Actualitate

”E nevoie de schimbarea legii electorale: vot electronic și alegerea primarilor în două tururi”

”Când o majoritate reprezintă doar 20% din electorat, acea coaliție nu are legitimitate în fața cetățenilor. Votul electronic ar putea fi soluţia facilitării accesului la vot pentru toţi alegătorii, atât din România, cât și din Diasporă. De asemenea, sistemul ar putea avea ca efect creşterea participării la vot a tinerilor, a electoratului inactiv la ultimele alegeri (61% din populația cu drept de vot). Deocamdată, doar Estonia foloseşte votul electronic, unele cantoane din Elveţia şi francezii din străinătate. Dacă la alții se poate, sigur s-ar putea și la noi dacă există voință și bună credință, un act cu atât mai necesar în anul Centenarului Marii Uniri, sau cu prilejul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:

”După acțiunea civică #Fără penali în funcții publice, USR urmează să lanseze, împreună cu societatea civilă, o altă inițiativă cetățenească care vizează schimbarea legii electorale și strângerea a 100 de mii de semnaturi, pentru modificarea Legii electorale!

Aceste inițiative au și rol educativ, de informare și conștientizare a opiniei publice. În special pentru cei care cred că politica e ceva murdar (nimic nou sub soare…) și pentru care nu merită să își bată capul! Ce schimbări promovăm? Diaspora o mai bună reprezentare în Parlament, nu doar 6 parlamentari, mai puțini decât are județul Bistrița-Năsăud. Românii responsabili au nevoie de o lege electorală modernă, care să faciliteze accesul la vot! Prezența la vot e o responsabilitate civică care cere educație civică și juridică, deci cere timp! Pe termen scurt e nevoi de schimbarea legii electorale, îmbunătățirea și eficientizarea sistemului de vot prin corespondență, propunerea votului electronic și mai ales alegerea primarilor în două tururi de scrutin! USR a depus deja în Parlament câteva inițiative legislative de modificare a legii electorale: scăderea pragului electoral de 5% la 3% și îmbunătățirea sistemului de vot prin corespondență”.

11 comentarii

    • PSD trebuie să fie obligat să fie de acord cu asta… acest partid nu este România!

  • „Prezenţa la vot e o responsabilitate civică, (care) o educaţie civică şi juridică (adecvată), deci cere timp!”, la fel ca şi exprimarea ideilor în scris, într-o limbă română corectă, care cere „cunoaştere”, ceea ce se pretinde şi de la politicieni! De asemenea, se cere de la politicieni, aleşi şi guvernanţi să reprezinte interesele cetăţenilor, nu propriile interese, cele ale infractorilor, ci pe cele ale celor care i-au „trimis” şi în care au avut încredere că vor rezolva problemele economice, sociale şi culturale ale întregii societăţi. Educaţia trebuie să stea în centrul atenţiei politicienilor, care să fie în primul rând ei educaţi, să poată să educe, nu cum este la noi, unde am ajuns ca nişte sfertodocşi să facă legi şi să ne guverneze după bunul lor plac, prin abuzuri, numai „pentru că ei pot”. Schimbarea nu poate veni decât prin asumarea de către politicieni a sarcinii de slujire a societăţii, de a da satisfacţie celor care i-au angajat. Ca să poţi să faci educaţie, trebuie ca aceasta să posede toate condiţiile pentru desfăţurarea acestei activităţi la un nivel calitativ corespunzător şi nu numai timp, ci cu o mai mare intensitate, şi nu prin minciună. Mitingurile, manifestaţiile nu sunt de ajuns pentru schimbare, ele doar atrag atenţia asupra problemelor, a defectelor din societate, ne îndeamnă doar să ne trezească, să observăm care sunt tarele societăţii. Iar schimbarea, eliminarea răului în societatea democratică se poate face doar prin vot. Da, alegerea, luarea unei decizii trebuie să fie luată în cunoştinţă de cauză, pentru care este necesară cunoaşterea şi aprecierea adevărului. Propunerile cu privire la schimbarea legii electorale,precum şi modalitaea de înfăptuire a acesteia sunt bune, dar acţiunea pentru realizare trebuie să înceapă din timp, cu o informare corectă, încât să nu fie prea târziu.

  • Azi am mai învăţat ceva, iar acest lucru datorită unui răspuns dat de către doamna Cristiana Sabău unui comentator, prin care atrăgea atenţia cititorilor asupra faptului că titlurile cărţilor, ale articolelor sau altor materiale scrise, nu dezvăluie întotdeauna adevărul ce se ascunde în spatele titlului. Se poate întâmpla, ca din citirea respectivului material să rezulte cu totul altceva. Dacă nu priveam cu seriozitate acest imbold, sfat al doamnei Cristiana, aveam numai de pierdut, nu ajungeam să vizionez videoclipul recomandat de către Tristan bazându-mă pe o preconcepţie cu privire la numele de Voiculescu. Şi e bine că am ridicat sfatul la rang de principiu, şi nu am ascultat de ideea preconcepută pentru judecată la primul impuls, am vizionat videoclipul şi, spre surpriderea mea plăcută am cunoscut un om adevărat, un frate căruia îi pasă de semenii lui, care a înţeles care este cea mai importantă lege in viaţa socială (în lume), respectiv iubirea, şi că aceasta produce încredere în aproapele tău, creând o forţă de coeziune în stare ca oamenii să adere benevol în jurul ideii de a-ţi ajuta aproapele, fără să aştepţi vreo recompensă. Aceasta este atitudinea unui CREŞTIN adevărat. Iată că mai există şi OAMENI adevăraţi.

    • Mă bucur că am putut să-l fac cunoscut pe domnul Vlad Voiculescu, poate ne regăsim în propunerea sa.

  • S-a scarbit lumea de clasa politica incat cred ca multi n-ar vota nici daca te-ai duce cu buletinul de vot si i l-ai pune sub nas intr-un moment cand nu are absolut nimic de facut. S-a cam saturat lumea si din pacate nu vede nici alternative la PSD, cu tot respectul pentru doamna Iurisniti, foarte activa dealtfel pe acest site si nu numai. Ca sa te informezi corect presupune un oarecare efort intelectual si niscaiva educatie civica. Nu stiu. Poate si 7 ani de acasa? Noi romanii ne informam din tabloide, fie ele tv, net, etc, sau din ce spune unul sau altul pe facebook sau in fata blocului. Doar inca 2-3 gafe mari ale PSD-ului mai pot scoate lumea pentru a vota si doar din nou „anti”. Si tare am impresia ca Dragnea nu v-a mai permite derapaje mari, e prea insetat de putere incat s-o mai lase din mana. O va schimba pe Veorica taman inainte de alegeri cu un premier „mai competent”, le va mai da bugetarilor si pensionarilor inca 2-300 de lei si poftim, le-am facut si program de guvernare si plan tactic de campanie electorala. Scuzati pesimismul, dar vad tot mai putina lume la proteste. Lumea a cam obosit si s-a scarbit. In Romania nu-si mai da nimeni demisia, parca i-a legat Dragnea pe toti de scaun. 1000 de demonstranti sau 100.000 e totuna. Toti asteapta semnalul de la jupanul cu mustata, absolut toti front comun in jurul tatucului, nici macar o voce, un semn de intrebare legate de directia in care ne miscam. Toti pana in panzele albe. Cum sa nu fii scarbit de toti oamenii astia? Atata nesimtire si lipsa de caracter si de responsabilitate. Si mai sunt si unii ca Tariceanu si Varujan, pe care eu unul ii consideram politicieni responsabili pana prin 2008-2010. Nimic nici de la astia, ba uneori apara actiunile PSD-ului mai abitir ca cei din PSD. Rusine! Suntem din nou ca in anii 90, cand erai ori cu Iliescu, ori antiIliescu. In anul centenarului, doar ura ne mai poate impinge la vot.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.