Social

Nicio șansă pentru creșterea subvenției la motorina folosită în agricultură

Cuantumul subvenției pentru motorina folosită în agricultură nu poate crește, a declarat, la Bistrița, ministrul Adrian Chesnoiu, întrucât acum se acordă ”procentul maxim în conformitate cu directiva europeană”.

”Cuantumul pe care îl acordăm fermierilor pentru subvenția la motorină este la maxim. Este procentul maxim pe care, în conformitate cu directiva europeană, îl putem acorda. Poți aloca o subvenție pentru fermieri la diferența de 21 de euro/tona de litri până la nivelul de acciză pe care fiecare stat membru îl poate acorda. Noi am alocat exact această diferență de 1634 de lei/tona de motorină utilizată în agricultură. E important când faci plățile pentru fermieri”, a spus Adrian Chesnoiu.

El a menționat că, atunci când a preluat Ministerul Agriculturii, în 25 noiembrie 2021, a constatat că nu era achitată acciza la motorină din trimestrul trei 2021.

”Am finalizat și am plătit trimestrul IV din 2021, iar la finalizarea primului trimestru din acest an, vom începe plata cererilor pentru primul trimestru. Avem banii în buget. E important să le plătim la timp fermierilor sumele cuvenite. Am preluat Ministerul Agriculturii cu o execuție de 61% și am reușit să finalizăm anul 2021 cu 94% execuție bugetară. Am făcut plăți inclusiv pe 28 decembrie pentru că știu ce înseamnă să le oferi fermierilor banii atunci când au nevoie de ei”, a spus Chesnoiu.

Subvenția unitară la motorină în anul 2022 va fi de 1,630 lei/litru. Suma alocată pentru plăți în anul 2022 este de 309 milioane lei, asigurând astfel achitarea ajutorului de stat determinat la plată și neachitat în anul 2021 de către APIA, precum și plățile aferente anului 2022.

De această schemă de ajutor de stat pot beneficia următoarele categorii:

  • producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizații de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistrați în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantațiilor viticole, alte evidențe funciare, Registrul național al exploatațiilor, după caz, care exploatează terenuri agricole şi/sau care dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;
  • organizațiile de îmbunătățiri funciare şi federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare şi Agenția Națională a Îmbunătățirilor Funciare;
  • organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Totodată, de schema de ajutor de stat pot beneficia și persoanele fizicenumai dacă prezintă un angajament care va preciza că în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil pentru finanțare, aceștia vor prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului care atestă calitatea de persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, potrivit OUG nr. 44/2008.

1 comentariu

  • Da motorina consumata aiurea de slujbasii statului va lasa direktiva europeana sa o dati fara numar si moka? Da pensiile speciale sa le platiti la fix si sa le indexati cu orice prilej ,va lasa directiva europeana? Sau in cazurile astea va doare in kour de directive?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS