Când partidele se întreabă de ce nu se alătură lumea protestelor organizate de ele, ar trebui să se uite fiecare puţin înapoi şi să-şi amintească numele foştilor aliaţi. PSD a guvernat atât cu PNL, cât şi cu vechiul PDL. La vremea potrivită şi-au împărţit teritoriile, funcţiile, banii. Apoi s-au certat pentru că le-au mai ajuns nici teritoriile, nici funcţiile şi nici banii. Şi nu au mai avut ce face, după luni şi ani de foamete în opoziţie, decât să strige unii împotriva altora.
În funcţie de profilul partidului, unii au strigat cot la cot cu oameni aduşi din judeţ cu zeci de autocare, nişte nefericiţi care nici nu ştiau de ce se aflau acolo, dar probabil aşteptau after-party cu mici şi bere, iar alţii au strigat, unii stânjeniţi, alţii amuzaţi, alături de colegi îmbrăcaţi la fel de bine – cam de o mie de euro fiecare, vorba cuiva – în aşteptarea aceluiaşi after-party, dar cu muşchi de vită şi coniac fin.
Să fim sinceri şi serioşi. Cine mai crede azi că un partid politic iese să în stradă pentru binele poporului? Acele partide care au văzut deja în diverse combinaţii cât de bine le este lor la putere?
Mă uitam aseară la mitingul organizat de PNL. Nu a fost nici mai bun, nici mai rău decât cele organizate de PSD de-a lungul timpului, singurul dezavantaj fiind acela că anumite personaje au protestat şi alături de PSD împotriva actualilor colegi de partid din fostul PDL. În 2012, urlau în faţa sediului PDL de pe pietonal, azi îl ocupă mândri că sunt de dreapta. De ce au protestat de fiecare dată? Nu pentru vreun alt motiv decât acela pentru a ajunge la guvernare. Desigur că, în mare parte, electoratul este amnezic, însă o mică parte din el se mai uită la fotografii de acum 5 ani şi se întreabă când au fost sinceri vechii liberali cu celebra doamnă Calo în frunte? Atunci sau acum? Dacă mă întrebaţi pe mine: niciodată.
Iată o imagine din februarie 2012: protest USL (PNL, PSD şi PC) împotriva PDL.
Şi alta din 20 noiembrie 2017 care apare pe Facebook cu mesajul „Alături de colegii liberali!”.
Şi tot aseară, la miting, am mai văzut un tablou penibil. Alt personaj specializat în organizări, Dan Tanko de la PSD, miştocărea grupul de liberali de pe trotuarul Prefecturii taman în timpul marelui protest (sursa foto: Ziar de Bistriţa). Când l-au văzut, câţiva dintre marii adversari ai PSD din grupul de aşa-zişi manifestanţi chiar şi-au prezentat omagiile şi l-au bătut prieteneşte pe umăr, probabil în amintirea mitingului din 2012 când urlau împreună în faţa aceleiaşi clădiri, dar cu mai mult folos. Mi s-a părut ridicolă întreaga scenă. Îmi aminteam cum, în 2008, în sediul PDL ni se prezentau nişte înregistrări cu două personaje, unul înalt şi altul scund, care noaptea decupau ochii şi desenau mustăţi pe afişele electorale ale primarului de atunci, Vasile Moldovan. Aveam să aflăm că ar fi fost George Avram şi Dan Tanko. După aproape 10 ani de la acel caraghiolosâc, George Avram e răsplătit cu un salariu lunar de peste 10.000 de lei, iar Dan Tanko face mişto de toată lumea în calitatea lui de om liber. Cel puţin, asta reiese din declaraţia de avere a soţiei angajată în primăria administrată de George Avram.
Această fotografie e făcută în momentul în care consilierul municipal PNL Diana Morar i-a oferit lui Dan Tanko un pliant cu nemulţumirile liberalilor, iar acesta a refuzat să-l primească.
Să nu credeţi cumva că pe partea cealaltă, a aşa-zişilor manifestanţi, nu am văzut alte personaje care s-au pitit ca nu cumva să apară în poze, oameni care au ocupat fotolii de şefi la stat în timpul guvernării PDL şi care s-au dat singuri la o parte când a venit PSD la putere, dar nu degeaba. Li s-a dat alt post la fel de călduţ. „Să nu mă fotografiaţi!”, mi s-a cerut. „Sunt funcţionar public!”. Aşa, şi ce cauţi la partid? La acest partid? Sediul celor care ţi-au dat funcţia e mai jos, pe Şincai. A, ştiu ce cauţi! Aştepţi momentul în care partidul tău să ajungă iar la guvernare şi tu să revii pe scăunelul plătit cu zeci de mii de lei lunar, mai generos ca-n alte dăţi pe când ai fost obligat să-l laşi liber.
Fireşte că politica o fac oamenii, mai buni sau mai răi, fiecare cu interesele lui. În opinia mea, însă, dar nu numai, oamenilor de dreapta nu le stă bine în stradă, nu-i prinde postura de urlători pe la geamurile nimănui. Le-ar sta mai bine să-şi pună mintea la lucru şi să vină în faţa electoratului cu un program clar de guvernare locală şi naţională. Să ne spună ei cum să facem ca să ne fie mai bine. De întrebările lor retorice din consilii locale şi de aceleaşi critici îmbrăcate în cuvinte frumoase chiar m-am săturat.
În ce priveşte protestele celelalte, organizate pe Facebook şi de aşa-zisa societate civilă, nici acelora nu le văd rostul. Plus că au şi căzut în derizoriu. În fapt, partidele la putere ar trebui lăsate în pace să guverneze până la capăt şi să aplice toate măsurile de până acum şi încă pe atâtea. Dacă românului îi place să dea 6 lei pe litrul de benzină şi 5 lei pe un euro, de ce să-l zgândărim din fericirea lui? Dacă vrea să se uite cum clica partidelor – plătită cu 10.000 de lei lunar – cumpără din hipermarketuri doar icre negre fiindcă are cu ce, iar el nu are bani nici de o conservă, să se uite. Dacă îi era dor să fie plătit cu zeci de milioane cu care să nu poată cumpăra nimic, daţi-i-le. Păcat de Dumnezeu să luăm omului fericirea de a circula cu o rablă pe care a dat 500 sau 1000 de euro. Are şi el, în sfârşit, maşină. Poate sta mândru în coloană înaintând cu 1 la oră. Nici măcar nu-i trebuie vreun autoturism performant. Pentru ce să-l obligaţi să vrea mai mult dacă atât îşi doreşte? De ce să-i faceţi drumuri dacă el e mulţumit şi aşa? Până la urmă, România a îndurat 40 de ani de întuneric, frig şi foame, în timp ce la cantina partidului se mâncau icre negre. Poate că îi era dor poporului de „iepoca de aur”.
Dacă nu îi place, atunci să se prezinte la vot şi să-şi folosească puterea pe care i-o dă ştampila aceea mică. Să nu mai stea acasă să facă mişto şi să nu mai dea vina pe alţii. Fiecare om care nu a fost la vot e singurul vinovat pentru ce i se întâmplă lui şi nouă tuturor. Fiindcă avea puterea să schimbe ceva, dar nu a folosit-o.
nu mai este nimic de zis! este 100% corect!
100% Cristiana.
O lecție de jurnalism predată tuturor partidelor. Bravo!
Populatia este foarte revoltata pe situatia actuala si nu mai are mult sa iasa in strada. Nu are incredere in actuala clasa politica. Nici un pic de incredere in cei de la guvernare care intorc legile in functie de interesul propriu si de telul de a ramane la sfori, DAR nici in cei din opozitie care au fost si ei la guvernare si nu au facut mai nimic. Populatia isi cauta oamenii integri moral pe care sa-I urmeze.
Urzi… in februarie au iesit in strada peste 8.000 de oameni la Bistrita, cateva seri la rand! (In istoria burgului nu s-a mai pomenit asa ceva!) In toata tara mai multi ca in 89… cand a fost judecat “corect” si impuscat presedintele tarii. Atunci au fost cetatenii revoltati!!! Si???? Nu s-a intamplat nimic…. nimic!!!
Acum zici ca sunt revoltati? Pe bune??? Cum?
Bine zice Nelutu Turc… totul e simbolic!!! Si ca el… Turc… sa ramana presedinte la partid tre sa bifeze toate ordinele de la centru… conferinte de presa saptamanale, miting simbolic, banderole… etc…
Dar nici jurnaliștii!
În legătură cu asta, am câteva lucruri de spus. Da, şi presa s-a schimbat faţă de anii 90. Atunci nu exista DNA, iar presa era singura care mai lupta cu un întreg sistem corupt, iar omul mergea la chioşc, dădea bani şi cumpăra ziarul. Azi avem DNA, DGA, DIICOT, diverse servicii ale statului care luptă cu tot ce înseamnă corupţie. Mi se pare firesc să te adresezi acestor instituţii dacă ai ceva de reclamat şi ai şi probe. De aceea plătim procurori cu peste 10.000 de lei lunar, să ancheteze, judecători cu şi mai mulţi bani să pedepsească vinovaţii. Eu primesc, la rândul meu, diverse scrisori anonime cu delaţiuni scrise de „oameni de bine”. Unele chiar în poştă, acasă. Profit de ocazie să le spun tuturor celor care mi le trimit: adresaţi-vă DNA, DIICOT, DGA, Poliţiei. Pe ei îi plătiţi cu salarii uriaşe să facă dreptate. De cel puţin 15 ani, nu mai daţi nici măcar un leu să citiţi un ziar. E nedrept să ceri şi să aştepţi din partea unora care fac servicii gratuite comunităţii să fie şi poliţişti, şi procurori, şi judecători.
Vroiam să spun jurnaliștii care scriu articole orientate, de regulă contracost. Nu mă refeream aici la timponline.ro. Dimpotrivă.
Politica facuta de partidele din romania este o mare smechereala. toate sunt la fel, mint in campanie ca vor face si vor drege. Minciuni peste minciuni. Toti se fac politicieni doar pentru ciolan si bani. Cand vezi ce prosti si proaste ajung in functii si sa decida viitorul nostru, ti se face greata. Pe strada unde locuiesc nu este iluminat public din 2004 cand s-au pus reteaua electrica pt consumatori. Numai smecheri peste tot, numai indiferenti care stau sa-si faca afacerile. O mizerie de tara datorita partidelor mafiote. ESTE DEZGUSTATOR CAND II VEZI PE 1 DEDEMBRIE CUM SE DAU EI MARI PATRIOTI…CACAMACA
Randurile de mai sus sunt o noua radiografie jurnalistica, reala si corecta, a vietii romanesti actuale: partide iesite din drumul lor democratic firesc cu politicieni in care NIMENI nu mai are incredere, opozitie constructiva inexistenta, vinovatia celor care, la momentul potrivit, NU AU VOTAT, lipsa unor reactii civile independente la faptele rele ce se petrec… si multe altele.
Ca si tara, ROMANIA SE AFLA IN PRIMEJDIE EXTREMA! Actualul Guvern, ca si altele de ieri, legifereaza legi antidemocratice care au interese directe si pe fata pentru persoane si grupuri infractionale. Institutii fundamentale ale Statului de Drept (Justitia, DNA-ul sau Presedentia) sunt ATACATE DIRECT DE LIDERI actuali, fara menajamente sau comportament politic corect, sub masca falsa a STATULUI PARALEL. CORUPTIA este lovita DIRECT de INFRACTORI. Opiniile corecte ale unor specialisti si profesionisti de seama sunt TOTAL ignorate. Firmele competitive, mari sau mici, sunt CALCATE MURDAR de reprezentanti ai Puterii actuale. La alimente si produse de baza, dar si la utilitati vitale pentru cetatenii de rand, CRESC PRETURILE. Semnale serioase, din interor sau exterior, ale PERICOLELOR ce urmeaza in lunile urmatoare, nu prea sunt luate in seamna de cei care gestioneaza Tara, ca urmare a voturilor obtinute. CERUL ALBASTRU al Romaniei este profanat sistematic de UMBRE INFECTATE si PETARDE FUMIGENE de scenaristi si actori politici ai Puterii actuale sau de ieri… Se pare ca vin din nou VREMURI tulburi si dificile pentru oamenii cinstiti, simpli si truditori ai neamului nostru. Cum se vor LIMPEZI ele? De catre CINE si CAND?…Iarna grea BATE din nou la usa Tarii…
Nici Kovesi nu putea realiza un rechizitoriu mai bun. Foarte corect se relateaza realitatea in acest articol…din pacate pentru noi.
Foarte obiectiv punctul de vedere . Felicitari !
Deviza ”politicienilor ” ? Ubi bene,ibi patria ! Sau popular : la ciolan fratilor,la ciolan ! Am impresia ca politicienii cinstiti,cu principii ferme,cu coloana vertebrala,au disparut.Sau le e lehamite si sila de mocirla in care ne scaldam ,de ” viata politica ” din ultimul an,demna doar de o tara africana subdezvoltata.
Chiar daca „nici protestele nu mai sunt ce-au fost” si ele nu-si ating scopul, lucrurile incep sa se miste chiar din interiorul „puterii”. In urma cu cateva zile avocatul Gheorghe Piperea, din postura de consilier onorific al primului- ministru, cerea demisia lui Liviu Dragnea, din parlament: „Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează domnul Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor?”.
Iata ca acum un alt reprezentant al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan sare la gatul lui Liviu Dragnea: ” Liviu Dragnea si cei din jurul sau sunt tot mai rupti de realitate. PSD este deturnat cu buna stiinta de la scopul sau real, de partid de stanga, si este tarat intr-o lupta cu un dusman imaginar, un rau general care vine de undeva, din afara dar si din tara, de la servicii, de la multinationale, de la banci, de la ambasade, de oriunde mai putin de la conducerea partidului. Membrii de partid trebuie sa fie convinsi ca, desi nu este clar cu cine si pentru ce lupta, miza este uriasa, iar generatiile viitoare le vor fi recunoscatoare.
In realitate, statul paralel chiar exista si este usor de identificat. Nu cred insa ca Liviu Dragnea cere PSD-ului sa lupte cu el din moment ce tocmai Liviu Dragnea este exponentul cel mai notoriu al acestui stat paralel. Vorbim de acei cativa politicieni si functionari publici, extrem de bogati, lucratori toata viata lor la stat, membri ai unor retele transpartinice de tip mafiot menite sa fure miliarde de euro din banii publici, sa treaca dupa bunul plac proprietati ale statului in domeniul privat, in proprietatea lor. ”
Referitor la statul paralel invocat de liderii PSD , Cătălin Ivan spune urmatoarele: „Da, exista statul paralel. Numai ca statul paralel este insusi Liviu Dragnea, un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodata s-o justifice, si care mimeaza, cu destul talent, grija pentru saraci.
In Teleorman si acum in Romania, saracii devin tot mai saraci in timp ce afacerile lui Valcov si Dragnea prospera”.
Statul paralel este foarte bine definit pe site-ul cu acelaşi nume (http://www.statulparalel.ro/)
Întrebare:
Ce este statul paralel?
Răspuns:
Statul paralel sunt cei care își bat joc de tine. De viața ta, de munca ta, de banii tăi.
În fiecare zi tu muncești jumătate din timp pentru a-ți putea plăti mâncarea, casa, a merge în vacanțe, a ține copiii la școală. Poate reușești să pui deoparte și ceva pentru tine. Restul timpului îl muncești pentru plata taxelor și impozitelor.
Daca ești nemulțumit de ce primești în schimb, află că de vina este statul paralel. Statul paralel își bate joc de tine. De noi toți.
Este compus din cei care au vile și case de vacanță de mii de metri pătrați, deși au ocupat sinecuri la stat toată viața, unde au profitat de munca altora și și-au urmarit interesele personale.
Este compus din cei care au obținut diplome de doctorat pe nedrept, deși ei nu știu să vorbească.
Este compus din cei care își fac vacanțe în țări exotice, deși salariul lor nu le-ar permite acest lucru.
Este compus din cei care își numesc copiii în funcții bine plătite.
Este compus din cei care fură banii de medicamente sau cei pentru educația copiilor tăi.
Este compus din cei care fac bani mulți din afaceri cu statul, prin fraudă și prin corupție.
Este compus din cei care fură terenuri și case și insule din patrimoniul acestei țări.
Este compus din cei care obțin comisioane din toate achizițiile publice.
Este compus din cei care iși acordă drepturi speciale în raport cu restul cetățenilor.
Indiferent că ești angajat la o companie privată sau bugetar, că ai propria afacere sau ești liber profesionist, tu alimentezi bugetul de stat. În vreme ce ei, reprezentanții statului paralel, se alimentează din bugetul de stat.
Rezultatul îl vezi zilnic. În spitale, în școlile unde învață copiii tăi, în pensiile pe care le primesc părinții tăi, în investițiile amânate de mulți ani.
Statul paralel este statul politicienilor care îți promit că mâine îți va fi mai bine. Dar de fapt întotdeauna le este doar lor bine.
Statul paralel este statul hoților care îți fură viitorul!
Doamna Cristiana Sabău oricât a-ți bălăcărio STATUL PARALEL e CIUMA NEAGRĂ SRI-DNA și propaganda lor DIN CARE FACEȚI PARTE.
Aici te contrazic, mai exact afirmatia ca partidul de guvernamant ar trebui lasat sa-si duca guvernarea pana la capat, sa vada romanii ce au votat. Nu, daca o ia pe aratura rau de tot, nu trebuie lasat sa-si duca „opera” pana la capat. Din mai multe motive, doua imi vin acum in minte:
1. Pana la capat mai sunt niste ani, ani in care pot sa duca tara intr-o ruina economica din care greu mai iese. Poate tu, Cristiana, iti asumi acest masochism si nu te deranjeaza. Eu insa nu sunt dispus, iar aici nu e vorba numai de noi, ci in special de copiii nostri.
2. In ritmul asta, PSD va schimba in urmatorii 3 ani regulile jocului, riscand sa duca tara intr-o zona anti-democratica, cu schimbari de constitutie si tot tacamul. Iar peste 3 ani alegerile sa devina total irelevante. Vezi Turcia. Iar gandul asta ar trebui sa ne ingrozeasca.
Marea masă de oameni nu are nimic împotrivă să mergem în această direcţie. Cred că şi dacă ajunge benzina la 10 lei litrul vor plăti nişte fericiţi că şi-au luat şi ei un hârb ce se dezintegrează pe şosea. Vor spune că se putea şi mai rău, gen să stăm ca iobagii cu căciula în mână şi să ne tragă boii înjugaţi. Nu e niciun dubiu că ţara aceasta îşi merită cu vârf şi îndesat guvernanţii pe care îi are.
Bine bine, si-atunci ce facem, nu mai protestam pentru ca exista o mare masa de oameni inerti, cu creierul prespalat si care oricum voteaza cu burta? Protestele din orasele mari sunt totusi utile, zic eu, mai ales cele din Bucuresti, care sunt sub nasul lor. Intr-adevar, atitudinea a la Tanko si liberalii care se bateau pe burta cu el sunt absolut jalnice. Astia sunt oameni care au intrat in politica strict pentru interese personale de moment, nu pentru altceva. pe astia ar trebui sa-i taxeze populatia, la vot si pe strada, cu huiduieli. Bullying politic. Sa simta jena la nivel de viata cotidiana, sa le fie rusine sa mai iasa din casa. Altfel nu se lecuiesc, pentru ca lor li se pare absolut normal sa foloseasca reteaua politica locala (sau centrala, daca ajung pana acolo) pentru avantaje personale. Exact ca pe vremuri, cand era suficient sa te ai bine cu cateva categorii de persoane pentru a nu-ti lipsi nimic: un sef de carmangerie, un sef de PECO, o pila la fabrica de paine, una la ICRA, alta la Alimentatia Publica, eventual una la depozitul partidului etc. Copiii celor de atunci sunt acum astia care se bat pe burta, mai ciocnesc un spritz de vara, isi trimit lamultiani-uri pe whatsup, indiferent din ce partid fac parte. Ciocoii vechi si noi…
Tanko este simbolul puterii. Mai lipsea Avram.
Doamna Cristiana Sabău de ce vă plângeți de prețuri? Suntem în capitalism piața e liberă parcă erați de dreapta și luptați împotriva „CIUMEI ROȘII PSD” ! Sau nu cumva nu mai #REZIST?
Aşa cum arată foarte bine autorul articolului, toate sunt reale, la fel şi comentariile, dar oare în afară de faptul că se strigă publicului ascultător şi cititor nemernicia de care suntem înconjuraţi, la ce ne ajută protestele? Dacă prin criticile expuse prin articole, comentarii şi mitinguri tot nu putem schimba nimic în societatea „democratică” românească, atunci ce să facem? Nimeni nu a dat vreo soluţie la toate problemele sesizate. Suntem sortiţi să ne expunem doar necazurile, că de schimbat nu putem schimba decât o dată la patru ani, cu condiţia să avem pe cine să alegem, deoarece toţi politicienii actuali sunt „o apă şi un pământ”, pe cine să alegem? Aceasta-i problema, că nu avem alternative, deoarece, parcă oamenii cinstiţi ar fi dispărut din această ţară.
Lumea este scarbita de actuala clasa politica. Aceiasi oameni, aceleasi fete, demonstrau si in 2012 si demonstreaza si acum in 2017, aceiasi oameni politici, cu mici exceptii, ne canduc si ne fura din 1990 incoace fara sa putem face nimic. Pacat ca din cei tineri nu vor sa puna de un partid nou si sa iasa in fata, sa apara un lider nou, puternic care sa dea de pamant cu cei vechi, dar daca nu ai bani si nu furi nu ai ce cauta acolo, nu ai putere si nu ai nici o sansa. Coruptia sa traiasca.
„CTP: Mecanismul prin care a urcat Dragnea în societatea românească este tipic. L-am întâlnit în special la PSD, pentru că PSD-ul a fost de cele mai multe ori la guvernare în toți acești 27 de ani și n-a pierdut niciun rând de alegeri, dacă ne gândim bine. Și anume, trebuie mai întâi să faci în județul tău, în partidul tău, în sectorul tău, de acolo de unde vii local, trebuie să dai un tun de proporții. Asta nu numai ca să obții niște sume de bani pe care apoi să le investești în politică, în finanțare ilegală de partid și în diverse șpăgi, ci poate mai important, să-ți câștigi respectul celor din partid. Fără un tun de acest fel nu au încredere în tine. Întâi pentru că demonstrezi că ești capabil, acolo există o ierarhie a hoției în partid.
Andreea Esca: Adică, ce-mi spuneți mie este că cu cât ești mai hoț ești mai apreciat?
CTP: Da, bineînțeles. Stârnești respect. Și 2, dai siguranța că nu o să te apuce, cum îi apucă pe unii diareea. Că nu o să te apuce cinstea, domne, într-o zi. Adică noi te avansăm, te punem în fruntea partidului pentru că așteptăm să ne aranjezi și nouă cașcavalul, că de-aia te punem, și dacă te apucă un acces de cinste într-o zi? Trebuie să ne asigurăm că ai făcut deja niște lucruri suficient de grave să nu mai ai cale de întoarcere, să mergi mai degrabă înainte, decât să încerci să te întorci. Deci de aceea domnul Dragnea a intrat în afacerea asta cu Tel Drum. Era un drum imposibil de evitat, trebuie parcurs.”
Teza asta am auzit-o la Bistrița prin anul 2000, sub forma următoare: – Mă, la noi cine fură cel mai mult este socotit cel mai bun! Am verificat-o de atunci în două instituții de stat și funcționează mereu, fără probleme. De văzut prin județul BN cum, cât și unde se mai potrivește.
Doamna Sabau va iubesc
Cat despre politicieni cred ca toti au supt de la aceias scroafa
După acest articol doamnei Cristiana Sabău i se văd mai tare epoleții.