putea ajunge pe masa Comisiei de Apel, clubul bistriţean neprimind licenţă în prima instanţă, la Comisia de licenţiere. Prosport scrie că nici CS Universitatea Craiova nu a primit dreptul de a evolua din vară pe prima scenă a fotbalului românesc.

Niciunul dintre reprezentanţii conducerii ACF Gloria nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.

Consiliul Local Bistriţa a prins în bugetul pe 2014 două milioane de lei în fondul de rezervă destinaţi clubului de fotbal, însă până acum nu s-a găsit modalitatea legală de a-i aloca, după cum a spus în mai multe rânduri primarul Ovidiu Creţu.

În ianuarie 2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis cererea ACF Gloria 1922 Bistriţa şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului.

Reamintim că la finalul sezonului 2011-2012 al Ligii I, deşi se clasase deasupra liniei retrogradării, Gloria Bistriţa nu a primit licenţă din cauza datoriilor către bugetul statului şi a fost retrogradată în Liga a II-a.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS